Am mai mult decât este nevoie ca să fiu fericit. Cum sunt, sunt împlinit, nu mai trebuie să am altceva în plus ca să mă împlinesc, sunt mulţumit cu cât este. Ştiu că alţii au mai mult, ştiu că alţii pot mai mult, mă bucur că pot ei şi ce nu pot eu. Nu vreau să am ceva ce nu pot avea. Vreau ce vrea Dumnezeu cu mine! Dacă Dumnezeu vrea să-mi dea ceva în plus, primesc cu recunoştinţă şi cu smerenie pentru că ştiu că nu merit mai mult ci tot ce-mi oferă Dumnezeu e din milă, iar nu pentru meritele mele. De asemenea, dacă Dumnezeu, vrea să-mi ia ceva, o să accept fără să cârtesc, pentru că ştiu că tot ceea ce deţin reprezintă daruri ale Lui Dumnezeu, sau un împrumut făcut din milă pentru mine. De aceea voi putea spune şi eu : Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat , fie numele Domnului binecuvântat.
Toată viaţa mea am încercat să întreprind, să cuceresc, să modelez realitatea dupa dorinţa proprie. Am reuşit să schimb câteva lucruri neînsemnate, dar multe altele au opus rezistenţă. Am învăţat din asta că trebuie să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine, că trebuie să-mi utilizez forţele pentru ceea ce stă în puterea mea.
Apoi m-am ridicat împotriva a tot ce nu-mi plăcea la cei din jur, încercând să le îndepărtez defectele, dar am învăţat că nu ceilalţi sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine prind rădăcină toate aceste lucruri. Prin ceea ce ceilalti trezesc în mine, ei mă descoperă în faţa mea. Deci, trebuie să le fiu recunoscător celor care fac să vibreze în mine bucuria şi plăcerea, dar şi celor care fac să se nască în mine suferinţa sau frustrarea, căci prin ei viaţa îmi arată ce mai am încă de învăţat şi calea pe care trebuie s-o urmez.
Daca eu sunt cauza problemelor mele, mi-am spus apoi, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de facut şi am început lupta cu mine însumi. Am căutat să pătrund în interiorul meu, să-mi combat imperfecţiunile, să-mi înlatur defectele, să schimb tot ce nu-mi plăcea în mine, tot ce nu corespundea idealului meu. Am învăţat din asta că există în mine lucruri pe care le pot ameliora, dar şi altele care îmi opun rezistenţă şi pe care nu le pot învinge.
La un moment dat m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi si chiar împotiva mea. Mi-a venit în gând să renunţ, să mă dau bătut şi să mă resemnez.
Am învăţat însă, că trebuie să mă accept pe mine însumi, că urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Trebuie să mă accept în totalitate, neconditionat. Fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproşat celorlaţi şi nici nu mă mai tem de ei. Trebuie să-i accept şi să-i iubesc aşa cum sunt. Lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necajea, ci starea mea de spirit şi grijile pe care mi le făceam. Trebuie să o accept fără să o judec, fără nici o condiţie. Acum trebuie să trec de la liniştea împlinirii, la împlinirea liniştii.
Iată pe scurt paşii pe care i-am urmat până acum: La început am vrut să schimb lumea, apoi să-i schimb pe oameni, să mă schimb pe mine, nereuşind acestea am învăţat că trebuie să mă accept pe mine însumi, să-i accept pe ceilalţi aşa cum sunt, să accept lumea care este oglinda sufletului meu. Nu-mi mai rămâne de făcut de acum înainte, decât să împlinesc liniştea.
Asta pare a sintetiza concepţia mioritică. Suntem oi, parte din turmă, care se simt păstorite de cineva şi care, prin lipsa de griji, se apropie de starea paradisiacă... Atunci strădania se limitează la contemplare şi la asigurarea strictului necesar.. Orice altceva nici n-ar folosi la mare lucru, de vreme ce voinţa divină e imuabilă şi infailibilă !
RăspundețiȘtergereBun gasit Ionutsk si Simion,:)
RăspundețiȘtergereDaca Dumnezeu iti da dar in traista nu-ti baga inseamna ca trebuie sa largesti traista, nu s-o micsorezi. Ionutsk are dreptate. Nu-ti cunosc varsta, dar este putin important, atata vreme cat intelepciunea te cotropeste. Concluzia ta seamana mai mult a resemnare. Eu am descoperit foarte tarziu ca pot sa fac mult mai mult decat imi inchipuiam ca pot. Ca pot sa fiu si altceva, dincolo de barierele autoimpuse. E vorba de atitudine pana la urma.
Foarte frumos articol:)
RăspundețiȘtergereDragilor,
RăspundețiȘtergeremi se pare o foarte buna introspectie asupra propriei evolutii a autorului. Desi nu sunt intru totul de acord, sunt nevoit sa recunosc faptul ca e foarte important sa ne acceptam pe noi insine si pe ceilalti, indiferent daca decidem sa contemplam sau mai ave dorinte pe care dorim sa ne realizam.
Viata e o lupta, dar in care tu nu esti comandantul, ci ostasul. A intelege ca trebuie sa traiesti in ascultare si in implinirea voii Lui Dumnezeu trebuie sa fie concluzia framantarilor. Daca incerci sa schimbi lumea dupa cum crezi ca tu ca e bine, esuezi, daca incerci sa te schimbi dupa cum crezi tu ca e bine, esuezi, daca pur si simplu accepti lumea, la ce ii folosesti? daca pur si simplu te accepti, inseamna ca te lasi purtat de inertia vietii. Daca Dumnezeu va voi sa schimbi lumea, vei reusi, daca va voi sa te schimbi pe sine, vei reusi. Problema nu este cum sa reusesc cutare sau cutare, ci ce anume sa caut a implini? Trebuie sa inveti sa traiesti cu mintea supusa inimii, caci din inima vine voia Lui Dumnezeu.
RăspundețiȘtergere