Arta

In aceasta pagina vor fi afisate toate blogurile care scriu despre arta. Adauga blogul tau aici

Destine la rascruce. Artisti evrei in perioada Holocaustului @ MNAR

Expoziţia Destine la răscruce. Artişti evrei în perioada Holocaustului. prezintă operele a 16 artişti evrei care au adus contribuiţii majore la introducerea în spaţiul românesc a „artei noi”, unii dintre ei numărându-se printre promotorii unor direcţii avangardiste occidentale. Alături de nume de referinţă ale modernismului european caVictor Brauner, Marcel Iancu, Arthur Segal, Jules Perahim sau Max Herman Maxy, în expoziţie sunt prezentaţi şi artişti mai puţin cunoscuţi precum Alex Leon, Iosif Klein, Ernö Tibor, Aurel Mărculescu, Mina Byck Wepper, Lazăr Zin sau Egon Marc Lövith. Victime sau supravieţuitori ai măsurilor opresive îndreptate împotriva evreilor, aceşti artişti nu s-au bucurat decât episodic de atenţia criticii de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Expoziţia îşi propune să demonstreze că evenimentele din România în perioada Holocaustului au distrus iremediabil un mediu artistic efervescent, evolutiv şi aflat în deplină concordanţă cu manifestările din arta europeană a momentului, în care artiştii evrei erau integraţi culturii româneşti.

Artiştii evrei care au supravieţuit anilor 1940 nu s-au mai regrupat. Aceştia fie şi-au continuat parcursul artistic în străinătate (Iancu, Brauner, Perahim), fie s-au reorientat, mai mult sau mai puţin forţat, spre directivele oficiale ale regimului comunist, respectiv spre realismul socialist (Iser, Maxy), fie au renunţat să mai lucreze (Zin, Mina Byck Wepper). Alţi artişti, supravieţuitori ai lagărelor, precum Arnold Daghani şi Egon Marc Lövith au păstrat vie memoria deportării, realizând unele lucrări cu caracter de document.

Unde: Muzeul Naţional de Artă al României, corp Ştirbei (str. Ştirbei Vodă 1-3)

Curatori: Monica Enache si Valentina Iancu

Perioada: 13 octombrie 2010 – 13 februarie 2011

Program: miercuri-duminică, 10:00-18:00 (luni şi marţi închis)

Tarif: 8 lei întreg, 4 lei redus

Gratuit: prima miercuri a fiecărei luni

Hitler pictor - Adolf Hitler pictor

Hitler pictor - stiati ca Adolf Hitler a fost si pictor ?

Am stat sa ne intrebam daca Hitler si-a ales bine cariera si daca nu cumva ar fi fost mai bine sa aleaga cariera de pictor ?

Noua ni se pare ca ar fi fost o alegere buna, de vreme ce a reusit sa picteze asemenea tablouri. Unii zic ca ar fi trebuit sa-si dedice viata picturii, altii spun ca s-a priceput sa provoace haos in Euroa cu razboaiele lui. Altii il acuza de genocid.

Voi ce parere aveti despre aceste lucruri ? Va asteptam sa va spuneti parerea dupa ce va uitati la picturile afisate mai jos, picturi facute de Hitler, in acuarele. Picturi facute de cel pa care lumea il cunoaste ca dictator si nu ca artist.

Dupa parerea mea, picturile par a fi facute de un om linistit, pasnic cu viziuni normale, si nicidecum de un om care a fost acuzat de genocid. N-as spune ca sunt facute de Hitler

Student la arte(intarziat la licenta)

Cum merge cu licenta?
Am auzit intrebarea asta azi. Si ieri. Si duminica. In fiecare zi, fiecare conversatie incepe sau ajunge la asta: Licenta.
Ieri m-am intalnit cu X si X nu m-a mai vazut de vreun an si undeva dupa "Vaaai, Livia ce mai faci?! Era sa nu te recunosc!Cum mai merge?" a aparut inevitabila licenta.
Fac bine, lucrez.
Si fiecare ins in parte are sfaturi sau se ofera sa ajute. Ceea ce e ok, chiar foarte bine, doar ca ajutorul asta vine imediat dupa ce rezolvi o problema.
Azi ce zi e? Miercuri? Aha. Am inceput sa uit... Ieri m-am copt in cuptor de la 8am. 8am nu e ora de activitate pentru mine, atunci dorm. Eh, dar ieri la 8 eram acolo, langa cuptorul de 800 grade. Ca sa ma racoresc, am iesit in curte, in plin soare.
Azi am castigat un pariu cu sticlarii. Am venit la 7:45 cu ochii cat cepele, visand la o cafea cu lapte. Totusi, dimineata e racoare, incep sa cred ca merita sa schimbi orarul pentru asta.
Pana la 10 m-am copt. Pana la 11 am terminat prima parte a zilei. Power nap 2 ore si inapoi la treaba. Pana la 6 trebuie sa ajung la Mosilor, inapoi la facultate, apoi la atelierul de metal si cu putin noroc, la cumparaturi. De tevi si suruburi.
Maine imi bat capul cu ce-a de-a doua mare intrebare a studentilor din anul 3: Cum imi duc lucrarea la Curtea Veche?

App, Curtea Veche devine pentru cateva zile atelier sau galerie. Studentii de la CSM expun lucrarile de licenta si master. Cautati un cub format din alte cuburi, tepuse de sticla, placute gravate, globuri ca niste planete(gravate si sablate), instrumente muzicale interpretate si undeva un loc gol . Astia suntem cativa din CSM, sticlarii din ultimul an, licenta. Locul gol e al meu, eu ajung abia vineri...cu micul meu vierme de sticla.
Ah, si nu uitati: e multa munca in spate. Sunt nopti albe, maini arse, nervi, idei, incapatanare, tensiune si de ce nu, ambitie.

UNARTE se trezeste primavara

 UNARTE-Universitatea Nationala de ARTE: avem expozitii, vindem chestii, ne laudam ca stim sa facem "arta", vrem sa ne bagati in seama. Nu mereu, dar din cand in cand meritam.

"Fix 2 luni". Nu chiar dar tot cam pe-acolo. A venit profu' saptamana asta si ne-a trantit-o: "Fix 2 luni pana la licenta. De azi, fix 2 luni."   Au trecut cateva zile de cand a binevoie a ne informa ca am ramas in pana de timp. Timp de finalizat proiecte, avem. Timp sa ne obisnuim cu ideea ca e gata, finish, no more, za end, nu.
"Artistii" sunt agitati. Misuna. Pe 24 puteti cumpara bucati de arta la .....sincer, am uitat iar locul ( e a 4 oara can intreb :unde era chestiia aia cu vanzare?). Am sa revin. In mai va fi Ziua Portilor Deschise. Asta e cam asa: se face curat in ateliere, ne gatim frumos, stergem praful, ducem gunoiul si expunem ce avem mai bun. Asta in ateliere.Curtea,(da, avem curte interioara, cu copaci si catei, sac!).... curtea asta o sa fie plina sau semi-manzgalita de corturi in care fiecare sectie se lauda cu ce are. Poti sa cumperi lucrari realizate de studenti, poti sa pui cate intrebari vrei legate de tehnici, materiale sau in mare cam despre orice: pentru asta suntem la datorie. Acum cativa ani am nimerit in mijlocul unui gratar uuuuuu.... pe la pranz. Am servit o singura data ziua asta de dimineata, cand eram inca la liceu si vroiam sa vin in recunoastere. Veni vidi vici... Buuuun, pe seara, dupa ce vizitatorii se duc la casele lor sau sunt dati afara incepe Noaptea Portilor Deschise. Doar pentru studentii de la UNARTE. Se poate intra cu legitimatie falsa, testat. Noaptea e cam asa: Se incepe pe seara, cand inca mai e lumina dar incepe sa se lase frigul. Avem muzica, scena si lumini colorate, bere din plin, prezenta din plin, chef de chestii stupide si haos. Anul trecut facultatea a reusit sa-si ia amenda si s-a dat stingerea devreme, pe la 1-2 am. In alte dati a tinul pana spre dimineata. Oricum, daca ai chef sa vezi ce inseamna sa fii student la arte, esti binevenit.
O zi decurge cam asa: Dimineata sau pe la pranz servesti pe post de ghid intr-un cort in curtea FADD
(Facultatea de Arte Decorative si Design), stai in post pana spre seara sau faci o pauza si schimbi locatia (caminul e la 10 minute de mers lenes, atelierele sunt la indemana, cel mai apropiat bar e la 20 de m de poarta facultatii, Cismigiul la 5 minute/ daca nu vrei sa te duci acasa). Pe seara te intorci si incepi ritualul de pierderea a timpului. De obicei se tine cont de "colegi", in sensul ca ne strangem in card in functie de grupa. Nu e un musai si nici o chestie batuta in cuie. E aproape imposibil sa nu cunosti pe cineva de la masa de alaturi. Intotdeauna cineva cunoaste pe cineva care il stie pe x si z si a fost fost coleg cu fratele lui y si etc... N-ai cum sa critici o chestie fara sa ajunga vestea in cealalta facultate in 15 minute. Testat.
UNARTE e formata din 3 facultati,FAP (Arte Plastice), FADD(Arte Decorative si Design), FITA(Istoria si Teoria Artei). Avem 3 sedii, la 2 minute de mers pe jos. De notat ca nu e facultatea si sediul. Suntem usor dezorganiozati. Cursuri de tin in 3 locuri,uneori si prin camin. Ateliere sunt din plin peste tot.

Evenimente din categoria : DADADADADDADADADDADADADADADDA

Anul asta incepe bine. Teoretic. Uite acum as vrea sa am bani in plus sau pile la bilete. Primavara inseamna muzica buna. Si vara promite...

16 mai: AC DC.... Vreau si eu sa fiu acolo, bilete de la 120 la aproape 500. Eu zic ca merita, macar un loc amarat...

31 mai: Michael Flatley...Pentru cei care iubesc muzica irlandeza, maestrul vine aproape de casa. Am ratat acum un an un spectacol, banuiesc ca am sa-l ratez si anul asta. Din pacate. Sper doar sa nu vina vreo calamitate pana fac eu rost de un bilet la ceea ce numesc eu "dans absolut". Pentru cunoscatori. Daca nu poti sa intelegi de ce unii se uita cu ochii cat cepele la picioarele lor, n-are rost sa vii. Lord of the dance. Bilete de la 100 la 350. Merita toti banii.

18 iunie: Aerosmith...eh, mai venim de-acasa, nu? De la 140 pana la aproape 600. Depinde de pretentii, dar deh, e Aerosmith si nimeni nu vine la 4 ace. Oricum, e din categoria DADADADADADADADDAD,vreau sa  fiu si eu acolo!

20 iulie: The Cranberries: Iar o chestie pe care as vrea sa o trec in lista. Mai vedem... Preturi intre 100 si ceva-200. Sper sa nu fi incurcat borcanele, sper... nu sunt foarte sigura. M-am pierdut pe la jumatatea drumului ascultand Zombie.
Daca vrei sa ma verifici uite aici.

Fotografie

Mi-am adus aminte de o sedinta mai veche, cu o prietena pe nume Dana. Si cum sunt in vacanta, uraaaa, m-am gandit ca e cazul sa iau din urma ce-am ratat. Incet incet... nu ma grabeste nimeni. In vacanta asta termin tot ce-am apucat sa incep la capitolul fotografie. Si ma apuc de ceva nou odata cu ultimul semestru de facultate. Livia Carbunescu

Artă pe o pană de Lebădă - Ian Davie

Talentul, măiestria, imaginația, îndemânarea, toate uimesc și încântă! Puteși găsi aici mai multe detalii, dar și opere pe o pană de lebădă ale lui Ian Davie.

Despre nuditate in arta

© Picasso – Domnisoarele din Avignon

Voi scrie cateva randuri despre nuditatea din arta, ca urmare a unor discutii de pe blog (foarte interesante).

Reprezentari ale nudului in istoria artei apar inca din preistorie. Initial in pictura si sculptura, apoi in toate artele vizuale. Nudul feminin fie incarcat simbolurile fecunditatii si fertilitatii, fie pur si simplu din considerente estetice nu dispare din reprezentari nici in cele mai conservatoare perioade ale istoriei. Privit strict din perspectiva estetica, fara valente pornografice, nudul exprima puritate (cu referire directa la mitul biblic). De-a lungul secolelor viziunea asupra goliciunii corpului uman trece prin nenumarate schimbari. Puritanii sunt ingroziti de goliciune, hippiotii o ridica la rangul libertatii supreme. Niciodata insa corpul uman fara haine nu a fost privit ca o normalitate. Indiferent de context, simbolistica etc. nuditatea revolta. Pudoarea si asocierea dintre nuditate si pornografie vine ca o forma de protest decelabila din contrangerile impuse de societate de-a lungul secolelor. Nuditatea- simbulul pacatului originar- este rusinoasa, imorala, vulgara etc. Raportarile privitorului la nud au fost intotdeauna diferite si adesea conditionate de o serie de valori care dupa parerea mea nu trebuie aplicate artei. Arta se judeca dupa criterii estetice, nu etice.
N-am sa neg ca revolutia sexuala din anii '60, aparitia Playboy si a pornografiei au distrus orice urma de estetism cand vorbim perceptia corpului uman. Astazi oriunde intoarcem capul vedem nuduri, in cele mai odioase ipostaze. Retina omului contemporan, poluata de aceste imagini nu mai poate sa distiga intre estetic si vulgar. S-a ajuns probabil la o supra-saturare care aduce cu sine repulsie si respingere.

Imi mentin rezerve in a critica nuditatea integrata actului artistic. Pentru ca exploatarea corpului uman nu poate ajunge din centrul artei la periferie. Sunt nuante, simboluri, analize, apropieri pe care nu le poti evita sau exprima in alt mod. Un cenzura in acest sens ar impune o limita peste care artistul contemporan nu poate trece. Pentru ca artistul traieste integrat unei mentalitati, unei societati din care se inspira. O societate care trebuie sa-i lase liber dreptul la exprimare...

Muzica bună nu a murit

Dacă în ceea ce priveşte filmele încerc să mă ţin cât mai la curent cu ceea ce va ieşi şi ceea ce merită văzut, în materie de muzică sunt înapoiat rău de tot. Motivul? Îmi preţuiesc atât de mult viaţa şi timpul pe care-l am încât nu sunt dispus să irosesc 4 minute pe o melodie care se numeşte "I know you want me". Şi nu este vorba de faptul că nu e genul meu, sunt uimit şi eu de câte genuri contradictorii pot să ascult (nu vă gândiţi la rock vs. manele, ci mai degrabă la rock vs. salsa). Îmi plac foarte mult acordurile sud-americane (Santana - Oye Como Va) şi îmi plac şi dansurile şi nu doar o dată mi-au fâlfâit pletele dansând salsa singur în cameră. Revenind însă la muzica lui Pitbull (sau încă un milion ca el), după cum spuneam, nu e vorba de gen, ci despre faptul că este "muzică" proastă. Aş prefera să se abţină toleranţii din a declara "da, domne, dar ştii că gusturile se discută, muzica nu e proastă, doar nu-ţi place ţie". Nu. Ceea ce râgâie Pitbull şi T-Pain şi Sean Kingston este muzică proastă. Cum de ştiu de ei dacă nu îi urmăresc? Aşa cum ştiu şi de Lady Gaga unde pur şi simplu mi-a sărit în faţă din prima pagină a Iutub-ului.

Câteodată însă, de nicăieri, din trailerul unui film sau recomandarea unui prieten, dau peste câte o nestemată care mă face să exclam: Muzica bună încă nu a murit! Prima "descoperire" de care îmi aduc aminte aparţine celor de la The Killers - All These Things That I Have Done care pur şi simplu m-a lăsat mască, instrumentalul, versurile, trupa în sine e magie. A urmat imediat Read My Mind tot de la ei cu luni înainte să devină mainstream. Ambele melodii le ştiu pe de rost şi astăzi, după sute şi sute de ascultări, încă mă farmecă. Da, sunt un adevărat obsedat odată ce dau peste ceva care îmi place.

Apoi, din trailerul de la Where the Wild Things Are am descoperit Arcade Fire - Wake Up care mi se pare cel mai frumos imn închinat copilăriei pe care l-am auzit vreodată. Bonus: o trupă tânără care chiar ştie să folosească instrumentele şi care cântă din toată inima şi pentru care un ecran nu reprezintă o barieră în drumul spre cei care îi aud (nu ascultă).

Aş vrea să pot spune mai multe şi cu siguranţă aş putea continua la nesfârşit, însă ar fi în van mai ales că degetele nu-mi tastează pe cât de repede îmi merge gura, dar da, muzica bună nu a murit.
Vă recomand şi versiunea melodiei cântată de David Bowie.

Audiţie plăcută!

Sumbra premonitie a lui Victor Brauner

Un nume de frunte al miscarii de avangarda din Romania, Victor Brauner (1903-1966) , este considerat unul dintre cei mai autentici repzententati ai suprarealismului. Evoluand de la expresionism spre constructivism, cu trecere foarte scurta prin dadaism si cubism, odata ajuns la Paris, Brauner intra in conctat cu grupul suprarealistilor inchegat in jurul lui Breton si se orienteaza definitiv spre acest stil.Imagistica suprarealista a lucrarilor sale face parte dintre cele mai agresive viziuni de cosmar, din care logicul este complet eliminat. Imagini ale unor fiinte supranaturale, populeaza spatiul absurd al creeatiilor sale, unde fiinta umana – marginalizata si mutilata – se simte impresurata si oripilata. Cheia acestor imagini este data de scrierile artistului: ” Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adanci izvoare ale neliniştei mele…”

Izvoarele nelinistii sale s-au dovedit premonitorii… In 1931, Victor Brauner a pictat Autoportret cu un ochi ranit (era anul in care el a participat la Salonul III al “Surindependentilor”).. La 28 august 1938, Brauner isi pierde ochiul stang intr-o disputa violenta care a avut loc intre Dominquez si Esteban Frances. Incercand sa il apere pe Esteban, Victor Brauner a fost lovit cu un pahar aruncat la Dominquez: sumbra premonitie sugerata de Autoportretul din 1931 s-a adeverit.

Aceasta intamplare, ilustrata de Ernesto Sabato in romanul „Despre eroi si morminte” ma ingrozeste de fiecare data cand mi-o amintesc. Braner a fost un pictor cerebral, lucrarile sale ascund fabule ispirate din mituri vechi sau din contiinta contemporanilor sai. Ascunde in panze o naratiune puternica ilustrata cu umor negru, rafinat. O parte din mine nu crede in suprarealitate sau premonitii. S-ar punea spune ca intamplarea lui Brauner a fost o coincidenta, nu o premonitie. O incursiune atenta in imaginarul oprelor lui Brauner, aduce insa, in prim-plan, (in lucrarile anterioare accidentului) un laitmotiv obsesiv pentru ochi. Mutilari reprezentate in viziuni suprarealiste, ilustrate virtuoz intr-un colorit strident si contraste violente.
Premonitie sau coincidenta macabra?

Louis Wain

"He has made the cat his own. He invented a cat style, a cat society, a whole cat world. English cats that do not look and live like Louis Wain cats are ashamed of themselves." – H. G. Wells

">

Am gasit pe youtube o parte din opera unui artist nascut in aceeasi zi cu mine: Louis Wain. Artistul britanic Louis Wain (1860-1939) s-a specializat in pictura animaliera, fiind unul dintre artistii foarte cunoscuti si apreciati la granita dintre secolele XIX si XX. Astazi putin cunoscut ,Wain a fascinat in perioada lui de glorie societatea americana si britanica. Animalele (in special pisici) din deselele lui primeau adesea trasaturi umane, fiind considerate satire sociale de mare valoare. Lumea picturii acestui artist e populata de pisici, unele dintre ele adorabile. Unii specialisti considera predilectia pentru lumea animalelor un semn al bolii care avea sa-i aduca un sfarsit dramatic : schizofrenia.

Eye trap: Vasarely's optical illusions

Optical Art/ Op Art a adus prin anii ’60 o noua dimnesiune artei: iluzia. Spectacolul culorilor, al formelor si al tuturor elemnetelor vizuale se produce in mintea spectatotului. Imaginatia este stimulata sa sfideze logica bidimensionalitatii panzei prin jocuri cromatice halucinante. Proiectiile vizuale prind viata prin intermediul capacitatilor de adaptare a ochiului. Ochiul complune si descompune imaginea vizuala = > avem de-a face cu un nou tip de arta: arta retinala.

Unul dintre reprezentantii si fondatorii curentului Op Art a fost artistul maghiar Victor Vasarely (1908-1997). Vasarely si-a inceput studiile artistice la Academia de Pictura din Budapesta (1925-27) si apoi la Academia “Muhely” (cunoscuta sub numele de Budapest Bauhaus). In 1930 se muta la Paris, unde lucreaza ca grafician timp de 10 ani. Abia dupa cel de-al doilea Razboi Mondial incepe sa lucreze independent, creeatiile sale de inceput neavand nici o legatura cu stilul care s-a consacrat prin anii ’60. Probabil de aceea, Vasarely isi considera operele de inceput gresite. Dupa mai multe procese de abstractizare, in anii ’60 isi descopera stilul personal, caruia ii va ramane fidel pana la sfarsitul vietii: op art. Creeatiile sale sunt bazate pe iluzia multi-dimensionala, prin implicarea miscarilor iluzioniste si vizuale. Vasarely incerca prin aceasta revolutie optica sa integreze arta in viata de zi cu zi facand-o accesibila tuturor. Fiind o arta a experientei spontane, o capcana vizuala bazata exclusiv pe efecte optice creeatia optica nu conduce la introspectia privitorului; nu trezeste sentimente sofisticate. Impactul pe care il provoaca este strict vizual si este dat de dipunerea culorilor in asa fel incat imaginea sa para o halucinatie. Privita mai multe minute la rand, o opera de acest gen creeaza o stare de vertij, de ameteala sau de transpunere intr-o lume paralela (exact la la hipnoza sau la consumul de halucinogene). Experimentele lui Vasarely cu ritmuri sincopatice si pattern-uri geometrice creeaza un efect optic extrem de ambiguu. Culori diferite pot fi percepute ca identice, trei culori ca doua sau inversate ca patru. Relativitatea si instatilitatea culorii si a tonului este o irealitate, modificata de perceptia privitorului. De aceea, Vasarely considera ca orice lucrare care implica folosirea culorii reprezinta un studiu empiric al acesteia; deoarece prin efecte optice procesul normal de vedere poate fi pus sub semnul intrebarii.

Optical Art este o arta media experimentata, continuata de Arta Cinetica. Creeatiile lui Victor Vasarely sunt cele mai cunoscute si poate cele mai importante creeatii de acest gen.

Bobby & Bona

Din pură plictiseală am decis să mai arunc o geană pe blogul gurului Chirilă de care nu o să mai zic nimic considerând că...nu mai e nimic de zis.  Nu este pentru prima dată când intru la Chirilă pe blog, însă este pentru prima dată când găsesc ceva interesant: www.succesdublu.ro . Recunosc că nu am citit tot ce a fost postat, însă cu siguranţă sunt oameni mai deştepţi ca mine care ştiu să interpreteze datele oferite acolo. În ceea ce priveşte muzica nu am putut totuşi trece cu vederea articolul despre Bobby McFerrin, http://www.succesdublu.ro/doar-atat-bobby-mcferrin. Recunosc că până în acel moment ştiam şi eu ce ştie majoritatea, şi anume că Bobby este tipul cu Don't Worry Be Happy. Îmi este ruşine de mine pentru asta. Se pare că Bobby McFerrin este mult mai mult decât un one hit wonder, este un dirijor, este un vocalist şi percuţionist, instrumentalul de la melodia mai sus amintită este asigurat numai şi numai de vocea sa şi mai este laureat a 10 premii Grammy, majoritatea în domeniul jazz-ului,
Richard Bona (28.10.67) este unul dintre cei mai buni bassişti jazz de astăzi, a fost născut în Camerun, s-a mutat în Germania, după care s-a stabilit în Franţa unde şi-a terminat studiile de muzică. În 2002 a fost în turneu cu celebrul grup jazz Pat Metheny Group activ încă din 1977. Se pare că Bona a fost şi în România pe 23.10, adică luna trecută. Ceea ce mi se pare foarte trist datorită ignoranţei mele. Astfel de lucruri îmi aduc aminte că ştiu mult prea puţin despre muzică şi că nu-mi va ajunge o viaţă pentru a descoperi tot. Şi mai văd cum atâtea momente trec pe lângă noi fără să avem cea mai mică idee. Ne mai plângem că nu avem unde să mergem...
Mai jos este un video cu o improvizaţie între cei doi care este absolut divină prin prisma muzicii pe care o fac acolo pe loc, prin prisma chimiei dintre cei doi, prin prisma decorului şi a publicului fenomenal şi mai ales pentru că se vede cu ochiul liber cât de bine se simt pe scenă. Durează 10 minute, însă eu am pierdut ore în şir savurându-l şi vă garantez că şi vouă, dacă le acordaţi cele 10 minute, vă vor face weekend-ul mai frumos.

Despre sticla

Chimia sticlelor

Sticlele sunt un amestec de dioxid de siliciu si silicatii ai diferitelor metale. Sunt materiale necristalizate (amorfe), cu rezistenta mecanica si duritate mare, cu coeficient de dilatare mic. La temperaturi mai inalte se comporta ca lichidele subracite cu vascozitate mare. Nu au punct de topire definit. Prin incalzire se inmoaie treptat, ceea ce permite prelucrarea sticlei prin suflare, presare, turnare, laminare.

Sticlele se obtin, in general, prin topirea in cuptoare speciale a unui amestec format din nisip de coart, piatra de var, carbonat de sodiu (sau de potasiu) si materialele auxiliare.

Proprietatile fizice ale sticlelor sunt determinate de compozitia lor. Sticla obisnuita, sticla de sodiu are compozitai aproximativa 6SiO2·CaO·Na2O. Se intrebuintiaza la fabricarea geamurilor si a ambalajelor de sticla.

Sticla de potasiu are compozitia 6SiO2·CaO·K2O si este rezistenta la variatii de temperatura. Se folosestela fabricarea vaselor de laborator.

Cristalul (sticla de plumb) este o sticla in care sodiu si calciul au fost inlocuiti cu potasiu si plumb (6SiO2·PbO·K2O) si se caracaterizeaza prin proprietati de refractie bune si densitate mare. Flintul si strasul contin un procent de plumb mai mare ca cristalul. Flintul se foloseste pentru prisme si lentile optice.

Prin adaugarea unor cantitati mici de Al2O3 sau B2O3 se obtin sticle rezistente la variatii bruste de temperatura care se folosesc la fabricarea vaselor de laborator (sticla Jena, Pirex sau Duran). Au o rezistenta chimica mare si coeficient de dilatatie mic.

Sticla e un material oarecum dificil.  Dar merita.

Unul dintre cei mai cunoscuti sticlari romani e Nemtoi. Artist plastic care a invatat sa se joace cu materialul asta si il exploateaza intr-un mod unic.

La noi sticla e apreciata doar ca utilitate. Dar sticla poate sa fie mult mult mai mult. Dincolo de faptul ca este spectaculoasa, durabila si oarecum enigmatica, fiindca mereu poate sa surprinda, sticla e un material inepuizabil. Se foloseste din antichitate, si inca surprinde. Imagineaza-ti lumea de azi fara siliciu. Nu poti, nu?

Fiori

Foarte mult timp am desconsiderat reprezentaţiile live, chiar şi pe cele ale artiştilor pe care îi ascultam zi de zi. Apreciam că turneele şi concertele sunt mai mult o modalitate de promovare a muzicii pentru o creştere a vânzărilor de albume decât o legătură între performer şi public. În afară de asta, îmi displăcea cum într-un act live apăreau diverse modificări ale piesei originale.

ARTIST, ARTA...restul sunt invatacei

Arta inseamna studiu, intelegere. Artist este cel care intelege, cel care vede dincolo de..., artist poate sa fie omul care a pictat o singura data si s-a oprit. Activitatea de a picta nu te face artist, ci zugrav de panze. Nu vreau sa critic, sa tin morala sau sa contrazic, dar trebuie sa spun asta.
Am calcat prima oara intr-o scoala de arte acum mai bine de 8 ani. Ce am vazut acolo m-a schimbat si n-am putut niciodata sa-mi explic exact de ce. Tot, de la culoarele prafuite, de la mirosul de diluant, ferestrele murdare si cele 2 lazi cu lut...totul mirosea a viata. Doar ca altfel decat o stiam eu. Am cunoscut de atunci multi oameni din lumea asta, a asa-zisilor artisti. Nu toti care picteaza fac arta, nu oricine deseneaza face arta. Nu orice bat scobit e sculptura. Nu stiu daca pot sa strang 10 artisti  din cateva sute de oameni.
Toti oamenii astia vor sa ajunga acolo, si eu vreau, dar numai cativa or sa reuseasca sa-si merite numele. 
Am vazut atatea panze consumate, atatea tuburi de culori am vazut si zeci de ore cum s-au scurs si din toate astea abia am vazut arta. Arta vorbeste dincolo de aparenta.  Oamenii astia, artistii cu adevarat artisti, au schimbat lumea. Cred ca inainte de a te numi artist trebuie sa realizezi ceva prin arta.
Arta e mai mult decat pictura. Mai mult decat a imprima o imagine pe un obiect.
Si mai e si munca. Multa munca. Stiu oameni care lucreaza cateva ore pe zi, in fiecare zi, in fiecare an. Printre ei, unii sunt aproape artisti. In arta mai intra si o intelegere la un nivel mai abstract a lumii, e nevoie de filosofie, de suflet, dedicatie. Sunt oamenii astia, care au inteles sufletul uman pana la cea mai mica farama de sentiment, ei sunt artisti.
Sunt zgarcita cand trebuie sa numesc un om artist, fiindca sunt putini iar ei si-au castigat numele.

Romanţă adevărată

Mai jos este o scenă. O scenă dintr-un film intitulat True Romance. True Romance este regizat de Tony Scott. Tony Scott nu ar fi reuşit un astfel de film fără scenariul lui Quentin Tarantino. Quentin Tarantino a scris una dintre cele mai recunoscute şi apreciate scene din istoria recentă a cinematografiei. Cinematografiei trebuie să-i mulţumim pentru nişte actori ca Dennis Hopper şi Christopher Walken.

Asupra a ce ar trebui să vă concentraţi în această scenă:

- primplanurile cu chipurile celor doi actori şi, evident, reacţiile faciale ale acestora

- râsul din toată inima al lui Christopher Walken

- ţigara din care trage Dennis Hopper, sfârâitul hârtiei arse şi scrumul rezultat

- replicile

- expresia de om care ştie ce-l aşteaptă de pe chipul lui D.H., după ce C.W. se ridică de pe scaun.

- muzica

Trivia: Quentin Tarantino a vândut scenariul pentru True Romance contra unei sume de 50.000 de dolari, la aceea vreme fiind suma minimă ce se putea acorda pentru un scenariu. Cu aceşti bani a ajuns să finanţeze un alt clasic, Reservoir Dogs.

Nu cred in ingeri, dar uneori te lovesc in fata

Nu cred in ingeri, dar uneori ai impresia ca-i vezi. V-o prezint pe Angela Cristina, are un nume predestinat spun eu. Infatisarea unui om de la ultimul etaj si o personalitate cam la fel.
PS:Prima fotografie de miercuri care-mi intra in calculator. Sper sa va placa.
Va urma...

Cu manutele mele stangi

Asa, v-am spus despre mine cate ceva, v-am aratat cativa artisti care-mi plac. Acum sa va arat si cateva lucrari, nu-s cine stie ce. Sunt proiecte de atelier din liceu si anul 1 de facultate. Am mai evoluat de atunci, am mai invatat cate ceva, dar n-am mai facut poze. Asa ca cer indulgenta...