Incredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. Psalmi 55:22
Grija, chiar dacă este obiect legitim, dacă este excesivă, are în ea ceva păcătos. Preceptul de a evita grijile este repetat mereu şi mereu de Mântuitorul în învăţăturile Sale. El este repus în drepturi de apostoli, şi nu poate fi neglijat fără a păcătui: fiindcă esenţa îngrijorării noastre este credinţa că noi suntem mai înţelepţi decât Dumnezeu, şi ne aşezăm în locul Lui pentru a face ceea ce El nu poate face pentru noi. Ne gândim mereu la ceea ce credem că El a uitat. Muncim ca să ne purtăm singuri poverile, de parcă El ar fi neputincios. Această neascultare de preceptele Sale, această necredinţă în Cuvântul Său, această încercare de a interveni în domeniul Său, toate acestea înseamnă păcat. Mai mult decât atât, îngrijorarea duce adesea la fapte păcătoase. Cel care nu-şi poate lăsa soarta în mâna Domnului şi îşi duce singur povara este tentat să folosească mijloace greşite pentru a se ajuta singur. Păcatul ne face să uităm că Dumnezeu este Sfătuitorul nostru, şi să recurgem la înţelepciunea umană. Asta înseamnă să mergi la „puţuri crăpate" (Ieremia 2:13), în loc lă te îndrepţi spre „Izvorul apelor vii" — un păcat de care s-a făcut vinovat Israelul din vechime. Îngrijorarea ne face să ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu, şi din această cauză şi dragostea noastră faţă de El se răceşte. Suntem neîncrezători, şi întristăm Duhul Sfânt, rugăciunile noastre încep să se poticnească, exemplul nostru şchiopătează, şi vieţile noastre devin egoiste. Lipsa de încredere în Dumnezeu ne îndepărtează de El, dar dacă, prin credinţă simplă în făgăduinţele Sale, ne aruncăm povara asupra Lui, şi „nu ne îngrijorăm de nimic" (Filipeni 4:6) fiindcă se îngrijeşte El pentru noi, ne vom apropia de El şi vom putea birui ispitele. „Celui cu inima tare Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine" (Isaia 26:3).
Seminţele căzute între spini reprezintă pe aceia care deşi aud Cuvântul, sunt asaltaţi de îngrijorări legate de viaţa de pe pământ. Ei sunt de asemenea obsedaţi de posesiuni materiale şi de tentaţia altor lucruri care obstrucţionează Cuvântul, făcându-l astfel ineficace în viaţă sau fără efect în trăirea lor personală. (Marcu 4:18)
RăspundețiȘtergere37 O mare furtună a început să arunce valurile în barcă până aproape de limita de plutire a ei. 38 Isus dormea cu capul pe o pernă în partea din spate a bărcii. Discipolii L-au trezit zicându-I: „Învăţătorule, nu Te interesează ce se întâmplă?! Murim!” 39 El S-a trezit; şi ridicându-Se, a certat vântul şi a zis mării: „Încetează! Linişteşte-te!” Vântul şi-a oprit intensitatea şi s-a făcut o linişte totală. 40 Apoi a zis discipolilor Săi: „De ce vă lăsaţi afectaţi de frică? Tot fără credinţă sunteţi?” 41 Ei erau foarte speriaţi şi ziceau unii altora: „Cine este Acesta încât I se subordonează chiar şi vântul împreună cu marea?” (Marcu 4:37-41)