Politicienii vor fi inlocuiti de oameni bionici
Fantomele
mayaşilor s-au cuminţit, dar cum să trăim noi liniştiţi dacă presa de
senzaţie a scotocit prin cotloanele Universului după nişte afluxuri de
raze gamma, mega-erupţii, furtuni solare, asteroizi sau chiar
extratereştri? – toate, avînd ca ţintă Pămîntul. De ce periodic se nasc
apocalipse în studiourile de ştiri? Păi, să ne ţină ocupate mintea şi
voinţa, iar sistemul bielă-manivelă, butonat de marele puteri, să se
mişte lejer.
N-avem de ce ne teme de Univers, pentru
că el toarce ascultător, minuţios programat de Creatorul Suprem. Chiar
dacă vin extratereştrii, prima haltă o vor face în Parlament. De acolo
îşi vor întregi colecţia grădinii zoologice de pe planeta lor. Ipotetic,
să zicem, de ce ne-am teme de o civilizaţie ajunsă la un nivel
tehnologic net superior nouă? Cu siguranţă au depăşit ideologia
dominaţiei, distrugerii, colonizării, a lipsei de respect pentru viaţă
şi Univers. Îngrijoraţi trebuie să fie ei! Dacă cumva pică în mijlocul
colonizatorilor de pe planeta noastră, în curtea F.M.I sau B.M.? Vor fi
torturaţi, storşi de informaţii, apoi li se vor da nişte împrumuturi.
Vai de ei, nici nu bănuiesc ce-i aşteaptă!
În rest, „ce e scris şi pentru noi,
bucuroşi le-om duce toate”! Românii sînt nemuritori. Statistic vorbind,
mai mult rău ne fac aici, pe Pămînt, extratereştrii din piramidele
puterii, din bemeiuri, ueuri şi femeiuri. Că tot veni vorba, de unde şi
pînă unde F.M.I. are drept decizional în U. E. şi în ţara noastră? Vine
cînd pofteşte, dă dispoziţii valeţilor şi trînteşte uşa la plecare. Nu e
decît un fond de împrumut, în urmă cu cîţiva ani, pe dric! Ce drept
fiscal şi de pronunţare asupra unui stat are acest organism economic
privat? Toţi profitorii s-au adunat în România! Care de pe unde, după
luat. Noi n-avem hoţi, toată clasa politică e uşă de biserică. S-a mai
auzit undeva ca un hoţ să admită că e hoţ? Sînt doar putrezi de bogaţi
şi cu superimunitate.
Aşadar, dragi cititori, deschideţi un
document word şi notaţi, vă rog: zeci de spitale şi monitorizare video
în marile oraşe ale ţării, un canal modern de irigaţii, două reactoare
nucleare, două autostrăzi şi, eu i-am şoptit premierului, dar n-a auzit,
mai multe linii de metrou la fel ca în Dubai, adică de ultimă generaţie
şi neapărat gratuite. Cam asta e tot ce primeşte România în 4 ani,
potrivit programului de guvernare. Dar cum socoteala de la palat nu se
prea potriveşte cu lăcomia dregătorilor, zecile de proiecte pe bani
europeni, parafate de Ministerul Dezvoltării, cu competenţa – unde s-a
mai pomenit!, auziţi, funcţie! – ministrului Marilor Proiecte!, vor fi
mai curînd vînare de vînt. Pe cînd un ministru al Marilor Eşecuri sau un
ministru al Corupţiei?
La început de an, în buget sînt bani în
declaraţii, pe parcurs se pierd în ceaţă, spitalele tot cu aparatura din
perioada socialistă rămîm, medicii cu salariile îngrijitorilor de
scară, drumurile patriei neasfaltate, iar becurile pentru satele
neelectrificate, în sertarele Puterii. „Asta se doreşte! Funcţiile cheie
ale guvernării sunt ocupate de indivizi care servesc interesele altora,
încurajaţi de multiplele posibilităţi de afaceri profitabile,
înconjuraţi de mâna de lucru ieftină, de oameni speriaţi, disperaţi,
sărăciţi, obosiţi şi uşor manipulabili. Tineretul este educat în
spiritul globalizării, al dezinteresului faţă de rolul familiei şi al
interesului în promovarea relaţiilor nepotrivite. Cine se face
răspunzător pentru că nu suntem în rând cu lumea democrată, ci la coada
cozilor? Avem cel mai mare număr de parlamentari cu pretenţii şi
cetăţenii incerte, slab pregătiţi, ba chiar infractori. Atunci cum să
trăim bine”?, se întreabă cititorul nostru Radu Marius Anca. Angajaţii
români n-au cui să se plîngă de programul de lucru subjugant; 12 – 16
ore pe zi lucrează bieţii de ei, pe inumanele salarii de 1000 lei sau
mai puţin, din care, 80%, contribuţii uriaşe la stat şi facturi la
utilităţi în euro. Mă întrebam cum pot să se plîngă angajaţii NASA de
surmenaj pentru 30 de minute şi 35 de secunde lucrate în plus, după
timpul oficial al zilei de pe Marte? În sprijinul românilor epuizaţi de
munca pe simbrii umilitoare, nu vin „specialiştii în probleme legate de
somn” de la Universitatea Harvard. Doamne, cîţi specialişti inutili papă
fondurile planetei! Lasă, îşi spun în sinea lor, salariaţii exploataţi
cu nemiluita vor dormi după ce vor muri. Se schimbă foaia cînd e vorba
de angajaţii nasa, plătiţi cu zeci de mii de euro, al căror patetism
este atent monitorizat de către medici.
Veşti impresionante vin de la adevăraţii
oameni de ştiinţă, care folosesc fondurile destinate cercetării pentru
cauze nobile. O imprimantă 3D, ingenios concepută, care momentan se
rezumă la clone din plastic, va schimba viitorul medicinii. Dacă vreţi
pe birou o cană în plus sau o farfurie de plastic, nu daţi fuga să le
cumpăraţi. Le puteţi clona cu o imprimantă 3D. Nu vorbesc despre o poză,
ci despre ele în mărime naturală. În loc de cerneală, imprimanta
foloseşte un plastic dur pe care îl topeşte şi îl remodelează strat cu
strat, potrivit imaginii scanate. Nu e glumă! Am vizionat o demonstraţie
revoluţionară cu celule umane, care sînt printate în forma rinichilor.
Tehnologia e folosită şi în industrie pentru a transforma rapid o idee
în obiect. Fie că vorbim de matriţe, angrenaje complexe, roboţi, proteze
sau chiar o cheie, imprimanta clonează cu fidelitate originalul.
Printarea 3D în straturi verticale deschide perspective unor soluţii
incredibile în medicină. Deocamdată în faza de prototip, într-un viitor
foarte apropiat, organele afectate din corp vor fi refăcute cu ajutorul
imprimantelor de ţesuturi umane. Nicio limită de acum, decît imaginaţia!
Cum să nu-l amintesc pe scriitorul S.F.
Alexandru Mironov? În interviul pe care mi l-a acordat în urmă cu cîţiva
ani, profeţea apariţia „omului bionic”. Iată, vestea uluitoarei
realizări a ştiinţei vine de la cercetătorii din Marea Britanie: „omul
bionic” a fost creat din organe şi membre artificiale, dar este conectat
deocamdată la I.A (inteligenţa artificială), creierul uman, rămînînd
cel mai mare mister al Universului. Să sperăm că nu va deveni un
Frankenstein modern. Raymond Kurzweiller apreciază că în jurul anului
2040, „oamenii bionici”, combinaţii de protoplasmă şi I.A. „vor fi
pietoni obişnuiţi pe uliţele Satului Planetar” şi, adaug, ei au fost
creaţi special pentru a-i înlocui pe politicieni. De Maria Diana Popescu – Agero
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu