Povestea unui soldat. Apel catre cititori

Pentru toti cei care au deschis postarea aceasta: va rog, daca incepeti sa cititi, continuati pana la final. Am nevoie de un sfat din partea voastra. unul sincer: credeti ca merita continuata povestea? Nu va ganditi ca va cer sa o cititi numai pentru a-mi face "publicitate", mai ales, sa nu credeti ca vreau ca "raspunsul vostru" sa fie : dadada. Vreau o parere sincera. Si va cer voua pentru ca stiu ca sunteti "acele" persoane care ma inteleg.

Va multumesc. Si... in cazul in care, ce ati citit aici , nu v-a facut deloc placere ...va cer scuze pentru timpul irosit. (imi cer scuze pentru ocazionalele greseli) - astept parerile voastre sincere.
Joc cu visarea

Povestea unui soldat: dimineata si trandafiri

M-am plictisit de cuvinte zgariate pe foi.

M-am plictisit de penite rupte si cerneala ce incearca sa imi pateze mainile.

M-am plictisit de tot si de toate. Numai pentru ca sunt monotone.

Am renuntat la marginitul Eu pentru a ma nemargini in tine. De ce ma privesti asa? Nimeni nu ti-a mai spus asta inainte? Nu te mai uita… nu cu privirea asta. Ochii tai imi sageteaza inima.

Da-mi mana ta. vreau sa iti mangai linia vietii, sa iti deranjez conceptiile, sa arunc in sare ideile si sa iti delimitez norocul. Da-mi mana ta! vreau sa ma plimb usor pe linia dragostei, sa iti insemnez eu destinul. Vreau sa ma strecor printre degete si nebanuit de subtil sa apar in viata ta cand vei fi jos.

Vreau sa descriu cu unghii rosii pe zapada palmei tale momentele saruturilor sub ploaie.

Imaginea camerei tale. Noaptea cu furtuna. Intunericul….numai lumina trupului tau coborata in tacerea irisilor peste pleoapele mele.

Vreau sa traiesc etern numai momentul asta cautand mereu sa fii aici, sa ma joc ca un copil inghesuit in idealuri in palma ta. ultima clipa va dura pana maine… ultimul moment va fi primul trait cu tine. Primul etern rai alaturi de tine. Vreau pentru moment sa traiesc etern.

Ai venit plangand la mine. Ai trantit usa cu putere si te-ai asezat pe canapea. Cu capul in maini sopteai neintrerupt: “nu e vina mea. Nu eu sunt cel care a facut asta. Nu e vina mea. Si nu vreau sa ma duc acolo” .

Imi era teama. Teama sa stiu ce s-a intamplat. Numai ceva ingrozitor te putea face sa arati asa.

“ Ma trimit in razboi!”

Nu intelegeam . razboi? Acolo sunt arme. Acolo sunt pericole. Acolo e moartea in fiecare glont. Acolo stafiile te mangaie pe crestet si iti zambesc demonic dimineata. Acolo cadavrele sunt singurele imagini omenesti din calea ta. razboi?

“ In razboi? Nu se poate!” m-am departat grabit de tine. Spasmodic , trupul cauta explicatii. In razboi? Nu …nu e posibil. …

“ Ba da. Maine trebuie sa plec. “

“ dar cum…. De ce asa, dintr-o data?”

“ stiu asta demult. Acum o luna am primit instiintarea. Dar nu am vrut sa iti spun nimic… Ma gandeam ca…”

“ cum? “ – simteam ca nu mai aveam aer. Zadarnic imi rasufla toracele , nu mai avea decat dezamagiri de inghitit… “Maine?” – maine…maine va pleca…maine . “Nenorocitule! Mi-ai promis atatea…” – si acum pleci? Ma parasesti cand mi-ai jurat ca vei fi mereu langa mine? Prefer raceala plumbului in schimbul atingerilor mele? Pleci? “Pleci? Maine? Nu se poate. Nu poti sa faci asta! Mi-ai promis…”

“ Adriana nu intelegi. Nu depinde de mine..”

“ Nu de tine? Nu tu trebuia sa imi spui? Nu tu trebuia sa ai grija de sufletul meu?”

“Ba da” – lacrimi au evadat din ochii lui. “ Adriana nu intelegi. “ s-a ridicat incet, ucis de imaginea noastra plangand…. Ma privea si venea usor catre mine. “ Am nevoie de tine acum. Imi este teama. imi este teama nu pentru viata mea, ci pentru tine. Imi este teama ca ma voi trezi dimineata si tu nu vei fi acolo sa ma mangai. Sa imi zambesti. Sa ma simt om. Nu sunt om daca nu te am pe tine alaturi. Cu tine simt ca sunt un inger… Acum plec sa vanez sange. Cum as putea sa ma intorc cu aceeasi privire, cum as putea sa iti mai ating pielea asta alba cu mainile patate? Cum Adriana? Priveste-ma! Priveste-ma ingerul meu! nu plange. Ochii tai sunt prea limpezi pentru lacrimi…”

“ nenorocitule….”- numai atat am reusit sa spun…..

“ da . da sunt un nenorocit. Da sunt! Te-am ucis pe tine. Ti-am ucis sperantele. Da sunt un nenorocit. Dar nenorocitul asta ce alearga acum dupa sange te iubeste. Adriana esti singurul lucru ce ma face sa lupt… Adriana te iubesc….”

“ minti. Ma iubesti si pleci? Cum? Nu imi spune ca asta ti-e datoria. Mereu ai fost un razvratit! Sau….ma salvezi de tine fiindca ma iubesti? Cum este Casian? Haide ….minte-ma. Minte-ma printre lacrimi. Spune-mi! Spune-mi ce nu ai sa spui niciunui mort de pe campul de batalie. Spune-mi ca ma iubesti dar pleci sa te imbratisezi cu noaptea in fiecare seara. Spune asta!” – imi era ciuda. Si ma durea ceva …in adancul sufletului. Si nu vroiam sa il las sa plece. Insa…il uram pentru momentul asta. Am inceput sa il lovesc cu pumnii in piept. Ma omora ideea ca eram neputincioasa. Ca oricat as planga, orice as face, in zori el urma sa plece….si poate ca nu il voi mai revedea….

Prin amalgamul de lovituri….si-a gasit scaparea. M-a sarutat! Printre lacrimi. Cel mai dureros sarut din viata mea. I-am simtit iubirea, i-am simtit teama. l-am simtit ca nu vrea sa plece. Ca simte si el, ca locul lui e acolo, in camera aia incalzita de lumina lunii. Ne-am sarutat cu durere. Era ultima seara in care il vedeam. Si il iubeam…il iubeam atat de mult incat imi doream sa traiesc etern acel moment. Si apoi, cand voi iesi din eternitate, il voi astepta. Atat cat va fi nevoie. Uitasem ca era totusi un barbat. Mi-a oprit loviturile si m-a sarutat. Ultima seara. Aceea era ultima seara. Vroiam sa fiu a lui. Pentru prima data, in ultima lui seara.

Si asa, ingerul s-a daruit unui alt inger in ultima lui seara pe pamant.

Printre lacrimi. Iubind si din iubire daruindu-l mortii. Era imposibil de crezut. … Ma saruta… simteam ca ii parea atat de rau ca pleaca….atat de rau…..

mi-a tinut capul la pieptul lui. Incet …incet am capatat iubirea. Printre lacrimi. Imi era teama ca nu il voi revedea. Si ma saruta cu putere…eram a lui. A ingerului. Singurul ce urma sa devina demon.

Si am inceput sa dansam. Patul ne era Dumnezeu, si saruturile suflul. Eram doi cersetori ingropati in dorinta. M-am culcat in fata ta si te-am lasat sa ma privesti asa cum ma priveai cand ieseai ud de dorinta din camera mea. Ti-am citit privirea si ti-am daruit trupul meu sa iti fie panza, iar amintirile ce ne legau iti serveau ca sevalet. Am pictat nori si campinii, oameni indragostiti ce se innecau in saruturi. Pentru fiecare dintre ei, limba mea iti desena litere argintii pe trup. Raspunsul tau? Mainile ude se urcau incet pe umerii mei. Ma deranjai. Imi deranjai dansul. M-am supus. M-ai ridicat, iar trupul mi s-a legat etern de al tau. Ti-am simtit palmele cum se prindeau de mijlocul meu, ti-am simtit bratele cum ma strangeau tare, tot mai puternic apropiindu-ma de trupul tau. plangeam amadoi….Plangeam gandindu-ma ca asemenea fericire nu voi mai avea decat atunci cand vei reveni aici… Bratele tale puternice imi ofereau coroana , in timp ce ochii tai ma priveau. Imi sopteai interupt “ te iubesc” , dar nu luam in considerare. Eram a ta, si sub lumina bolnava a becului din camera mea, m-am decis in fata universului ca voi fi a ta..Degetele pictau in atingeri spatele, ochii se jucau pe coapse, pupilele hipnotizau sanii, parul mangaia obrajii. Respiratie tardiva, sacandata inghitea aerul iar buzele cerseau mai mult. Tot mai mult! Erai al meu. Acolo , atunci, numai pentru mine. Si tu iti doreai sa evadezi in bratele mortii. Imediat. Sa pleci de aici……

Dimineata….

Patul de langa mine….era….gol. Rece. Sarutul de pe frunte , trandafirul alb ce se odihnea pe pat imi aminti de noaptea de dinainte. Mi-am atins obrazul; inca mai simteam lacrimile uscate. Am vrut sa iti simt parfumul in acel trandafir. Cum l-am ridicat, din el a picat un glont. Ruginit.

Va urma…..

povestea soldatului 2

Am ridicat tematoare trandafirul. Sadic, glontul a picat pe parchet. In caderea lui, inima mea a zburat pana la Casian, si m-am cutremurat in momentul in care am simtit raceala podelei. Nu stiam ce sa fac. Trebuia sa ma ridic? Trebuia sa trag perdelele? Nu am nevoie de lumina. Acum trebuie sa imi invat sufletul ca este dat. Ca nu mai este in mine. Acum priveste prin ochii lui…chipuri arse, urlete, simte in nari miros de carne arsa….NU ! NU VREAU SA MA GANDESC LA ASTA.

Dar ce tot vreau? Nu inteleg. Lacrimi imi invadeaza din nou ochii. Unde esti Casian? De ce ai preferat caderea unei lumi mie? De ce ai preferat moartea “fetitei tale”?

Inghit in sec toate saruturile . Au ramas pe pielea mea. Nu mai vreau!

Parca sedata, nu….poate teleghidata pasesc prin camera, pasesc grabit in motaiala mea pana la usa baii. Cu ochii inchisi incerc sa simt un miros prin aer. Si este ceva! Este un parfum….unul atat de iubit mie…. Din nou plang … nu ma multumesc cu ideea acelui “a fost”. Buzele mele striga “Casian”, ochii inchisi te cauta “unde esti?” , mainile incearca sa te gaseasca “atinge-ma” ……. ATINGE-MA CASIAN, UNDE ESTI?

Apa de la dus coboara pe fata mea….uite cine ma atinge. Asta …nu e ceea ce vreau eu. Picaturi fierbinti pe trup…nu NU VREAU ASTA! Imi e dor de tine Casian.

Si inca te astept sa intrii pe usa, sperand ca ai renuntat la ideea asta a ta de a pleca ….

Si in timpul asta…..glontul ruginit fuge pe parchet…..

Va urma.

Povestea soldatului 3 - La revedere inger! la revedere ramuri!



Si ce daca m-au chemat? Si ce daca datoria este mai presus? Ce daca? Haide zi-mi tu! De ce nu imi spui nimic? Ei haide, pot sa te ascult! Crede-ma. Vorbesc cu un copac. Totusi, stii? Si tu, da sit u ai fi in stare sa ramai langa ea. Cum sa plec? Dimineata, am vazut cum razele soarelui ii cautau chipul. Am vazut-o clipind si m-am speriat, m-am gandit ca ma va vedea. Si daca ma privea….o, daca se uita la mine si imi cerea, nu as mai fi plecat. E toamna, e iarna in mine. Am zilele nines de ideea ca ea nu…

Ar trebui sa incetez. Stii? Copacule! Stii, chiar imi pare rau ca am plecat de aici! Drumul pana la battalion e lung, noroc cu privirile unghiesilor si noptile in hanuri. Nopti reci. Reci fara ea. Dar , bine ca inca mai exista bauturile tari. Uit copacule. Daca beau uit. Uit ideea ca ea mi-a cerut sa raman aici. Si beau. Si fumez. Fumez cu asa o pofta de parca mi-as fuma viata. Simt taierea in piept si….inima imi ia foc. Da da, nu e nevoie sa imi mai spui, “tutunul dauneaza” stiu. Nu iti mai misca frunzele alea asa!

Ma doare inima. Pricepi? Innebunesc fara ea! Simt ca vantul ma taie in bucati , ma simt innecat, sugrumat de durere. Ar trebui sa ii scriu. O sa sarut fiecare litera din scrisorile ei, o sa o iubesc prin intortocheatele litere si o sa trimit porumbei cu aripile rosii sa ii ureze “buna dimineata”. O sa le fac pe toate. Urmeaza razboiul. Urmeaza caderea in gol, sustinuti fiind de speranta. Dar, tot vom cadea. Vom ramane prin fum, cadavre miscatoare. Trebuie sa ii scriu. In fiecare zi. In fiecare moment sa ma gandesc la ea. Nu trebuie sa ii fiu infidel , indragostindu-ma de rapiditatea gloantelor. Intelegi?

“ iubita mea” – nu e prea trist.

“ Buna dimineata” – niciodata nu m-am priceput. Ramane asa. Nu zambi!

“ Imi este dor de tine. Te-am visat aseara frumoasa mea. Te-am visat alergand prin lanul de papadie si maci. Imi zambeai iubito. Imi zambeai asa cum soarele rambeste boitelor de roua. Imi este dor de tine. Iti cer prea mult, insa iertarea ta,…de asta am eu nevoie. Nu pot pleca acolo fara sa stiu ca sufletul tau vine alaturi de mine. Esti ingerul meu.

Azi-noapte….azi –noapte mi-ai spus ca sunt un demon. Da sunt! Sunt unul care te iubeste sit e vrea numai pentru el! Cuvintele nu ajung iubito! Nici flacarile, nici gloantele. Tu esti singura care stii ce se ascunde in spatele ochilor mei, esti singura care a pasit in inima mea. Acum…..poate ti se pare ca totul este pierdut, dar. .. inca mai existam ca unul pentru altu. Voi renunta sa mai fiu ca mine, pentru a fi mai mult ca tine. Asa, poate ca nu imi va fi atat de dor de tine. Acum sunt la locul nostru, Arha( iubitul nostru copac) ma pazeste de soare. Dimineata mi-a dat caldura, acum racoare. Stie sa fie ca tine. Iubito, ii povesteam ca iti voi trimite in fiecare zi cate un porumbel sa iti ureze in fiecare zi “ buna dimineata”. Eu nu voi fi acolo. M-am intrebat daca…..daca iubirea asta imi poate oferi puterea sa trec peste razboi. Stii ce? Poate.

Iubito trebuie sa plec. Batalionul o sa soseasca, si ….. calatoria catre nicaieri incepe. Fii ingerul meu pazitor pentru urmatoarele zile. Saptamani. Luni. Pana ma voi intoarce. Voi reveni. Iti jur. Tu….asteapta-ma. Si nu fii trista. Te voi privi mereu de undeva de sus. Daca vei auzi in vis glasul meu, sa stii ca te chem.. daac imi vei vedea chipul sa stii ca te caut, daca imi vei simti atingerea sa stii ca am nevoie de tine.

Pana la zorii acelei dimineti in care vei citi scrisoarea asta….iti soptesc ca te iubesc.

Ai grija de tine ingerule. Ai grija!

Te iubesc”

As fi putut spera ceva mai mult decat atat? Nu…copacule….Arha…cate ti-as povesti…

Stiu ca maine ea va veni aici. Va avea nevoie sa isi limpezeasca gandurile. Las scrisorea aici. Sa ai grija de ea. Si mai ales, Ahra, ai grija de ingerul meu. Te roaga un demon indragostit.

Batalionul…..trebuie sa plec.

O iubesc. Strange-ti ramurile, si asteptati-ma.


va urma ....