Titlu: De grecizat cand ne germanizam?
Autor:: http://metaxatraian.blogspot.com/
Articol: Traian Băsescu (pentru cine încă nu a aflat, preşedintele reales al României) ne explică, pe silabe, în cuvinte simple, ca la proşti, că nu FMI este responsabil pentru programul asumat de Guvern, pentru noua curbă de sacriciciu, pentru noua spoliere a sărmanului român, pentru viitorul sumbru ce-l aşteaptă. Ne spune asta ca şi când pe noi ne-ar durea în cur cine ne pune laţul la gât. Bun, nu vom înjura în engleză, vom înjura neaoş româneşte. Ne încălzeşte asta cu ceva?
Ne mai spune Băsescu faptul că dacă vom da rateu şi de data asta, nu FMI-ul îşi asumă responsabilitatea ci Guvernul. Ei şi? Care-i chichirezul? A plătit cineva până acum pentru experimentul făcut pe spinarea poporului român? Băsescu iese acum în faţa poporului şi explică de ce trebuie să strângă cureaua ca nu cumva să se amaneteze viitorul.
Unde a fost T.B. atunci când s-a dat iama în banul public, când clientala sa politică şi-a făcut de cap trăgânu-şi contracte de multe milioane de euro? Unde a fost acest gargaragiu când legea era terfelită ca o curvă de pe centură? Unde a fost acest domn - care acum ne explică de ce trebuie să se reducă salariile, şomajul şi pensia - când aparatul guvernamental, regiile şi departamentele s-au umflat ca broasca din poveste cu clientela politică? Unde a fost când s-au dat salarii şi prime nesimţite pe criterii clientelare şi nepotism?
Omul de la Cotroceni a văzut tot, a ştiut tot dar a tăcut mâlc pentru a le oferi astfel mafioţilor transpartinici o umbrelă, sub care să-şi facă de cap.
Vine acum acest domn şi cu nonşalanţă ne loveşte cu bordura nesimţirii între picioare şi ne spune că este imperios necesar să acceptăm laţul la gât. El, eventual să dea cu piciorul la scaun.
Ne atrage atenţia că dacă nu acceptăm austeritatea, riscăm să ne gecizăm. Păi, da, cum dracu să nu-i fie frică. Imaginaţi-vă cum ar fi să i se asalteze palatul cu cataroaie şi sticle incendiare. Ce nu înţelege gargaragiul de la Cotroceni este că grecii au ieşit în stradă de teamă să nu se românizeze. Traian Băsescu ne asigură că dacă acceptăm curba de sacrificu, nu ne grecizăm. Nu ne grecizăm, dar la final ne germanizăm?
--
Visitor Ip: 95.76.112.223
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu