Eu, tu si visul

Azi
am șoptit munților cuvinte blânde,
ganduri mari,
visuri multe!
Muntii m-au invelit in ploaia lor calda
Gnadurile si visurile,
m-au impins usor de tot...
în colțul ochilor pierduti,
a privirii fara sens si a
gandului din tine nascut
si parca totusi
mut!


De atunci,
sufletul ce sta sa fugă
are picioare obosite!
E trist si strans gramada...era..
cum esti suflete?!
priveam spre suflet - ce privea uimit
spre mine,
spre inima mea si
chiar spre tine!


In somn...
taceam si-mi mai cantam
in ritm mut si gol iubirea.
si totusi o împărăție
de îngeri albi nedeslușiți
își aratara firea blândă
copilului suferind...
ce dormea adanc!

speriata de ingerii calzi
m-am trezit cu
un gand mai vechi de asfintit
cand din departare-adanca,
muta, clara si profunda
prezenta ta a răsărit!

Atunci...
Puteam...
sa-mi doresc?!...
sa te port în suflet,
mereu ca pe o sfanta comoara!
sa te pot avea, mereu al meu!
Dar...
m-am trezit
speriata si mirata.
am astupat privirea grea
care-mi trada
vise din primăvară
si visul
ma punea sa scriu
minuni de astă vară
si sa-mi amintesc
toamna ce mi-a asternut
in viata
o iarna ce-a trecut...

Am visat?...
M-am trezit?...
Tu...
Unde esti?...

Sunt in sarutul din
visul tau!

(24 februarie 2008)