Otrava, de Tudor Arghezi

Heinrich Ibsen, mi se pare, a făcut, după fabulişti, descoperirea că omul e adeseori o reproducere a unui animal dintr-altă specie decât a lui. Fără să fi avut în ascendenţa cunoscută de pildă porci, sunt semeni de-ai noştri care-i evocă de la prima vedere şi fără nicio figuraţie tendenţioasă. Spaţiul dintre bărbie şi urechi, dilatarea maxilară, ochii mici, buzele şi nasul, totalizate dau mai mult decât o asemănare. În pantalonii sau în fusta modelului, evoluat până la jurnalul de mode, se ghiceşte deasupra unui punct buzat coada învârtită a străbunului anonim, încurcat într-un copac genealogic.
Cu toate că, scoborâtor, zice-se, din maimuţă, omul nu o aminteşte normal. Unii reprezintă direct gorilul, cimpanzeul, cinocefalul. Şarpele e prezent în ochii întunecaţi ai pizmaşului, care neavând curajul să asasineze, muşcă şi neputând nici muşca, se dă la om cu gingiile goale şi cu limba căscată. Şarpele surogat. În bucătăriile râncede gândacii bruni fug de lampă cu câte un ou îndărăt: subsecretar cu ghiozan. Anumită proză de ziar se asimilează cu opera căţelului pe o suprafaţă netedă, alunecând pe rădăcina cozii ca-n tobogan, cu o intenţie de higienist.
Asemănările sunt în general fizice şi morale, dar la scheme precise corespund caracteristice identice. Şi reacţiunile sunt identice. Conversând cu câte cineva, te ştergi involuntar dedesubtul scaunului pe picioare. Ai impresia inconştientă că ai călcat în ceva şi te-ai umplut. Ţi se prezintă un domn corect, priceput în poezie, muzică şi pictură, şi-ţi miroase a şoarec. Are aderenţe cu şobolanii. Şi dinţii de sus, strânşi strâmb laolaltă, într-un surâs ca pe o ghindă, trădează obscurele ancestralităţi. Duhoarea de coteţ care împute de-a dreptul cuvintele alese, ale câte unui delicat, select şi sentimental, e altceva: asta aparţine fiziologiei.
În curtea cu păsări a gospodăriei sunt însă găini cu nume şi atribuţii de cucoană, Madama, Franţuzoaica, dna Ana, Licenţiata în teologie. O gâscă, respectată în familie, are prestigiul unei profesoare de matematici inginer. Porumbiţa cu crinolină albă e Principesa...
Împerecherile disparate intră în probleme de psihologie. Otrava ciupercilor zace în unii oameni, predispuşi la cancer. Posomorâţi şi vineţi, ei suferă de toate sănătăţile, bucuriile şi succesele altora. Parcă hrăniţi cu păr şi rămăşiţe de muşama şi piele, ei clocesc în stomac o bubă rea, care dacă nu se exprimă încă pentru chirurgie sau cioclu, îşi caută o evacuare morbidă pe calea tiparului sau în grai. Când apare dintre ei un reformator, un dictator ori un ministru, e o calamitate. Tinereţea are ordin să fie bătrânicioasă, obrazul trebuie ofilit, surâsul eliminat; inocenţa exasperă. De la otravă la nebunie distanţa e neînsemnată, ferocitatea devine epidemică şi un popor întreg se contaminează de ura bolnavului lăsat liber împotriva omenirii. O armată de milioane de nebuni porneşte la căsăpie şi dă de lucru ani de zile popoarelor de pe glob, moarte, mizerie şi spaimă.
Otrava ţine minte şi mocneşte răzbunări fără scadenţă. În viaţa presei, îmbulzită, se întâmplă să loveşti cu cotul pe câte un minuscul potentat, prevăzut cu o pungă de venin iritată orgolios. Uită omul şi vânătăile de hazard; acela nu poate să uite că i-ai modificat deschizând umbrela direcţia colţului batistei. La înghesuială ţi se mai turteşte pălăria: acela îţi cere să-i cumperi una nouă. Pentru că se amestecaseră inoportun într-o chestiune de artă, un medic de genito-urinare şi un advocat au primit odinioară un rapid bobârnac. După 10 ani, la o adunare, am fost prezentaţi unul altuia, subsemnatul şi advocatul, care îngălbenind, a trecut în vânăt. Rămăsesem cu mâna în aer şi el se căuta în buzunare, apoi în portmoneu cu febrilitate. Avea un document. Mi l-a arătat aproape leşinat: trei rânduri tăiate din articolul meu, nici cât un răvaş de plăcintă. Aşteptase 10 ani încordat, 10 ani l-a chinuit un venin atroce. Şi în toată vremea asta, noi ceştilalţi, sănătoşi la inimă şi la minte, râdeam, cântam, fluieram şi ni-era veselă viaţa printre animalele autentice şi ciupercile nestrămutate, cu care seamănă omul.

Publicat în Bilete de Papagal, 12 ianuarie 1945,

şi este cuprins în volumul Pamflete, ed. Minerva, 1979