-”Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică” (Iov 11:18)-
Speranţa este o forţă puternică. Ea determină mintea să exploreze orice unghi posibil. Ea te face să învingi orice obstacol care te înspăimântă. Ea este absolut esenţială pentru viata pe care vrea Dumnezeu să o trăieşti. Este combustibilul cu care funcţionează inima ta. Este singura diferenţă, cea mai mare între cei ce perseverează şi cei ce renunţă. Speranţa este ceea ce face cuplurile să spună: “Da”, fără vreo garanţie şi mai târziu, după toate promisiunile încălcate, să adune cioburile şi să încerce din nou ştiind că poate fi mai bine. Este motivul pentru care compozitorii trec prin agonie pentru o compoziţie şi artiştii pentru o pictură, crezând că o rază a frumuseţii va străluci din strădania lor. Aşa cum bătrânul Henri Matisse chinuit de o artrită îngrozitoare, când a fost întrebat de ce continuă să-şi mai ia în fiecare zi pensula în degetele umflate, el a răspuns: “Durerea dispare; frumuseţea rămâne”.
Lucrând la pictarea Capelei Sixtine, Michelangelo a devenit atât de descurajat că a vrut să renunţe. Dar în fiecare dimineaţă speranţa l-a împins să se urce pe scară pentru a-şi încheia magnifica viziune. Speranţa a fost cea care l-a făcut pe Avraam să plece de acasă fără să ştie unde-l duce Dumnezeu. Ea l-a făcut pe Pavel să provoace autorităţile Romei. Este ceea ce i-a determinat pe proorocii Vechiului Testament să vorbească în sala palatului! Acesta nu este optimism orb, ci credinţă focalizată şi speranţă – în Dumnezeu. “Căci Tu eşti nădejdea mea … în Tine mă încred din tinereţea mea” (Psalmul 71:5).
Poţi supravieţui în urma pierderii multor lucruri, dar nu şi când ţi-ai pierdut speranţa. Nimeni nu a experimentat o pierdere mai mare decât Iov, şi totuşi, el a scris: “Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică”. Aşa că păstrează-ţi vie speranţa încrezându-te în Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu