Să vă colind și despre Crăciun

Crăciunul pentru mine este cea mai frumoasă sărbătoare religioasă. Nașterea este cea mai minunată minune din lumea noastră, promisiunea. Cel născut își face simțită prezența printr-un plânset profetic. Ne naștem spre a muri. Singura speranță pe care o avem este ca prin viață să construim o lume mai bună. Hm, acum, aici, trebuie să menționez că ce înțeleg eu printr-o lume mai bună nu este același lucru cu ce înțelege prin ea proxenetul din colț. Oricum într-un anumit punct devenim coincidenți, numai direcția de desparte. Urăsc Paștele. Îl urăsc din tot sufletul, numai și numai pentru că după două milenii de creștinism oameni continuă să fie crucificați, chiar dacă numai prin hoție, minciună, lașitate ...
Lăsând adevărurile triste la o parte să mă concentrez asupra Crăciunului meu. Chiar dacă unii l-au numit Gerilă, timp de 23 de ani ai mei, eu nu văd nici o diferență. Tot nașterea domnului se sărbătorea, cu bradul, globurile, mâncărurile și urările specifice. Ne uram „Crăciun Fericit!” și nu „Gerilă Fericit!”. Mă rog, un hohot de râs din partea mea. Copil fiind îl iubeam pe Gerilă acesta care, în fiecare an, nu uita să fie frumos. Îmi aduc aminte de bradul care era mai înalt decât camera, de fervoarea cu care așteptam seara de Ajun să îl împodobim cu mama, cât eram mai mici, după aceea mama se refugia la cârnații, fripturile, fursecurile și alte matrapazlâcuri ce trebuiau să fie pregătitte, în timp ce eu și bondoaca de soră-mea negociam amplasamentul fiecărei decorațiuni. După aceea erau pufuleții cu ciocolată care veaneau cu el. Venea tata de la București încărcat cu dulciuri, portocale, banane pe care le înfulecam cu patimă. Să nu credți că pleca acolo pentru ele. S-a întâmplat, de câteva ori, să plece în delegație înainte de Crăciun. Cadouri, musafiri, felicitări, zăpadă, săniuș, prieteni de familie, râsete, veselie și dragoste. Cam ăsta este Gerilă al copilăriei mele ..., atunci când înainte de ziua mea dibuiam cadourile ascunse de mama, când trebuia să hotărăsc pe care mi-l va da de ziua mea și care va fi cel de Crăciun. Îm, acum am destui ani pentru a vedea în Crăciun un prilej pentru cei mari de a-i face fericiți pe cei mai mici, dându-le daruri și bani după colind, de a fi împreună cu familia, de a-i contacta pe cei dragi, importanți și, mai ales, de a savura mirosul nemaipomenit al bradului, pe care, de câteva ori m-am gândit că îl schimonosim. Cred că Eminescu ar putea să ne spună dacă bradului îi place să fie garnisit cu atâtea podoabe, dacă el crede că îl admirăm sau iubim culorile vii garnisite cu sclipici dintre ramurile lui. Eu, brad să fi fost nu aș fi de acord. Uau, să mă opresc, altfel voi fi categorisită drept militant pentru drepturile brazilor.
„La mulți ani! ”și să aveți un „Crăciun Fericit!”
P.S. Să vă scriu și contul din bancă al colindătoarei? :)