Sport

Pe scurt, aș dori să punctez la sportul „mândria de a fi român”. Aud la televizor, citesc articole în care unii își afirmă mândria de a fi români, alții rușinea de a-și dezvălui naționalitatea.

Cei mândri cred că sunt aceia care văd partea plină a paharului. Sunt oamenii împliniți intelectual și moral. Ei au de ce să fie mândri, pentru că România le-a oferit șansa de a se dezvolta normal. Însă ce este de zis la capitolul ce-i cuprinde pe nemulțumiți? Și ei ar trebui să fie mândri, numai pentru că au curajul de a fi nemulțumiți. Corect, nu? Unii vor să ne arunce praf în ochi cum că este bine să fii român, însă, cum de poți trece peste toate tarele noastre? Avem șosele înfiorătoare, tancul să fi trecut și nu trebuia să scobească cratere înspăimântătoare în ele. Patinăm iarna. Cum este posibil, dacă nu îți pasă de tine, să lași copilul tău, femeia ta să facă echilibristică pe trotuar? Îi dai bani să fie „elegantă”, cu blana de vulpe polară peste ochi, cu tocuri de cel puțin 6 cm, accesorii ce apreciezi la o femeie, dar o lași să își înfigă minunățiile de tocuri în gheață pentru a nu aluneca. Bine măcar că i-ai luat blana de protecție, în caz de alunecare, să amortizeze șocul unei țeste izbită de apa înghețată. Cum de este bine să fii român când plătești pe cel căruia îi încredințezi sănătatea națiunii cu un salariu de mizerie? Cum de nu vezi că el este acela care nu trebuie să ducă grija la ce va pune copiilor pe masă? Cum te duci să îți salvezi viața în mâinile cuiva care este chinuit de ea? Trebuie să ai curajul inconștientului sa faci așa ceva!

Ar mai fi multe de punctat, dar aș vrea să ridic un semn de întrebare: care este adevăratul român, cel care laudă România sau cel care o „ceartă”?