„El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.“ Matei 5.45
Dumnezeu „dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile“ şi „nu s-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer, şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug, şi v-a umplut inimile de bucurie“.
Ce bun este Dumnezeu! El descoperă în acţiunea Sa nu numai slava şi puterea Sa, ci şi bunătatea şi dragostea Sa faţă de oameni. Dar cel mai măreţ lucru este că El L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca „oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3.16).
Dragostea lui Dumnezeu se arată şi mai mare, dacă ne gândim cât de puţină mulţumire primeşte El pentru aceasta. Cât de mult Îl doare când la oferta Sa de dragoste, mântuirea şi iertarea prin jertfa Fiului Său, se răspunde mereu cu indiferenţă! Să ne închipuim că am avea copii, pe care îi iubim, pentru care facem tot ce este posibil, iar răspunsul lor la aceasta ar fi indiferenţa. Acasă, copiii ar sta la masa noastră, ar pleca fără să spună un cuvânt de mulţumire şi întreaga zi s-ar comporta de parcă nu ne-ar cunoaşte.
Dar totuşi, bunătatea lui Dumnezeu dăinuie încă. „Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?“
Se afișează postările cu eticheta credinta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta credinta. Afișați toate postările
Dumnezeu si banii
DUMNEZEU SI BANII (1)
- “Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Matei 6:21) -
Biblia spune: “Isus … Se uita cum arunca norodul bani în vistierie” Marcu 12:41). încearcă să răspunzi la următoarea întrebare în mod cinstit: “S-ar schimba dărnicia mea dacă Domnul Isus ar ţine coşul şi s-ar uita cât pun?” De fapt, El chiar asta face. De fiecare dacă când Dumnezeu îţi cere să dăruieşti, El se uită la ascultarea ta, la consecvenţa ta şi la generozitatea sau lipsa ei. El nu te măsoară după cât dăruieşti, ci după cât ai şi după cât ţii pentru tine. De aceea Domnul Isus a spus: “unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”.
Pentru că orice lucru de pe pământ este sortit pieirii în afară de împărăţia lui Dumnezeu, care va fi “fără sfârşit” (Isaia 9:7), nu este greu să-ţi dai seama unde trebuie să.investeşti, nu? Totuşi, care dintre noi nu a fost mai entuziasmat la gândul unei case de vis aici pe pământ, decât la gândul unei case veşnice în cer? De aceea, Domnul Isus continuă să ne provoace referitor la priorităţile şi valorile noastre. Ai observat câţi oameni se îngrămădesc să dăruiască pentru lucrarea lui Dumnezeu în preajma plecării lor de pe pământ? Poate pentru că avem o perspectivă mai bună din carul funebru! “Strângeţi-vă comori în cer” (Matei 6:20). Ceea ce ne spune de fapt Domnul Isus este că “nu poţi lua nimic cu tine, dar le poţi trimite dinainte”. Slavă Domnului pentru toţi cei care-I dăruiesc prin testament, dar nu crezi că ar fi mai înţelept “să dăruieşti cât timp trăieşti” şi să experimentezi dubla binecuvântare de a-ţi investi banii în împărăţia lui Dumnezeu cât timp te mai poţi bucura de lucrul acesta? Concluzie: dacă vrei să ştii ce este cu adevărat important pentru tine, analizează ce faci cu banii.
.
- “Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Matei 6:21) -
Biblia spune: “Isus … Se uita cum arunca norodul bani în vistierie” Marcu 12:41). încearcă să răspunzi la următoarea întrebare în mod cinstit: “S-ar schimba dărnicia mea dacă Domnul Isus ar ţine coşul şi s-ar uita cât pun?” De fapt, El chiar asta face. De fiecare dacă când Dumnezeu îţi cere să dăruieşti, El se uită la ascultarea ta, la consecvenţa ta şi la generozitatea sau lipsa ei. El nu te măsoară după cât dăruieşti, ci după cât ai şi după cât ţii pentru tine. De aceea Domnul Isus a spus: “unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”.
Pentru că orice lucru de pe pământ este sortit pieirii în afară de împărăţia lui Dumnezeu, care va fi “fără sfârşit” (Isaia 9:7), nu este greu să-ţi dai seama unde trebuie să.investeşti, nu? Totuşi, care dintre noi nu a fost mai entuziasmat la gândul unei case de vis aici pe pământ, decât la gândul unei case veşnice în cer? De aceea, Domnul Isus continuă să ne provoace referitor la priorităţile şi valorile noastre. Ai observat câţi oameni se îngrămădesc să dăruiască pentru lucrarea lui Dumnezeu în preajma plecării lor de pe pământ? Poate pentru că avem o perspectivă mai bună din carul funebru! “Strângeţi-vă comori în cer” (Matei 6:20). Ceea ce ne spune de fapt Domnul Isus este că “nu poţi lua nimic cu tine, dar le poţi trimite dinainte”. Slavă Domnului pentru toţi cei care-I dăruiesc prin testament, dar nu crezi că ar fi mai înţelept “să dăruieşti cât timp trăieşti” şi să experimentezi dubla binecuvântare de a-ţi investi banii în împărăţia lui Dumnezeu cât timp te mai poţi bucura de lucrul acesta? Concluzie: dacă vrei să ştii ce este cu adevărat important pentru tine, analizează ce faci cu banii.
.
Cea mai mare porunca
Care este cea mai mare poruncă?” (Matei 22:36)
Când Domnul Isus a fost întrebat: “Care este cea mai mare poruncă?” El a răspuns: “Să iubeşti pe Domnul… şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:37-39). Aşa că cele mai mari angajamente ale noastre trebuie să se bazeze pe această cea mai mare poruncă. Problema e că ne încurcăm în lucruri care ne împiedică să facem aşa. Biblia spune: ” Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste” (2 Timotei 2:4). Cu alte cuvinte, ai grijă ce angajamente îţi iei. Există trei feluri de angajamente:
1) Angajamente impresionante. Cum ar fi căsătoria sau cumpărarea unei case. Din păcate nu ne gândim la costurile ascunse. Când cumpărăm o casă ne gândim numai la suprafeţe în plus, nu la orele în plus pe care le petrecem în fiecare zi ca s-o întreţinem sau la timpul petrecut departe de familie.
2) Angajamente de rutină. Acestea pot părea fireşti, însă nu le subestima puterea. Orice părinte care şi-a înscris copilul într-o echipă sportivă cunoaşte consumul de timp al angajamentelor de rutină.
3) Angajamente nerostite. Acestea sunt angajamentele pe care le luăm faţă de noi înşine, dar pe care nu le respectăm. În viaţă, angajamentele impresionante au parte de cea mai mare atenţie a noastră, dar cele de rutină ajung să ne controleze. Pentru că sunt atât de multe, apar zilnic şi fiecare în parte pare atât de mic, nu simţim distanţa ce creşte între ceea ce spunem că înseamnă cel mai mult pentru noi şi ce facem de fapt cu vieţile noastre. Aşa că Domnul Isus a simplificat foarte tare situaţia: “Să iubeşti pe Domnul… şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:37-39). Când îţi cântăreşti viaţa după această măsură, ai şanse mai mari de a trăi luându-ţi angajamentele corecte
Când Domnul Isus a fost întrebat: “Care este cea mai mare poruncă?” El a răspuns: “Să iubeşti pe Domnul… şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:37-39). Aşa că cele mai mari angajamente ale noastre trebuie să se bazeze pe această cea mai mare poruncă. Problema e că ne încurcăm în lucruri care ne împiedică să facem aşa. Biblia spune: ” Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste” (2 Timotei 2:4). Cu alte cuvinte, ai grijă ce angajamente îţi iei. Există trei feluri de angajamente:
1) Angajamente impresionante. Cum ar fi căsătoria sau cumpărarea unei case. Din păcate nu ne gândim la costurile ascunse. Când cumpărăm o casă ne gândim numai la suprafeţe în plus, nu la orele în plus pe care le petrecem în fiecare zi ca s-o întreţinem sau la timpul petrecut departe de familie.
2) Angajamente de rutină. Acestea pot părea fireşti, însă nu le subestima puterea. Orice părinte care şi-a înscris copilul într-o echipă sportivă cunoaşte consumul de timp al angajamentelor de rutină.
3) Angajamente nerostite. Acestea sunt angajamentele pe care le luăm faţă de noi înşine, dar pe care nu le respectăm. În viaţă, angajamentele impresionante au parte de cea mai mare atenţie a noastră, dar cele de rutină ajung să ne controleze. Pentru că sunt atât de multe, apar zilnic şi fiecare în parte pare atât de mic, nu simţim distanţa ce creşte între ceea ce spunem că înseamnă cel mai mult pentru noi şi ce facem de fapt cu vieţile noastre. Aşa că Domnul Isus a simplificat foarte tare situaţia: “Să iubeşti pe Domnul… şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:37-39). Când îţi cântăreşti viaţa după această măsură, ai şanse mai mari de a trăi luându-ţi angajamentele corecte
Cum sa iei decizii
“Domnul întăreşte paşii omului, când îi place calea lui” (Psalmul 37:23)
Când te afli în faţa unor decizii importante, trebuie să ţii cont de trei aspecte esenţiale. 1) Fereşte-te de “presiunea oamenilor”. Trebuind să înfrunte 1.000 de care filistene şi pentru că proorocul Samuel întârzia ca să aducă jertfele necesare lui Dumnezeu care să-i asigure victoria, regele Saul s-a hotărât să uzurpeze funcţia proorocului şi să aducă în schimb propria lui jertfă. Când a venit Samuel şi i-a cerut explicaţii, Saul a spus: “Filistenii se vor pogorî împotriva mea …. atunci am îndrăznit” (1 Samuel 13:12). El a cedat în faţa “presiunii oamenilor”. Samuel i-a spus lui Saul: “Ai lucrat ca un nebun … dar acum, domnia ta nu va dăinui” (1 Samuel 13:13-14). Voia lui Dumnezeu trebuie să se facă în felul lui Dumnezeu, aşa că aşteaptă instrucţiunile Lui şi nu i-o lua înainte. 2)
Asigură-te că este momentul potrivit. Dumnezeu spune: “ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide” (Apocalipsa 3:8). Când deschizi o uşă, trebuie să te străduieşti să o ţii deschisă, dar când Dumnezeu deschide o uşă, “nimeni n-o poate închide”. Nu trebuie să manipulezi nici oamenii, nici situaţiile – trebuie doar să treci pragul. 3) Adu-ţi aminte principiul “constrângere şi eliberare”. Echipa lui Pavel de misionari a încercat să meargă în două cetăţi diferite, “Duhul lui Isus nu le-a dat voie” (Faptele Apostolilor 16:7).
Ai încercat vreodată să îl înveţi pe un adolescent să conducă? Care este lucrul despre care înveţi mai întâi – despre acceleraţie sau despre frână? Despre frână! Dacă nu este interesat, ia-ţi cheile de la maşină înapoi; el nu este pregătit să conducă. Pe măsură ce îl cunoşti mai bine pe Dumnezeu, vei descoperi că El te călăuzeşte după principiul “constrângere şi eliberare”: frâna şi acceleraţia. Aşa merg lucrurile când paşii tăi sunt călăuziţi de Domnul.
Când te afli în faţa unor decizii importante, trebuie să ţii cont de trei aspecte esenţiale. 1) Fereşte-te de “presiunea oamenilor”. Trebuind să înfrunte 1.000 de care filistene şi pentru că proorocul Samuel întârzia ca să aducă jertfele necesare lui Dumnezeu care să-i asigure victoria, regele Saul s-a hotărât să uzurpeze funcţia proorocului şi să aducă în schimb propria lui jertfă. Când a venit Samuel şi i-a cerut explicaţii, Saul a spus: “Filistenii se vor pogorî împotriva mea …. atunci am îndrăznit” (1 Samuel 13:12). El a cedat în faţa “presiunii oamenilor”. Samuel i-a spus lui Saul: “Ai lucrat ca un nebun … dar acum, domnia ta nu va dăinui” (1 Samuel 13:13-14). Voia lui Dumnezeu trebuie să se facă în felul lui Dumnezeu, aşa că aşteaptă instrucţiunile Lui şi nu i-o lua înainte. 2)
Asigură-te că este momentul potrivit. Dumnezeu spune: “ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide” (Apocalipsa 3:8). Când deschizi o uşă, trebuie să te străduieşti să o ţii deschisă, dar când Dumnezeu deschide o uşă, “nimeni n-o poate închide”. Nu trebuie să manipulezi nici oamenii, nici situaţiile – trebuie doar să treci pragul. 3) Adu-ţi aminte principiul “constrângere şi eliberare”. Echipa lui Pavel de misionari a încercat să meargă în două cetăţi diferite, “Duhul lui Isus nu le-a dat voie” (Faptele Apostolilor 16:7).
Ai încercat vreodată să îl înveţi pe un adolescent să conducă? Care este lucrul despre care înveţi mai întâi – despre acceleraţie sau despre frână? Despre frână! Dacă nu este interesat, ia-ţi cheile de la maşină înapoi; el nu este pregătit să conducă. Pe măsură ce îl cunoşti mai bine pe Dumnezeu, vei descoperi că El te călăuzeşte după principiul “constrângere şi eliberare”: frâna şi acceleraţia. Aşa merg lucrurile când paşii tăi sunt călăuziţi de Domnul.
Trezirea la realitate
“Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15:18)
Pentru fiul risipitor nu s-a schimbat nimic până ce nu a spus: “Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit” (Luca 15:18). Povestea lui se termină bine; şi a ta se poate încheia la fel, dar:
1) Trebuie să te decizi să preiei controlul asupra vieţii tale înainte să o facă circumstanţele sau alţi oameni. Soluţia începe cu tine. Un nou partener, un nou loc de muncă sau o casă nouă nu vor vindeca ce este rău, dacă acţiunile şi faptele tale sunt cauza. Poţi avea 101 scuze pentru situaţia în care te găseşti în acest moment, dar ce eşti dispus să faci pentru a o schimba? Tatăl fiului risipitor nu l-a luat şi nu l-a dus acasă, ci el a trebuit să ia această hotărâre.
2) Trebuie să te confrunţi cu realitatea aşa cum este, nu cum ar trebui sau cum ţi-ai dori să fie. Fiul risipitor a trebuit să descopere că regulile împotriva cărora s-a revoltat acasă erau esenţiale pentru fericirea lui, că toată distracţia care credea el că îl aşteaptă de fapt nu-l aştepta şi că trebuie să-şi recunoască greşelile şi să şi le corecteze pentru a-şi pune viaţa în ordine: “Să se lase cel rău de calea lui… să se întoarcă la Domnul” (Isaia 55:7). Dumnezeu va interveni, dar numai atunci când vei aplica principiul onestitate, deschidere, disponibilitate.
3) Trebuie să acţionezi acum cât încă mai poţi. Legea evoluţiei spune că lucrurile evoluează şi se îmbunătăţesc singure. Nu, anumite lucruri de care nu te ocupi şi care rămân necorectate se agravează, nu devin mai bune. Acest lucru este valabil fie că este vorba despre sănătatea ta, căsnicia ta, copiii tăi, finanţele tale sau umblarea ta cu Domnul. Aşadar, confruntă-te cu realitatea şi ia atitudine câtă vreme mai poţi.
Pentru fiul risipitor nu s-a schimbat nimic până ce nu a spus: “Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit” (Luca 15:18). Povestea lui se termină bine; şi a ta se poate încheia la fel, dar:
1) Trebuie să te decizi să preiei controlul asupra vieţii tale înainte să o facă circumstanţele sau alţi oameni. Soluţia începe cu tine. Un nou partener, un nou loc de muncă sau o casă nouă nu vor vindeca ce este rău, dacă acţiunile şi faptele tale sunt cauza. Poţi avea 101 scuze pentru situaţia în care te găseşti în acest moment, dar ce eşti dispus să faci pentru a o schimba? Tatăl fiului risipitor nu l-a luat şi nu l-a dus acasă, ci el a trebuit să ia această hotărâre.
2) Trebuie să te confrunţi cu realitatea aşa cum este, nu cum ar trebui sau cum ţi-ai dori să fie. Fiul risipitor a trebuit să descopere că regulile împotriva cărora s-a revoltat acasă erau esenţiale pentru fericirea lui, că toată distracţia care credea el că îl aşteaptă de fapt nu-l aştepta şi că trebuie să-şi recunoască greşelile şi să şi le corecteze pentru a-şi pune viaţa în ordine: “Să se lase cel rău de calea lui… să se întoarcă la Domnul” (Isaia 55:7). Dumnezeu va interveni, dar numai atunci când vei aplica principiul onestitate, deschidere, disponibilitate.
3) Trebuie să acţionezi acum cât încă mai poţi. Legea evoluţiei spune că lucrurile evoluează şi se îmbunătăţesc singure. Nu, anumite lucruri de care nu te ocupi şi care rămân necorectate se agravează, nu devin mai bune. Acest lucru este valabil fie că este vorba despre sănătatea ta, căsnicia ta, copiii tăi, finanţele tale sau umblarea ta cu Domnul. Aşadar, confruntă-te cu realitatea şi ia atitudine câtă vreme mai poţi.
Viata ..din belsug
Am inceput sa scriu aceste ganduri,gandindu-ma la tine.L-ai descoperit pe Dumnezeu, ai devenit copil al Lui, traiesti ca si crestin, dar...simti ca viata cu El trebuie sa fie mai mult decat atat...Viata impreuna cu Creatorul universului, viata pe care o ai din El si prin El, nu se poate sa se rezume la ceea ce ai tu acum.
Si eu am simtit la fel, L-am intrebat si mi-a raspuns.Si astfel, am inceput o calatorie nemaipomenita, in care El mi-a dezvaluit pas cu pas, ceea ce a facut pentru mine, ce am devenit prin El si ce a pregatit pentru mine, ce am devenit prin El si ce a pregatit pentru mine nu numai pentru viata viitoare, ci pentru aceasta, pe care o traiesc pe pamant.Si aceasta calatorie cred ca nu se va termina decat atunci vom fi de fata, El si eu....
Mi-a spus "Eu sunt Pastorul cel Bun si am venit ca oile Mele sa aiba viata din belsug!"
"Doamne, dar ce inseamna viata din belsug?"
"Viata din belsug este o viata pe care nu o meritai, dar Eu am platit pretul ca tu sa o primesti fara plata, in dar, prin Mine.Viata din belsug este viata Mea, ca si Fiu de Dumnezeu, pe care Eu ti-am dat-o sa o traiesti in Mine. Eu am devenit o vita in care tu esti o mladita ce traieste si rodeste datorita radacinilor Mele.Am sa-ti spun o istorioara care sa ilustreze acest lucru.
Un om sarac a muncit ani de-a randul pentru a strange bani sa-si cumpere un bilet pe vapor, sa treaca oceanul, pentru a ajunge in tara in care s-a nascut.A cumparat biletul si a plecat in calatoria care avea sa dureze trei saptamani.Avea in traista hrana pentru drum:pesmeti, branza si apa.In fiecare zi a calatoriei, la ora mesei, toata lumea mergea la restaurantul vasului, dar el se aseza intr-un colt si manca din ceea ce avea in traista.Asa au trecut vreo 20 de zile. In ultima zi a calatoriei, nu a mai putut de pofta din cauza mirosului imbietor ce venea de la bucatarie si a intrebat un marinar.
-"spune-mi, cam cat ar putea costa o portie de ciorba?"
-"pai, ai bilet?"
-"bineinteles."
-"mancarea, cat si toate celelalte servicii de pe vas, sunt incluse in pretul biletului."
La cruce, Isus a platit in intregime biletul tau.Dar, daca nu stii acest lucru, vei trai o viata limitata, mancand mereu din ceea ce ai in propria traista."
As vrea sa descoperim impreuna ceea ce este inclus in biletul pe care Isus l-a platit pentru mine, pentru tine...sa pornim impreuna in aceasta minunata aventura a cunoasterii.
Si eu am simtit la fel, L-am intrebat si mi-a raspuns.Si astfel, am inceput o calatorie nemaipomenita, in care El mi-a dezvaluit pas cu pas, ceea ce a facut pentru mine, ce am devenit prin El si ce a pregatit pentru mine, ce am devenit prin El si ce a pregatit pentru mine nu numai pentru viata viitoare, ci pentru aceasta, pe care o traiesc pe pamant.Si aceasta calatorie cred ca nu se va termina decat atunci vom fi de fata, El si eu....
Mi-a spus "Eu sunt Pastorul cel Bun si am venit ca oile Mele sa aiba viata din belsug!"
"Doamne, dar ce inseamna viata din belsug?"
"Viata din belsug este o viata pe care nu o meritai, dar Eu am platit pretul ca tu sa o primesti fara plata, in dar, prin Mine.Viata din belsug este viata Mea, ca si Fiu de Dumnezeu, pe care Eu ti-am dat-o sa o traiesti in Mine. Eu am devenit o vita in care tu esti o mladita ce traieste si rodeste datorita radacinilor Mele.Am sa-ti spun o istorioara care sa ilustreze acest lucru.
Un om sarac a muncit ani de-a randul pentru a strange bani sa-si cumpere un bilet pe vapor, sa treaca oceanul, pentru a ajunge in tara in care s-a nascut.A cumparat biletul si a plecat in calatoria care avea sa dureze trei saptamani.Avea in traista hrana pentru drum:pesmeti, branza si apa.In fiecare zi a calatoriei, la ora mesei, toata lumea mergea la restaurantul vasului, dar el se aseza intr-un colt si manca din ceea ce avea in traista.Asa au trecut vreo 20 de zile. In ultima zi a calatoriei, nu a mai putut de pofta din cauza mirosului imbietor ce venea de la bucatarie si a intrebat un marinar.
-"spune-mi, cam cat ar putea costa o portie de ciorba?"
-"pai, ai bilet?"
-"bineinteles."
-"mancarea, cat si toate celelalte servicii de pe vas, sunt incluse in pretul biletului."
La cruce, Isus a platit in intregime biletul tau.Dar, daca nu stii acest lucru, vei trai o viata limitata, mancand mereu din ceea ce ai in propria traista."
As vrea sa descoperim impreuna ceea ce este inclus in biletul pe care Isus l-a platit pentru mine, pentru tine...sa pornim impreuna in aceasta minunata aventura a cunoasterii.
Domnul intareste pasii omului
“Domnul întăreşte paşii omului, când îi place calea lui” (Psalmul 37:23)
Când te afli în faţa unor decizii importante, trebuie să ţii cont de trei aspecte esenţiale. 1) Fereşte-te de “presiunea oamenilor”. Trebuind să înfrunte 1.000 de care filistene şi pentru că proorocul Samuel întârzia ca să aducă jertfele necesare lui Dumnezeu care să-i asigure victoria, regele Saul s-a hotărât să uzurpeze funcţia proorocului şi să aducă în schimb propria lui jertfă. Când a venit Samuel şi i-a cerut explicaţii, Saul a spus: “Filistenii se vor pogorî împotriva mea …. atunci am îndrăznit” (1 Samuel 13:12). El a cedat în faţa “presiunii oamenilor”. Samuel i-a spus lui Saul: “Ai lucrat ca un nebun … dar acum, domnia ta nu va dăinui” (1 Samuel 13:13-14). Voia lui Dumnezeu trebuie să se facă în felul lui Dumnezeu, aşa că aşteaptă instrucţiunile Lui şi nu i-o lua înainte. 2)
Asigură-te că este momentul potrivit. Dumnezeu spune: “ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide” (Apocalipsa 3:8). Când deschizi o uşă, trebuie să te străduieşti să o ţii deschisă, dar când Dumnezeu deschide o uşă, “nimeni n-o poate închide”. Nu trebuie să manipulezi nici oamenii, nici situaţiile – trebuie doar să treci pragul. 3) Adu-ţi aminte principiul “constrângere şi eliberare”. Echipa lui Pavel de misionari a încercat să meargă în două cetăţi diferite, “Duhul lui Isus nu le-a dat voie” (Faptele Apostolilor 16:7).
Ai încercat vreodată să îl înveţi pe un adolescent să conducă? Care este lucrul despre care înveţi mai întâi – despre acceleraţie sau despre frână? Despre frână! Dacă nu este interesat, ia-ţi cheile de la maşină înapoi; el nu este pregătit să conducă. Pe măsură ce îl cunoşti mai bine pe Dumnezeu, vei descoperi că El te călăuzeşte după principiul “constrângere şi eliberare”: frâna şi acceleraţia. Aşa merg lucrurile când paşii tăi sunt călăuziţi de Domnul.
Când te afli în faţa unor decizii importante, trebuie să ţii cont de trei aspecte esenţiale. 1) Fereşte-te de “presiunea oamenilor”. Trebuind să înfrunte 1.000 de care filistene şi pentru că proorocul Samuel întârzia ca să aducă jertfele necesare lui Dumnezeu care să-i asigure victoria, regele Saul s-a hotărât să uzurpeze funcţia proorocului şi să aducă în schimb propria lui jertfă. Când a venit Samuel şi i-a cerut explicaţii, Saul a spus: “Filistenii se vor pogorî împotriva mea …. atunci am îndrăznit” (1 Samuel 13:12). El a cedat în faţa “presiunii oamenilor”. Samuel i-a spus lui Saul: “Ai lucrat ca un nebun … dar acum, domnia ta nu va dăinui” (1 Samuel 13:13-14). Voia lui Dumnezeu trebuie să se facă în felul lui Dumnezeu, aşa că aşteaptă instrucţiunile Lui şi nu i-o lua înainte. 2)
Asigură-te că este momentul potrivit. Dumnezeu spune: “ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide” (Apocalipsa 3:8). Când deschizi o uşă, trebuie să te străduieşti să o ţii deschisă, dar când Dumnezeu deschide o uşă, “nimeni n-o poate închide”. Nu trebuie să manipulezi nici oamenii, nici situaţiile – trebuie doar să treci pragul. 3) Adu-ţi aminte principiul “constrângere şi eliberare”. Echipa lui Pavel de misionari a încercat să meargă în două cetăţi diferite, “Duhul lui Isus nu le-a dat voie” (Faptele Apostolilor 16:7).
Ai încercat vreodată să îl înveţi pe un adolescent să conducă? Care este lucrul despre care înveţi mai întâi – despre acceleraţie sau despre frână? Despre frână! Dacă nu este interesat, ia-ţi cheile de la maşină înapoi; el nu este pregătit să conducă. Pe măsură ce îl cunoşti mai bine pe Dumnezeu, vei descoperi că El te călăuzeşte după principiul “constrângere şi eliberare”: frâna şi acceleraţia. Aşa merg lucrurile când paşii tăi sunt călăuziţi de Domnul.
Cum inseala demonii pe oameni
Cum inseala demonii pe oameni
Posted on septembrie 12, 2011 by florin
Am gasit o istorisire interesanta despre cum inseala demonii pe oameni sa amane pocainta.
Este mai lunga dar cititi-o, ca va este de folos!
Era un calugar pustnic, ascet mare în pustie în partile Alexandriei, cu numele Ilarion, mare sihastru. Avea aproape o suta de ani.
S-a rugat lui Dumnezeu câtiva ani de zile: “Doamne, sa-mi arati mie care este sfatul dracilor cu care ei câstiga cele mai multe suflete pentru împaratia iadului! Care-i mestesugul lor si metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea buna, pentru a-i face robi pacatului, si a-i duce în iad. Cum câstiga ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii pazitori pentru împaratia cerului?” S-a rugat parintele un an, doi, trei si nu i-a raspuns Dumnezeu.
Într-o noapte, stând el la rugaciune, în puterea noptii fiind, afara era luna ca ziua, aude un glas: “Avva Ilarioane!” “Ce este, Doamne?” “Ia Sfânta Cruce în mâna, ia toiagul tau, fa semnul Sfintei Cruci, iesi din chilie si mergi pâna în poiana din apropiere si, când vei ajunge în poiana, stai lânga un copac, acolo. Dar sa nu te temi de ce vei vedea! Stai acolo si uita-te în mijlocul poienii pâna voi veni”.
El, când a auzit ca l-a învatat sa se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut ca este de la Dumnezeu chemarea. S-a dus batrânul, zicând în minte rugaciuni, si a ajuns în poiana. Era liniste mare; nu batea vântul în noaptea aceea. Numai luna si stelele se vedeau. S-a dus batrânul calugar lânga un copac si statea luând aminte.
Deodata, vede ca în mijlocul poienii apare un jilt, un tron împaratesc. Parca era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a aparut si s-a minunat. Dupa aceea vede ca vine satana si se asaza pe scaun. Avea umerii ca nicovala. Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Avea o coroana facuta numai din serpi, si tinea în mâna un toiag în chip de balaur.
Când l-a vazut, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a asezat pe scaunul acela si a batut de trei ori din palme. Când a batut, s-a umplut vazduhul de cete dracesti. Polcuri de draci, mii si milioane. Unii, care pareau sa fie cei mai mari, boieri de-ai iadului, stateau aproape de el. Altii, deasupra padurii si altii, prin vazduh; cât vedeai, numai cete dracesti.
Când a vazut calugarul atâta amar de iad acolo si atâtia diavoli, si-a adus aminte de cuvântul din chilie, care i-a zis “sa nu te temi”, s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci si statea atent.
Atunci, dupa ce s-au adunat cat nisipul marii, în toate partile nu se vedeau decât cete de diavoli, s-a sculat satana în picioare si a zis:
- V-am adunat în noaptea asta, în miezul noptii aici, ca vreau sa fac un examen cu voi. Trebuie sa dati un examen greu. Stiti voi de ce v-am chemat?
Si a zis unul:
- Stapâne, nu stim!
- Iata de ce v-am chemat aici. Sa iasa la raport fiecare din voi, care stie cel mai bun mestesug de a însela oamenii si a-i aduce în împaratia mea. Si sa-mi arate cum înseala el lumea si cum îl prosteste pe om si-l înseala de-l aduce la munca cea vesnica si la împaratia noastra. Care-i metoda, care-i mestesugul vostru, ca voi în toata lumea, aceasta treaba aveti, sa înselati sufletele oamenilor? Sa va vad cât de iscusiti sunteti voi în a însela sufletele oamenilor!
Cel ce ma loveste în gândire, daca are sa-mi spuna un sfat cum înseala lumea asa cum gândesc eu, iata îi voi da sa conduca trei minute iadul, îl voi pune împarat trei minute în locul meu, si-l voi face mare general peste ceilalti.
Atunci a iesit unul din multime si a zis:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Am venit sa dau raport, cum însel eu pe oameni!
- Ei, sa vedem! – Eu, zice el, îi spun omului asa: “Mai omule, mai du-te la biserica, mai posteste, mai roaga-te, mai fa chiar si milostenie, si alte fapte bune. Mai, dar nici cu dracul nu te strica! Mai du-te la restaurant, mai mergi la crâsma, la jocuri, la petreceri, la jocuri de noroc, ca si cu lumea asta sa te mai veselesti!”
Cu aceasta metoda am înselat pe foarte multi. Le dau în gând, ca alta putere n-am! Din iad alta putere nu ni s-a dat noua. Îngerii din rai au putere de la Dumnezeu numai sa-i dea în gând omului sa faca bine. Noi avem putere numai sa-i dam în gând omului sa faca rau. Da ca sa-l silim, nu putem, ca omul are de sine stapânirea lui data de Dumnezeu. Nu putem cu sila sa-l facem sa pacatuiasca; numai daca-i prost si ne asculta ce-i dam în gând.
Si asa am amagit pe foarte multi. Când ies de la biserica, unii se opresc la cârciuma. Acolo fiecare se întâneste cu neamuri, cu prieteni. Mai ia o tuica, mai ia un pahar; unul mai ia o tigara, mai vine un lautar sa-i mai cânte. Din cauza asta omul s-a împiedicat, nu i-a mai folosit nimic ca a fost dimineata la biserica, caci seara s-a întors de la slujba noastra. Si tot asa fac cu fiecare.
Si a întrebat satana:
- Pe multi ai înselat?
- Sa traiesti, întunecimea ta, pe multi!
- Ai înselat pe cei mai prosti decât tine, dar n-ai facut nici o isprava.
- De ce, întunecimea ta? – Tu îi spui omului sa mai mearga si la biserica, sa mai mearga si la cârciuma, sa mearga si la petreceri, sa se mai roage, pe urma sa mearga la distractii nepermise, dar Hristos îi spune în Evanghelie: Nimeni nu poate sluji la doi domni! adica si mie si Lui.
L-ai îndemnat tu, poate omul n-a fost pregatit sufleteste si se duce de câteva ori, dar dupa o vreme vine îngerul si-i da în gând: “Mai omule, nu poti umbla pe doua carari; ori cu dracul, ori cu Dumnezeu”. Si omul, fiind certat de frica de Dumnezeu, se lasa. “Mai, ma tin de una, ca nu este mântuire umblând pe doua cai!”
- Ai patit asa?
- Am patit si asa!
- Vezi! Ti-am spus eu ca tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Deci sa stii ca n-ai raspuns bine.
Si a chemat pe un comandant, de acei mari, un capitan si i-a zis:
- Ia-l în spate, du-l în adunare si da-i zece toiege la spinare si sa-l trimiti în fundul iadului ca-i prost!
L-a batut, în loc sa-i multumeasca! Nu i-a placut sfatul lui. Cauta altul mai bun.
Iese altul la raport:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Daca nu te-oi multumi eu, altul nu te multumeste.
- Sa te vad, viteazule! Cum te cheama?
- Scarabuta ma cheama.
- Cum înseli tu pe oameni?
- Iata cum, maria ta. Eu îi spun omului asa: Mai omule, nu este Dumnezeu, nu este drac, nu este înger, nu este iad, nu este rai, nu este munca vesnica, nu este slava vesnica, totul este aici în lumea asta! Daca ai ce mânca si ce bea si ai femei si bani multi, daca ai cinste de la oameni, casa si bogatii multe, aici este raiul. Si daca n-ai, aici este iadul. Deci atâta-i, cât îi omul pe lumea asta.
- Si ai înselat multi?
- Multi am înselat!
- Si tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Stiu eu ca ai înselat, dar pe cei prosti, ca pe cei ce stiu Scripturile nu poti sa-i înseli. Pentru ca Scriptura îi spune omului ca este Dumnezeu, ca este drac, ca este înger, este iad, este rai, este munca vesnica, este pedeapsa pentru pacat, este rasplata pentru fapta buna în ceruri. Scriptura este plina de acest fel de învataturi si cei care o citesc, nu te cred pe tine.
Ba si mai mult. Dumnezeu, când l-a sadit pe om a pus în sufletul si trupul lui simtirea de Dumnezeu. Cât de pagân ar fi cineva, simte ca este o putere nevazuta în sufletul lui si aceasta este constiinta. Constiinta îl mustra când face rau si-l bucura când face bine. Si glasul constiintei nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, ca-i de natura nevazuta.
Constiinta este glasul lui Dumnezeu în om si, îndata ce a gretit, îl mustra: “De ce ai facut asa? Poate sa nu-l mustre nimeni când face pacatul. Oricând greseste, aceasta lege pusa de Dumnezeu lui Adam întâi, numita si legea firii sau a constiintei, îl mustra imediat.
Uneori asa de tare în mustra, daca este pacatul mare, încât îl da aproape în deznadejde. Se împlinelte atunci cuvântul care spune în psalmi: Întru mustrari pentru faradelege ai pedepsit pe om si ai subtiat ca pânza de paianjen sufletul sau (Psalm 38, 14-15). Adica se subtie nadejdea ca pânza unui paianjen si, de mare mustrare de cuget, mai ca-si pierde nadejdea.
Constiinta, daca se pateaza cu multe pacate, asa de tare îl mustra pe om uneori, ca se face lui aceasta mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza constiintei nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Constiinta roade, roade ca si cariul în lemn. “De ce ai facut si de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea pacate?”
Deci, degeaba îi spui tu ca nu-i Dumnezeu, caci constiinta îi spune si, dupa constiinta, îi spune si Scriptura. Tu zici ca-l înveti pe om ca nu-i Dumnezeu, ca nu-i drac, ca nu-i înger, ca nu-i iad, ca nu-i rai, dar constiinta îi spune ca este si Scriptura este plina de marturii din care se arata ca exista Dumnezeu, ca este înger, este munca vesnica, este slava vesnica. Deci si tu – i-a zis satana la acel cu raportul, care se lauda ca prin acest sfat înseala multa lume – esti prost si nu aduci mare aport pentru împaratia iadului; nu aduci mare folos!
Asa a patit si acest drac care a venit cu al doilea raport înaintea satanei, cum a patit si cel dintâi care se lauda ca a facut mare isprava. Adica în loc sa-l laude, sa-l faca mai mare peste multe cete de draci, l-a batut si cu rusine l-a trimis în fundul iadului, ca-i prost si nu stie sa însele pe oameni.
A înselat, dar a înselat prea putin si prea putine suflete a dus la iad! A patit si acest diavol ca si cel dintâi care învata pe om sa mearga si la biserica si la crâsma si sa faca si de-ale lui Dumnezeu ti de-ale satanei. Deci si acesta a iesit rau.
Si acum dintre cetele dracilor care erau de fata a chemat pe altul la raport. Si era o tacere între polcurile dracilor, ca erau milioane de demoni în jurul padurii si a poienii aceleia, si nu iesea nici unul, ca se temeau ca vor pati ce au patit ceilalti, ca, în loc de lauda, îi bate si îi trimite în fundul iadului.
Satana statea pe scaun si astepta sa mai iasa vreo unul la raport, zicând:
- Daca cel ce iese a treia oara, ma loveste în gândire, adica îmi spune un plan de a câstiga suflete pentru împaratia iadului, mai bun decât al celor doi care mi-au dat raportul mai înainte, atunci eu pe acela îl voi face general peste multe ostiri dracesti si-l voi pune sa stea pe scaunul meu de împarat al iadului trei minute.
Dupa ce-a zis satana asa, din polcurile cele nenumarate de draci n-a vrut sa mai iasa nimeni, pentru ca se temeau sa nu pateasca ce au patit ceilalti doi, care au raportat mai înainte si nu i-a placut lui.
Totusi dupa un timp iese unul ghebos, cu patru rânduri de coarne, un picior de rata, unul era de cal. Avea semnele iadului pe fruntea lui, coada era lunga, de nu stiu câti metri în urma. Si când a iesit, s-a dus înaintea satanei, cum statea pe scaun acolo în mijlocul poienii, si i-a spus:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Satana îl întreaba:
- Cum te cheama?
- Sarsaila, ma cheama!
- Ehei, te vad batrân si grebanos. Mi se pare ca stii tu ceva mestesuguri de a însela suflete, sa le aduci la împaratia mea. Sarsaila a spus:
- Nici întunecimea ta nu stii ce stiu eu!
- Sa te vad! Mi se pare ca esti mare mester de a câstiga suflete.
- Nici tu nu stii ce stiu eu! Eu am un mestesug, ca am îmbatrânit în lupta cu sufletele oamenilor de atâtea mii de ani, prin care multe suflete duc la iad. Cum cad primavara fulgii de zapada, asa cobor suflete în iad în fiecare zi.
- Si cum ai reusit sa aduci atâtea suflete la împaratia mea?
- Eu n-am sa spun nici ca diavolul cel dintâi, care a iesit la raport, pentru ca se întâmpla cum ai zis întunecimea ta. Omul stie ca nu poate sluji la doi domni si îndata îl câstiga îngerul de partea lui. Dar, nici n-am sa-i spun omului, ca celalalt prost, ca nu-i Dumnezeu, nu-i drac, nu-i înger, nu-i iad, nu-i rai. Nu! Pentru ca Scriptura spune ca este si Dumnezeu si drac si înger si iad.
Eu atât îi spun omului: “Mai omule, este Dumnezeu, este drac, este înger, este munca vesnica pentru pacat si slava vesnica pentru fapta buna, dar mai ai vreme! Esti prost? Chiar de azi începi fapta buna?”
Daca-i copil îi spun: “Mai baiete, tu de acum ai de trait! Vine tineretea, trebuie sa te casatoresti, trebuie sa petreci în lume! Nu cumva sa-ti pierzi tineretea asa degeaba, doar viata trebuie traita!”
Iar daca-i tânar îi spun: “Dupa ce te vei casatori si îti vei face o gospodarie, dupa aceea ai sa începi fapta buna. Acum manânca, bea, distreaza-te, fa toate rautatile, ca doar esti tânar. Te va ierta Dumnezeu, ca El stie neputinta omului. Pentru pocainta mai lasa pe mâine, lasa pe poimâine, lasa pe la anul, mai încolo!”
Îl învat pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine, de mâine pe poimâine! “Ce milostenie vrei sa faci acum? Taci din gura! Te pocaiesti aproape de moarte! Vrei sa postesti acum, sa-ti cheltuiesti sanatatea trupului? Lasa la batrânete, ca postul este pentru cei batrâni! Vrei sa te rogi? Sa pierzi tu atâtea ceasuri rugându-te lui Dumnezeu? Apoi acum ai treaba. Iata, ai sa cresti copii, ai de facut casa si zestre la fete, ai de însurat si maritat. Ai atâtea!”
Si-l încurc cu grijile vietii si tot îi spun: “Lasa pe alta data”. Cand vine îngerul si-i spune: “Mai, omule, fa un praznic pentru morti!” Eu îi spun: “Dar esti prost? Acum ai de îmbracat copiii, ai de facut nunta, ai de facut cutare!” Îngerul vine si-i spune: “Mai, omule, ia începe a posti posturile de peste an, miercurea si vinerea!” Eu îi spun: “Nu posti ca îti pierzi sanatatea! Tu trebuie sa muncesti, sa aduni averi, ai de crescut copii!”
Sau vine îngerul si-i spune: “Mai omule, spovedeste-te si lasa pacatul, lasa desfrâul, lasa betia, lasa tutunul, lasa înjuraturile!” “Ei, dar de pe acum? Mai încolo, aproape de moarte, m-oi spovedi la un preot, ma va dezlega si gata. Doar cartea spune sa te apuce sfârsitul cel bun, dar pâna atunci poti petrece asa!”
Cu aceasta ma asculta toti, zice diavolul, si fapta buna tot o amâna de azi pe mâine.
Sfânta Scriptura spune altfel. Duhul Sfânt îi trezeste pe oameni, zicând: Astazi de veti auzi glasul Lui, sa nu va învârtosati inimile voastre (Evrei 37,8). Si cum am spus, glasul lui Dumnezeu în om este constiinta, care-l mustra pentru pacat si-i spune: “Omule, paraseste pacatul! Lasa-te de furat, lasa-te de curvit, lasa-te de înjurat, lasa-te de betie, lasa-te de fumat, lasa-te de lucruri rele, de zavistie, de pizma, de cearta”. Dumnezeu îi porunceste azi, iar noi îi spunem lui: “Nu astazi, ci mâine, poimâine, la batrânete!”
Si-i zicem asa: “Da-mi mie ziua de azi si tu ia-o pe cea de mâine!” Si asa, zice, este pacatul la om cum, ai lua un cui mare si cu o barda începi a-l bate într-un lemn de stejar uscat. Daca-i dai un ciocan, dpua, trei, cuiul îl poti scoate usor. Daca-l bati pe jumatate, este mai greu, iar daca îl bati de tot, trebuie sa crapi lemnul!
Asa-i si pacatul! Se bate în fire prin obisnuinta. Si daca omul nu lasa azi pacatul, când este proaspat, cu cât se învecheste, cu atât mai greu se poate dezobisnui de dânsul.
Vazut-ai în arama rugina verde? Arama daca o curatai în fiecare zi, stralucea ca aurul! Însa, daca s-a lasat ani de zile, a prins rugina verde, n-o mai poti spala cu nimic în lume, numai daca o topesti. Asa-i sufletul când îmbatrâneste în pacat. Daca nu a lasat azi pacatul, sa nu creada ca mâine sau poimâine îl lasa mai usor. Ca, pe masura ce trece vremea, pacatul se învecheste, se bate în fire si obiceiul devine o a doua natura; obisnuinta se face a doua fire si omul face pacatul vrând-nevrând, si cu mare nevoie se mai dezbara omul de pacat, dupa ce s-a învechit în el!
Obisnuinta, dupa legile canonice ale Bisericii, este a zecea treapta a pacatului, ca de aici urmeaza deznadejdea, penultima treapta. Si când l-am vazut pe om ca s-a obisnuit cu pacatul, un an, doi, zece, nu stiu câti, este al meu pentru totdeauna! Si asa reusesc eu sa-i însel, ca mii si milioane de oameni amâna pocainta de azi pe mâine, si toti se robesc de pacat; caci pacatul care nu l-a lasat azi, mâine-poimâine tot prinde radacini si este tot mai greu. Iar când vrea omul sa lase pacatul, pacatul se ridica cu mare putere asupra lui: “Esti prost, mai? Cu mine ai trait! Cum sa te lasi de mine? Ce mai este? Sa traiesti cum te învat eu si cum te-ai obisnuit cu mine!”
Asa, cum ti-am spus mai înainte, am învatat si înselat atâtea suflete, încât acestea cad în iad cum cad fulgii când ninge, cu un singur sfat: “Oameni buni, pentru fapta buna mai este vreme; nu fiti prosti sa începeti chiar de azi sau chiar din ceasul acesta!”
Deci, va spun întunecimea ta, acesta-i sfatul si mestesugul meu si am o ceata în iad de mii si sute de mii de ucenici de-ai mei, pe care i-am învasat asa, si-i trimit în tot pamântul sa sopteasca omului la ureche: “Omule, pentru fapta buna mai este vreme. Mâine, poimâine, peste un an, peste doi, la batrânete”. Si am reusit si reusesc. Du-te si vezi în iad câti am pogorât si pogor cu acest sfat!
Atunci satana a zis:
- Bravo! Cel mai bun sfat, sa-l înveti pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine: “Chiar azi vrei sa te spovedesti? Chiar azi vrei sa te împartasesti? Chiar azi vrei sa faci milostenie? Nu vezi ca n-ai timp? Lasa pe mâine!”
Acum, pentru ca m-ai lovit în gândire, îti voi da coroana si toiagul meu, sa stapânesti trei minute iadul, si toti sa învatati de la el acest viclesug, ca sa aduceti cât mai multe suflete în împaratia mea, ca sa se chinuiasca cu noi în vecii vecilor.
Calugarul, dupa ce-a vazut si auzit toate acestea, a vazut pe satana ca a batut de trei ori din palme si ca o scânteie s-a stins în vazduh si n-a mai vazut nimic, nici nu s-a mai auzit nimic. Si el a ramas uimit de cele ce a auzit, cum instruieste satana pe ucenicii lui si pe cei fara numar draci în iad, ca sa-i învete pe oameni sa amâne pocainta.
Atunci a venit îngerul Domnului si i-a zis:
- Avva Ilarioane!
- Ce este, Doamne?
- De trei ani de zile te rogi lui Dumnezeu ca sa-ti arate cum înseala dracii pe oameni si cum îi duc în împaratia iadului! Iata ai vazut cu ochii tai si ai auzit cu urechile tale cum!
Du-te la chilia ta, ia un caiet, pune mâna pe condei si scrie tot ce-ai vazut, tot ce-ai auzit cu urechile tale, sa ramâna pentru neamurile ce vor veni, pentru cele din urma, acest mestesug al satanei. Caci trebuie sa stie toata lumea, ca cel mai bun sfat al dracilor de-a câstiga suflete pentru împaratia iadului, este de a-l învata pe om sa amâne fapta buna de azi pe mâine, de mâine pe poimâine, de la tinerete la batrânete, pe patul mortii, si asa sa-i duca pe toti în iad! Amin!
Povestită de Părintele Cleopa
Posted on septembrie 12, 2011 by florin
Am gasit o istorisire interesanta despre cum inseala demonii pe oameni sa amane pocainta.
Este mai lunga dar cititi-o, ca va este de folos!
Era un calugar pustnic, ascet mare în pustie în partile Alexandriei, cu numele Ilarion, mare sihastru. Avea aproape o suta de ani.
S-a rugat lui Dumnezeu câtiva ani de zile: “Doamne, sa-mi arati mie care este sfatul dracilor cu care ei câstiga cele mai multe suflete pentru împaratia iadului! Care-i mestesugul lor si metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea buna, pentru a-i face robi pacatului, si a-i duce în iad. Cum câstiga ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii pazitori pentru împaratia cerului?” S-a rugat parintele un an, doi, trei si nu i-a raspuns Dumnezeu.
Într-o noapte, stând el la rugaciune, în puterea noptii fiind, afara era luna ca ziua, aude un glas: “Avva Ilarioane!” “Ce este, Doamne?” “Ia Sfânta Cruce în mâna, ia toiagul tau, fa semnul Sfintei Cruci, iesi din chilie si mergi pâna în poiana din apropiere si, când vei ajunge în poiana, stai lânga un copac, acolo. Dar sa nu te temi de ce vei vedea! Stai acolo si uita-te în mijlocul poienii pâna voi veni”.
El, când a auzit ca l-a învatat sa se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut ca este de la Dumnezeu chemarea. S-a dus batrânul, zicând în minte rugaciuni, si a ajuns în poiana. Era liniste mare; nu batea vântul în noaptea aceea. Numai luna si stelele se vedeau. S-a dus batrânul calugar lânga un copac si statea luând aminte.
Deodata, vede ca în mijlocul poienii apare un jilt, un tron împaratesc. Parca era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a aparut si s-a minunat. Dupa aceea vede ca vine satana si se asaza pe scaun. Avea umerii ca nicovala. Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Avea o coroana facuta numai din serpi, si tinea în mâna un toiag în chip de balaur.
Când l-a vazut, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a asezat pe scaunul acela si a batut de trei ori din palme. Când a batut, s-a umplut vazduhul de cete dracesti. Polcuri de draci, mii si milioane. Unii, care pareau sa fie cei mai mari, boieri de-ai iadului, stateau aproape de el. Altii, deasupra padurii si altii, prin vazduh; cât vedeai, numai cete dracesti.
Când a vazut calugarul atâta amar de iad acolo si atâtia diavoli, si-a adus aminte de cuvântul din chilie, care i-a zis “sa nu te temi”, s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci si statea atent.
Atunci, dupa ce s-au adunat cat nisipul marii, în toate partile nu se vedeau decât cete de diavoli, s-a sculat satana în picioare si a zis:
- V-am adunat în noaptea asta, în miezul noptii aici, ca vreau sa fac un examen cu voi. Trebuie sa dati un examen greu. Stiti voi de ce v-am chemat?
Si a zis unul:
- Stapâne, nu stim!
- Iata de ce v-am chemat aici. Sa iasa la raport fiecare din voi, care stie cel mai bun mestesug de a însela oamenii si a-i aduce în împaratia mea. Si sa-mi arate cum înseala el lumea si cum îl prosteste pe om si-l înseala de-l aduce la munca cea vesnica si la împaratia noastra. Care-i metoda, care-i mestesugul vostru, ca voi în toata lumea, aceasta treaba aveti, sa înselati sufletele oamenilor? Sa va vad cât de iscusiti sunteti voi în a însela sufletele oamenilor!
Cel ce ma loveste în gândire, daca are sa-mi spuna un sfat cum înseala lumea asa cum gândesc eu, iata îi voi da sa conduca trei minute iadul, îl voi pune împarat trei minute în locul meu, si-l voi face mare general peste ceilalti.
Atunci a iesit unul din multime si a zis:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Am venit sa dau raport, cum însel eu pe oameni!
- Ei, sa vedem! – Eu, zice el, îi spun omului asa: “Mai omule, mai du-te la biserica, mai posteste, mai roaga-te, mai fa chiar si milostenie, si alte fapte bune. Mai, dar nici cu dracul nu te strica! Mai du-te la restaurant, mai mergi la crâsma, la jocuri, la petreceri, la jocuri de noroc, ca si cu lumea asta sa te mai veselesti!”
Cu aceasta metoda am înselat pe foarte multi. Le dau în gând, ca alta putere n-am! Din iad alta putere nu ni s-a dat noua. Îngerii din rai au putere de la Dumnezeu numai sa-i dea în gând omului sa faca bine. Noi avem putere numai sa-i dam în gând omului sa faca rau. Da ca sa-l silim, nu putem, ca omul are de sine stapânirea lui data de Dumnezeu. Nu putem cu sila sa-l facem sa pacatuiasca; numai daca-i prost si ne asculta ce-i dam în gând.
Si asa am amagit pe foarte multi. Când ies de la biserica, unii se opresc la cârciuma. Acolo fiecare se întâneste cu neamuri, cu prieteni. Mai ia o tuica, mai ia un pahar; unul mai ia o tigara, mai vine un lautar sa-i mai cânte. Din cauza asta omul s-a împiedicat, nu i-a mai folosit nimic ca a fost dimineata la biserica, caci seara s-a întors de la slujba noastra. Si tot asa fac cu fiecare.
Si a întrebat satana:
- Pe multi ai înselat?
- Sa traiesti, întunecimea ta, pe multi!
- Ai înselat pe cei mai prosti decât tine, dar n-ai facut nici o isprava.
- De ce, întunecimea ta? – Tu îi spui omului sa mai mearga si la biserica, sa mai mearga si la cârciuma, sa mearga si la petreceri, sa se mai roage, pe urma sa mearga la distractii nepermise, dar Hristos îi spune în Evanghelie: Nimeni nu poate sluji la doi domni! adica si mie si Lui.
L-ai îndemnat tu, poate omul n-a fost pregatit sufleteste si se duce de câteva ori, dar dupa o vreme vine îngerul si-i da în gând: “Mai omule, nu poti umbla pe doua carari; ori cu dracul, ori cu Dumnezeu”. Si omul, fiind certat de frica de Dumnezeu, se lasa. “Mai, ma tin de una, ca nu este mântuire umblând pe doua cai!”
- Ai patit asa?
- Am patit si asa!
- Vezi! Ti-am spus eu ca tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Deci sa stii ca n-ai raspuns bine.
Si a chemat pe un comandant, de acei mari, un capitan si i-a zis:
- Ia-l în spate, du-l în adunare si da-i zece toiege la spinare si sa-l trimiti în fundul iadului ca-i prost!
L-a batut, în loc sa-i multumeasca! Nu i-a placut sfatul lui. Cauta altul mai bun.
Iese altul la raport:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Daca nu te-oi multumi eu, altul nu te multumeste.
- Sa te vad, viteazule! Cum te cheama?
- Scarabuta ma cheama.
- Cum înseli tu pe oameni?
- Iata cum, maria ta. Eu îi spun omului asa: Mai omule, nu este Dumnezeu, nu este drac, nu este înger, nu este iad, nu este rai, nu este munca vesnica, nu este slava vesnica, totul este aici în lumea asta! Daca ai ce mânca si ce bea si ai femei si bani multi, daca ai cinste de la oameni, casa si bogatii multe, aici este raiul. Si daca n-ai, aici este iadul. Deci atâta-i, cât îi omul pe lumea asta.
- Si ai înselat multi?
- Multi am înselat!
- Si tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Stiu eu ca ai înselat, dar pe cei prosti, ca pe cei ce stiu Scripturile nu poti sa-i înseli. Pentru ca Scriptura îi spune omului ca este Dumnezeu, ca este drac, ca este înger, este iad, este rai, este munca vesnica, este pedeapsa pentru pacat, este rasplata pentru fapta buna în ceruri. Scriptura este plina de acest fel de învataturi si cei care o citesc, nu te cred pe tine.
Ba si mai mult. Dumnezeu, când l-a sadit pe om a pus în sufletul si trupul lui simtirea de Dumnezeu. Cât de pagân ar fi cineva, simte ca este o putere nevazuta în sufletul lui si aceasta este constiinta. Constiinta îl mustra când face rau si-l bucura când face bine. Si glasul constiintei nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, ca-i de natura nevazuta.
Constiinta este glasul lui Dumnezeu în om si, îndata ce a gretit, îl mustra: “De ce ai facut asa? Poate sa nu-l mustre nimeni când face pacatul. Oricând greseste, aceasta lege pusa de Dumnezeu lui Adam întâi, numita si legea firii sau a constiintei, îl mustra imediat.
Uneori asa de tare în mustra, daca este pacatul mare, încât îl da aproape în deznadejde. Se împlinelte atunci cuvântul care spune în psalmi: Întru mustrari pentru faradelege ai pedepsit pe om si ai subtiat ca pânza de paianjen sufletul sau (Psalm 38, 14-15). Adica se subtie nadejdea ca pânza unui paianjen si, de mare mustrare de cuget, mai ca-si pierde nadejdea.
Constiinta, daca se pateaza cu multe pacate, asa de tare îl mustra pe om uneori, ca se face lui aceasta mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza constiintei nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Constiinta roade, roade ca si cariul în lemn. “De ce ai facut si de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea pacate?”
Deci, degeaba îi spui tu ca nu-i Dumnezeu, caci constiinta îi spune si, dupa constiinta, îi spune si Scriptura. Tu zici ca-l înveti pe om ca nu-i Dumnezeu, ca nu-i drac, ca nu-i înger, ca nu-i iad, ca nu-i rai, dar constiinta îi spune ca este si Scriptura este plina de marturii din care se arata ca exista Dumnezeu, ca este înger, este munca vesnica, este slava vesnica. Deci si tu – i-a zis satana la acel cu raportul, care se lauda ca prin acest sfat înseala multa lume – esti prost si nu aduci mare aport pentru împaratia iadului; nu aduci mare folos!
Asa a patit si acest drac care a venit cu al doilea raport înaintea satanei, cum a patit si cel dintâi care se lauda ca a facut mare isprava. Adica în loc sa-l laude, sa-l faca mai mare peste multe cete de draci, l-a batut si cu rusine l-a trimis în fundul iadului, ca-i prost si nu stie sa însele pe oameni.
A înselat, dar a înselat prea putin si prea putine suflete a dus la iad! A patit si acest diavol ca si cel dintâi care învata pe om sa mearga si la biserica si la crâsma si sa faca si de-ale lui Dumnezeu ti de-ale satanei. Deci si acesta a iesit rau.
Si acum dintre cetele dracilor care erau de fata a chemat pe altul la raport. Si era o tacere între polcurile dracilor, ca erau milioane de demoni în jurul padurii si a poienii aceleia, si nu iesea nici unul, ca se temeau ca vor pati ce au patit ceilalti, ca, în loc de lauda, îi bate si îi trimite în fundul iadului.
Satana statea pe scaun si astepta sa mai iasa vreo unul la raport, zicând:
- Daca cel ce iese a treia oara, ma loveste în gândire, adica îmi spune un plan de a câstiga suflete pentru împaratia iadului, mai bun decât al celor doi care mi-au dat raportul mai înainte, atunci eu pe acela îl voi face general peste multe ostiri dracesti si-l voi pune sa stea pe scaunul meu de împarat al iadului trei minute.
Dupa ce-a zis satana asa, din polcurile cele nenumarate de draci n-a vrut sa mai iasa nimeni, pentru ca se temeau sa nu pateasca ce au patit ceilalti doi, care au raportat mai înainte si nu i-a placut lui.
Totusi dupa un timp iese unul ghebos, cu patru rânduri de coarne, un picior de rata, unul era de cal. Avea semnele iadului pe fruntea lui, coada era lunga, de nu stiu câti metri în urma. Si când a iesit, s-a dus înaintea satanei, cum statea pe scaun acolo în mijlocul poienii, si i-a spus:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Satana îl întreaba:
- Cum te cheama?
- Sarsaila, ma cheama!
- Ehei, te vad batrân si grebanos. Mi se pare ca stii tu ceva mestesuguri de a însela suflete, sa le aduci la împaratia mea. Sarsaila a spus:
- Nici întunecimea ta nu stii ce stiu eu!
- Sa te vad! Mi se pare ca esti mare mester de a câstiga suflete.
- Nici tu nu stii ce stiu eu! Eu am un mestesug, ca am îmbatrânit în lupta cu sufletele oamenilor de atâtea mii de ani, prin care multe suflete duc la iad. Cum cad primavara fulgii de zapada, asa cobor suflete în iad în fiecare zi.
- Si cum ai reusit sa aduci atâtea suflete la împaratia mea?
- Eu n-am sa spun nici ca diavolul cel dintâi, care a iesit la raport, pentru ca se întâmpla cum ai zis întunecimea ta. Omul stie ca nu poate sluji la doi domni si îndata îl câstiga îngerul de partea lui. Dar, nici n-am sa-i spun omului, ca celalalt prost, ca nu-i Dumnezeu, nu-i drac, nu-i înger, nu-i iad, nu-i rai. Nu! Pentru ca Scriptura spune ca este si Dumnezeu si drac si înger si iad.
Eu atât îi spun omului: “Mai omule, este Dumnezeu, este drac, este înger, este munca vesnica pentru pacat si slava vesnica pentru fapta buna, dar mai ai vreme! Esti prost? Chiar de azi începi fapta buna?”
Daca-i copil îi spun: “Mai baiete, tu de acum ai de trait! Vine tineretea, trebuie sa te casatoresti, trebuie sa petreci în lume! Nu cumva sa-ti pierzi tineretea asa degeaba, doar viata trebuie traita!”
Iar daca-i tânar îi spun: “Dupa ce te vei casatori si îti vei face o gospodarie, dupa aceea ai sa începi fapta buna. Acum manânca, bea, distreaza-te, fa toate rautatile, ca doar esti tânar. Te va ierta Dumnezeu, ca El stie neputinta omului. Pentru pocainta mai lasa pe mâine, lasa pe poimâine, lasa pe la anul, mai încolo!”
Îl învat pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine, de mâine pe poimâine! “Ce milostenie vrei sa faci acum? Taci din gura! Te pocaiesti aproape de moarte! Vrei sa postesti acum, sa-ti cheltuiesti sanatatea trupului? Lasa la batrânete, ca postul este pentru cei batrâni! Vrei sa te rogi? Sa pierzi tu atâtea ceasuri rugându-te lui Dumnezeu? Apoi acum ai treaba. Iata, ai sa cresti copii, ai de facut casa si zestre la fete, ai de însurat si maritat. Ai atâtea!”
Si-l încurc cu grijile vietii si tot îi spun: “Lasa pe alta data”. Cand vine îngerul si-i spune: “Mai, omule, fa un praznic pentru morti!” Eu îi spun: “Dar esti prost? Acum ai de îmbracat copiii, ai de facut nunta, ai de facut cutare!” Îngerul vine si-i spune: “Mai, omule, ia începe a posti posturile de peste an, miercurea si vinerea!” Eu îi spun: “Nu posti ca îti pierzi sanatatea! Tu trebuie sa muncesti, sa aduni averi, ai de crescut copii!”
Sau vine îngerul si-i spune: “Mai omule, spovedeste-te si lasa pacatul, lasa desfrâul, lasa betia, lasa tutunul, lasa înjuraturile!” “Ei, dar de pe acum? Mai încolo, aproape de moarte, m-oi spovedi la un preot, ma va dezlega si gata. Doar cartea spune sa te apuce sfârsitul cel bun, dar pâna atunci poti petrece asa!”
Cu aceasta ma asculta toti, zice diavolul, si fapta buna tot o amâna de azi pe mâine.
Sfânta Scriptura spune altfel. Duhul Sfânt îi trezeste pe oameni, zicând: Astazi de veti auzi glasul Lui, sa nu va învârtosati inimile voastre (Evrei 37,8). Si cum am spus, glasul lui Dumnezeu în om este constiinta, care-l mustra pentru pacat si-i spune: “Omule, paraseste pacatul! Lasa-te de furat, lasa-te de curvit, lasa-te de înjurat, lasa-te de betie, lasa-te de fumat, lasa-te de lucruri rele, de zavistie, de pizma, de cearta”. Dumnezeu îi porunceste azi, iar noi îi spunem lui: “Nu astazi, ci mâine, poimâine, la batrânete!”
Si-i zicem asa: “Da-mi mie ziua de azi si tu ia-o pe cea de mâine!” Si asa, zice, este pacatul la om cum, ai lua un cui mare si cu o barda începi a-l bate într-un lemn de stejar uscat. Daca-i dai un ciocan, dpua, trei, cuiul îl poti scoate usor. Daca-l bati pe jumatate, este mai greu, iar daca îl bati de tot, trebuie sa crapi lemnul!
Asa-i si pacatul! Se bate în fire prin obisnuinta. Si daca omul nu lasa azi pacatul, când este proaspat, cu cât se învecheste, cu atât mai greu se poate dezobisnui de dânsul.
Vazut-ai în arama rugina verde? Arama daca o curatai în fiecare zi, stralucea ca aurul! Însa, daca s-a lasat ani de zile, a prins rugina verde, n-o mai poti spala cu nimic în lume, numai daca o topesti. Asa-i sufletul când îmbatrâneste în pacat. Daca nu a lasat azi pacatul, sa nu creada ca mâine sau poimâine îl lasa mai usor. Ca, pe masura ce trece vremea, pacatul se învecheste, se bate în fire si obiceiul devine o a doua natura; obisnuinta se face a doua fire si omul face pacatul vrând-nevrând, si cu mare nevoie se mai dezbara omul de pacat, dupa ce s-a învechit în el!
Obisnuinta, dupa legile canonice ale Bisericii, este a zecea treapta a pacatului, ca de aici urmeaza deznadejdea, penultima treapta. Si când l-am vazut pe om ca s-a obisnuit cu pacatul, un an, doi, zece, nu stiu câti, este al meu pentru totdeauna! Si asa reusesc eu sa-i însel, ca mii si milioane de oameni amâna pocainta de azi pe mâine, si toti se robesc de pacat; caci pacatul care nu l-a lasat azi, mâine-poimâine tot prinde radacini si este tot mai greu. Iar când vrea omul sa lase pacatul, pacatul se ridica cu mare putere asupra lui: “Esti prost, mai? Cu mine ai trait! Cum sa te lasi de mine? Ce mai este? Sa traiesti cum te învat eu si cum te-ai obisnuit cu mine!”
Asa, cum ti-am spus mai înainte, am învatat si înselat atâtea suflete, încât acestea cad în iad cum cad fulgii când ninge, cu un singur sfat: “Oameni buni, pentru fapta buna mai este vreme; nu fiti prosti sa începeti chiar de azi sau chiar din ceasul acesta!”
Deci, va spun întunecimea ta, acesta-i sfatul si mestesugul meu si am o ceata în iad de mii si sute de mii de ucenici de-ai mei, pe care i-am învasat asa, si-i trimit în tot pamântul sa sopteasca omului la ureche: “Omule, pentru fapta buna mai este vreme. Mâine, poimâine, peste un an, peste doi, la batrânete”. Si am reusit si reusesc. Du-te si vezi în iad câti am pogorât si pogor cu acest sfat!
Atunci satana a zis:
- Bravo! Cel mai bun sfat, sa-l înveti pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine: “Chiar azi vrei sa te spovedesti? Chiar azi vrei sa te împartasesti? Chiar azi vrei sa faci milostenie? Nu vezi ca n-ai timp? Lasa pe mâine!”
Acum, pentru ca m-ai lovit în gândire, îti voi da coroana si toiagul meu, sa stapânesti trei minute iadul, si toti sa învatati de la el acest viclesug, ca sa aduceti cât mai multe suflete în împaratia mea, ca sa se chinuiasca cu noi în vecii vecilor.
Calugarul, dupa ce-a vazut si auzit toate acestea, a vazut pe satana ca a batut de trei ori din palme si ca o scânteie s-a stins în vazduh si n-a mai vazut nimic, nici nu s-a mai auzit nimic. Si el a ramas uimit de cele ce a auzit, cum instruieste satana pe ucenicii lui si pe cei fara numar draci în iad, ca sa-i învete pe oameni sa amâne pocainta.
Atunci a venit îngerul Domnului si i-a zis:
- Avva Ilarioane!
- Ce este, Doamne?
- De trei ani de zile te rogi lui Dumnezeu ca sa-ti arate cum înseala dracii pe oameni si cum îi duc în împaratia iadului! Iata ai vazut cu ochii tai si ai auzit cu urechile tale cum!
Du-te la chilia ta, ia un caiet, pune mâna pe condei si scrie tot ce-ai vazut, tot ce-ai auzit cu urechile tale, sa ramâna pentru neamurile ce vor veni, pentru cele din urma, acest mestesug al satanei. Caci trebuie sa stie toata lumea, ca cel mai bun sfat al dracilor de-a câstiga suflete pentru împaratia iadului, este de a-l învata pe om sa amâne fapta buna de azi pe mâine, de mâine pe poimâine, de la tinerete la batrânete, pe patul mortii, si asa sa-i duca pe toti în iad! Amin!
Povestită de Părintele Cleopa
Esti pretios
Stau şi mă gândesc ce pot să am special în mine ?…Ce valoare are viaţa mea.?…Câte lacrimi s-ar naşte în ochii cuiva pentru mine?Aş vrea să simt o mângâiere dar parcă doar ploaia îmi atinge uşor obrazul…Aş vrea să simt o îmbrăţişare dar parcă doar vântul care adie uşor îmi poate oferi asta…, aş vrea să aud un ”te iubesc”…aş vrea să am o iubire ce trăieşte veşnic…,aş vrea ceva ce să am mereu, să nu pierd niciodată, aş vrea să aparţin cuiva, să simt siguranţa dragostei…Privind spre cer…aştept…aştept ceva…mă pot stinge sau pot învia…„…te iubesc cu o iubire veşnică…” Isaia 31:3 Dar aud o voce caldă din spatele meu care trezeşte în mine o speranţă:”Întoarce-te iubita mea!”…Recunoscând parcă vocea, mă întorc…iar acel glas continua să îmi vorbească…:”Încă dinainte să te naşti am ştiut că vei fi a Mea…defapt de asta te-am creat…eşti visul Meu…eşti specială şi unică pentru Mine. Viaţa ta are o valoare nespus de mare! S-au născut multe lacrimi în ochii Mei atunci când mă uitai, când nu îmi vorbeai, când inima ta nu bătea pentru Mine, când nu îti era dor de Mine…Eram zdrobit când plângeai şi te vroiam a mea pentru că Sunt un Dumnezeu gelos…vroiam să vi la mine atunci când sufereai, atunci când te bucurai, să dormi în braţele Mele…Eu eram ploaia care îţi mângâia obrazul, eram vântul care te îmbrăţişa şi cu fiecare bătaie a inimii Mele ţi-am zis că TE IUBESC!…Nimic nu mă poate oprii să te iubesc…Cea mai minunată creaţie a Mea eşti tu!…Abia am aşteptat să te strâng la pieptul Meu şi tu să ştii asta, să simţi siguranţa dragostei Mele, să te pot ierta – iar pentru asta am plătit cu preţul vieţii Mele, vreau să transform viaţa ta într-un miracol al dragostei, să te ridic pe stâncă aproape de cerul albastru, să revărs toate binecuvântările pe care le-am pregătit pentru tine…Lasă-Mă să transform tristeţiile tale în bucurii şi lacrimile în zâmbete ce niciodată n-or să apună…Te iubesc!…”Atunci eu i-am răspuns…: Tu eşti iubirea ce am căutat-o atâta…eşti Dumnezeul viu….Cum am putut să nu te văd?…Vreau să vi în viaţa mea şi să fii mereu prezent acolo…Când soarele îmi va mângâia faţa voi ştii că e Mâna Ta …voi ştii că dragostea Ta mă îmbrăţişează şi cu lumină mă înconjori …În întuneric nu mă voi mai teme pentru că Braţul Tău puternic mă va purta…Chiar de valuri mari mă ameninţă eu ştiu că Tu eşti siguranţa mea şi pentru că mă iubeşti ştiu că atunci când greşesc Tu mă ierţi…La Tine voi alerga, la cer voi privi chiar de inima-mi va fi tristă sau se va bucura…Nu-i nimeni ca Tine, nimeni care să iubească cum Tu iubeşti, nu-i nimeni care să mă poarte pe aripi de dor, un balsam vindecător eşti pentru inima mea şi tot ce sunt acum e al Tau…
www.resursecrestine.ro
www.resursecrestine.ro
Povestea dragostei
POVESTEA DRAGOSTEI :)
Demult, undeva pe pamant, s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti. Cand Plictiseala a cascat a treia oara, Nebunia, nebunatica ca inotdeauna, a propus:
- Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea! Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa se retina, a intrebat:
- V-ati ascunselea? Ce mai e si aceasta? Este oare vreun joc? Nebunia a explicat ca-si va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit ii va lua locul si astfel jocul va continua … Entuziasmul a luat-o pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata …. Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate. Adevarul a preferat sa nu se ascunda:
- De ce sa ma ascund cand pana la urma tot voi fi decoperit? Aroganta a considerat acest joc ridicol ( ceea ce o deranja cel mai mult era faptul ca ideea nu-i apartinuse ), iar Lasitatea a preferat sa nu indrasneasca. Unu, doi, trei, a inceput nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru frumusete! Scorbura unui copac? Locul ideal pentru Rusine! Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptozitate! Rafala unui vant? Magnific pentru Libertate! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, numai pentru el! Minciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan. Neatentia … pur si simplu a uitat unde s-a ascuns … dar aceasta nu este atat de important! Cand Nebunia a ajuns la 999.999, dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata … pana cand a observat o tufa de trandafiri si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori. „Un milion!” a numarat Nebunia si a inceput sa caute. Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai 3 pasi. Dupa aceea Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda ea a a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind sper lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost mai si mai usor, caci aceasta statea cocotata pe un gard, neputand sa decia unde sa se ascunda. Astfel ii gasi pe toti. Talentul – in iarba tanara, Frica – intr-o pestera intunecata, Minciuna – in spatele curcubeului (iarasi o minciuna … era totusi la fundul oceanului …), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca. Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti … Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele gimpoase, cand deodata auzi un tipat ascutit: spinii au impus ochii Dragostei. Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa-i fie ajutor si indrumator.
Incepand cu acea zi DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU … " :))
Demult, undeva pe pamant, s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti. Cand Plictiseala a cascat a treia oara, Nebunia, nebunatica ca inotdeauna, a propus:
- Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea! Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa se retina, a intrebat:
- V-ati ascunselea? Ce mai e si aceasta? Este oare vreun joc? Nebunia a explicat ca-si va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit ii va lua locul si astfel jocul va continua … Entuziasmul a luat-o pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata …. Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate. Adevarul a preferat sa nu se ascunda:
- De ce sa ma ascund cand pana la urma tot voi fi decoperit? Aroganta a considerat acest joc ridicol ( ceea ce o deranja cel mai mult era faptul ca ideea nu-i apartinuse ), iar Lasitatea a preferat sa nu indrasneasca. Unu, doi, trei, a inceput nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru frumusete! Scorbura unui copac? Locul ideal pentru Rusine! Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptozitate! Rafala unui vant? Magnific pentru Libertate! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, numai pentru el! Minciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan. Neatentia … pur si simplu a uitat unde s-a ascuns … dar aceasta nu este atat de important! Cand Nebunia a ajuns la 999.999, dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata … pana cand a observat o tufa de trandafiri si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori. „Un milion!” a numarat Nebunia si a inceput sa caute. Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai 3 pasi. Dupa aceea Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda ea a a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind sper lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost mai si mai usor, caci aceasta statea cocotata pe un gard, neputand sa decia unde sa se ascunda. Astfel ii gasi pe toti. Talentul – in iarba tanara, Frica – intr-o pestera intunecata, Minciuna – in spatele curcubeului (iarasi o minciuna … era totusi la fundul oceanului …), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca. Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti … Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele gimpoase, cand deodata auzi un tipat ascutit: spinii au impus ochii Dragostei. Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa-i fie ajutor si indrumator.
Incepand cu acea zi DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU … " :))
Promisiuni de la Dumnezeu:
“Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac” (Isaia 40:8)
Eşti pregătit pentru încă câteva promisiuni minunate ale lui Dumnezeu? 1) “Atunci toţi cei ce se încred în Tine, se vor bucura, se vor veseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti. Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tău” (Psalmul 5:11). 2) “Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost, şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare. El a izgonit pe vrăjmaş dinaintea ta” (Deuteronom 33:27). 3) “Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El” (Naum 1:7). 4) “Nu te teme, căci Eu sunt cu tine … Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41:10). 5) “Tu îi ascunzi, la adăpostul Feţei Tale, de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile cari-i clevetesc” (Psalmul 31:20). 6) “Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele” (Psalmul 23:6). 7) “Domnul a stat lângă mine, şi m-a întărit… Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mântui, ca să intru în împărăţia Lui cerească” (2 Timotei 4:17-18). “Cei ce cunosc Numele Tău, se încred în Tine, căci Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!” (Psalmul 9:10). 9) “Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui leremia 3:21-23). 10) “Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea” (Psalmul 4:8).
Eşti pregătit pentru încă câteva promisiuni minunate ale lui Dumnezeu? 1) “Atunci toţi cei ce se încred în Tine, se vor bucura, se vor veseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti. Tu vei fi bucuria celor ce iubesc Numele Tău” (Psalmul 5:11). 2) “Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost, şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare. El a izgonit pe vrăjmaş dinaintea ta” (Deuteronom 33:27). 3) “Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El” (Naum 1:7). 4) “Nu te teme, căci Eu sunt cu tine … Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41:10). 5) “Tu îi ascunzi, la adăpostul Feţei Tale, de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile cari-i clevetesc” (Psalmul 31:20). 6) “Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele” (Psalmul 23:6). 7) “Domnul a stat lângă mine, şi m-a întărit… Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mântui, ca să intru în împărăţia Lui cerească” (2 Timotei 4:17-18). “Cei ce cunosc Numele Tău, se încred în Tine, căci Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!” (Psalmul 9:10). 9) “Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui leremia 3:21-23). 10) “Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea” (Psalmul 4:8).
Inaltati pe domnul si inchinati-va !
“Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi-vă înaintea aşternutului picioarelor Lui”(Psalmul 99:5)
Nu-ţi pierde nicidecum simţul admiraţiei, fiindcă altfel îţi vei pierde motivaţia închinării. Dacă nu crezi că Dumnezeu este atotputernic, omniprezent şi abordabil, vei trăi într-o stare de anxietate crezând că totul depinde de tine. Te vei feri de împărtăşirea credinţei tale ca să nu fi ridiculizat sau de teamă că nu-ţi vei găsi cuvintele potrivite. Nu vei mai fi generos pentru că sursa siguranţei tale este în tine însuţi. Vei evita confruntarea cu oamenii deoarece fără siguranţa acceptării lui Dumnezeu devii sclavul părerilor oamenilor.
Trăim într-o epocă cinică ce descurajează minunile. Nu ne mai mirăm şi nu mai suntem uimiţi, deşi în adâncul nostru tânjim după asta. Când micşorezi conceptul de Dumnezeu pentru a intra în capacitatea minţii tale, te rogi fără credinţă, lucrezi fără pasiune, slujeşti fără bucurie şi suferi fără speranţă. Şi rezultatul este teama, retragerea şi pierderea viziunii. Dar există un lucru care îţi poate garanta refacerea ideii despre cât de mare şi minunat este Dumnezeu – închinarea. Dumnezeu ne-a creat în aşa fel încât atunci când experimentăm ceva ce ne inspiră mirare, trebuie să lăudăm acel lucru, să-l împachetăm în vorbe frumoase. Noi nu-L lăudăm pe Dumnezeu pentru că are nevoie de asta, ci pentru că noi avem nevoie de asta. Fără închinare, percepţia noastră despre El este incompletă; uităm cât de mare este El; trecem cu vederea chemarea noastră şi devenim auto-implicaţi. Ne pierdem simţul de-a ne minuna şi a mulţumi, ne târâm prin viaţă fără să vedem şi ne bazăm pe noi înşine, încăpăţânaţi şi mândri. Aşa că haideţi să ne oprim în fiecare zi şi să spunem împreună cu psalmistul: “Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi-vă înaintea aşternutului picioarelor Lui” (Psalmul 99:5).
Nu-ţi pierde nicidecum simţul admiraţiei, fiindcă altfel îţi vei pierde motivaţia închinării. Dacă nu crezi că Dumnezeu este atotputernic, omniprezent şi abordabil, vei trăi într-o stare de anxietate crezând că totul depinde de tine. Te vei feri de împărtăşirea credinţei tale ca să nu fi ridiculizat sau de teamă că nu-ţi vei găsi cuvintele potrivite. Nu vei mai fi generos pentru că sursa siguranţei tale este în tine însuţi. Vei evita confruntarea cu oamenii deoarece fără siguranţa acceptării lui Dumnezeu devii sclavul părerilor oamenilor.
Trăim într-o epocă cinică ce descurajează minunile. Nu ne mai mirăm şi nu mai suntem uimiţi, deşi în adâncul nostru tânjim după asta. Când micşorezi conceptul de Dumnezeu pentru a intra în capacitatea minţii tale, te rogi fără credinţă, lucrezi fără pasiune, slujeşti fără bucurie şi suferi fără speranţă. Şi rezultatul este teama, retragerea şi pierderea viziunii. Dar există un lucru care îţi poate garanta refacerea ideii despre cât de mare şi minunat este Dumnezeu – închinarea. Dumnezeu ne-a creat în aşa fel încât atunci când experimentăm ceva ce ne inspiră mirare, trebuie să lăudăm acel lucru, să-l împachetăm în vorbe frumoase. Noi nu-L lăudăm pe Dumnezeu pentru că are nevoie de asta, ci pentru că noi avem nevoie de asta. Fără închinare, percepţia noastră despre El este incompletă; uităm cât de mare este El; trecem cu vederea chemarea noastră şi devenim auto-implicaţi. Ne pierdem simţul de-a ne minuna şi a mulţumi, ne târâm prin viaţă fără să vedem şi ne bazăm pe noi înşine, încăpăţânaţi şi mândri. Aşa că haideţi să ne oprim în fiecare zi şi să spunem împreună cu psalmistul: “Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, şi închinaţi-vă înaintea aşternutului picioarelor Lui” (Psalmul 99:5).
Pe cine iubeste Dumnezeu
“Pe cine da cu bucurie îl iubeste Dumnezeu”( 2 Corinteni 9:7)
Un copil care tocmai a învatat sa-si lege sireturile plângea, asa ca mama lui l-a întrebat: “E asa de greu?” “Nu”, a suspinat el, “dar acum trebuie sa o fac singur toata viata!” La fel simti si tu despre darnicie? Vrei sa înveti, dar nu esti sigur ca vrei sa devina un stil de viata?
Niste rândunele îsi învatau puii sa zboare de pe o creanga deasupra unui lac. Mama pasare si-a împins odraslele una câte una, pâna la capatul crengii, iar undeva între creanga si apa puii au descoperit ca pot sa zboare. Dar mama lor a înteles ceea ce puii nu au înteles: ca pâna nu înveti sa zbori nu traiesti cu adevarat!
Trebuie sa întelegem un lucru: darnicia este un lucru pus în noi de Dumnezeu; este aerul în care ne-am nascut. Dar pâna nu întelegem lucrul acesta, ne agatam de tot ce putem! Biblia spune: “cine seamana mult, mult va secera” (2 Corinteni 9:6). Totul în viata începe cu o samânta. Samânta ta este tot ce se poate înmulti: dragostea ta, timpul tau sau banii tai. Secerisul tau este ceea ce se întoarce înapoi la tine, cum ar fi bucuria, relatiile bune si – da – finantele. Daca ceea ce ai nu este suficient pentru a fi un seceris, seamana samânta, cu credinta ca Dumnezeu o poate înmulti în domenii în care ai cea mai mare nevoie. Îti vor placea rezultatele! Daruirea este asemenea zborului. Când înveti sa te desprinzi de lucrul de care te agati si le lansezi vei întelege ca
„asa m-am nascut sa traiesc!”
Un copil care tocmai a învatat sa-si lege sireturile plângea, asa ca mama lui l-a întrebat: “E asa de greu?” “Nu”, a suspinat el, “dar acum trebuie sa o fac singur toata viata!” La fel simti si tu despre darnicie? Vrei sa înveti, dar nu esti sigur ca vrei sa devina un stil de viata?
Niste rândunele îsi învatau puii sa zboare de pe o creanga deasupra unui lac. Mama pasare si-a împins odraslele una câte una, pâna la capatul crengii, iar undeva între creanga si apa puii au descoperit ca pot sa zboare. Dar mama lor a înteles ceea ce puii nu au înteles: ca pâna nu înveti sa zbori nu traiesti cu adevarat!
Trebuie sa întelegem un lucru: darnicia este un lucru pus în noi de Dumnezeu; este aerul în care ne-am nascut. Dar pâna nu întelegem lucrul acesta, ne agatam de tot ce putem! Biblia spune: “cine seamana mult, mult va secera” (2 Corinteni 9:6). Totul în viata începe cu o samânta. Samânta ta este tot ce se poate înmulti: dragostea ta, timpul tau sau banii tai. Secerisul tau este ceea ce se întoarce înapoi la tine, cum ar fi bucuria, relatiile bune si – da – finantele. Daca ceea ce ai nu este suficient pentru a fi un seceris, seamana samânta, cu credinta ca Dumnezeu o poate înmulti în domenii în care ai cea mai mare nevoie. Îti vor placea rezultatele! Daruirea este asemenea zborului. Când înveti sa te desprinzi de lucrul de care te agati si le lansezi vei întelege ca
„asa m-am nascut sa traiesc!”
“Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul” (Galateni 5:25)
Charles Spurgeon a spus: „Dacă nu ÎI căutăm pe Domnul, diavolul ne caută pe noi”. Şi el ne prinde când lăsăm garda jos şi ne complăcem. Dacă eşti serios în privinţa vieţi tale spirituale, citeşte mai departe.
“Zic dar. umbaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege. Şi faptele firii pâmânteşi sunt cunoscute, şi sunt, acestea: preacurvia. curvia. Necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile. îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Daca trăim în Duhul, să şi umblăm prin Duhul” (Galateni 5:16-25). Când eşti serios cu privire la trăirea unei vieţi evlavioase, Dumnezeu, te va ajuta.
“Zic dar. umbaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege. Şi faptele firii pâmânteşi sunt cunoscute, şi sunt, acestea: preacurvia. curvia. Necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile. îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Daca trăim în Duhul, să şi umblăm prin Duhul” (Galateni 5:16-25). Când eşti serios cu privire la trăirea unei vieţi evlavioase, Dumnezeu, te va ajuta.
Dă-mi, deci, muntele acesta
“Dă-mi, deci, muntele acesta despre care a vorbit Domnul” (losua 14:12)
Amiralul Joe Fowler a servit în ambele războaie mondiale. În calitate de arhitect naval, el a proiectat două din cele mai mari aparate de zbor ale Americii. USS Lexington şi USS Saratoga. ŞI a retras din armată în 1948. La scurtă vreme după cel de-al doilea Război Mondial. Wall Disney l-a rugat să înceapă proiectul şi construirea primului parc de distracţii din California. Nimic asemănător nu mal fusese făcut vreodată. Nu numai că Fowler a terminat proiectul in 1955, dar a coordonat lucrările timp de mai mulţi ani. Mai târziu, când Disney a dorit să construiască un alt parc de distracţii în Florida, l-a sunat pe Fowler să o facă. Când Fowler a terminal proiectul în 1971, avea 77 de ani. Sfârşitul poveştii? Nu, când Fowler avea 87 de ani, Disney l-a sunat din nou pentru a construi un parc de distracţii futurist denumit Epcot Center. Când a fost întrebat de ce acceptă un astfel de proiecl la 87 de ani, el a răspuns “nu trebuie să mori decât atunci când îţi doresti”. În 1993 el a terminat proiectul şi a pus tabla de desenat în cui la vârsta de 99 de ani. Misiune îndeplinită!
La 85 de ani, Caleb i-a spus lui Iosua: „Dă-mi, deci, muntele acesta despre care a vorbit Domnul” (losua 14:12). Şi l-a primit? Da. Deci continuă să urci. Vei face greşeli pe drum? Fireşte! Henry Ford a uitat să-şi pună o roata de rezervă la prima lui maşină. De asemenea a dat faliment de cinci ori înainte de a deveni părintele industriei de automobile. Te vei împedica pe drumul spre vârf, dar dacă cauţi ajutorul lui Dumnezeu şi rămâi cu El, vei ajunge sus. Aderărul este că nu eşti învins decât când îndoielile şi regretele iau locul viselor tale.
Amiralul Joe Fowler a servit în ambele războaie mondiale. În calitate de arhitect naval, el a proiectat două din cele mai mari aparate de zbor ale Americii. USS Lexington şi USS Saratoga. ŞI a retras din armată în 1948. La scurtă vreme după cel de-al doilea Război Mondial. Wall Disney l-a rugat să înceapă proiectul şi construirea primului parc de distracţii din California. Nimic asemănător nu mal fusese făcut vreodată. Nu numai că Fowler a terminat proiectul in 1955, dar a coordonat lucrările timp de mai mulţi ani. Mai târziu, când Disney a dorit să construiască un alt parc de distracţii în Florida, l-a sunat pe Fowler să o facă. Când Fowler a terminal proiectul în 1971, avea 77 de ani. Sfârşitul poveştii? Nu, când Fowler avea 87 de ani, Disney l-a sunat din nou pentru a construi un parc de distracţii futurist denumit Epcot Center. Când a fost întrebat de ce acceptă un astfel de proiecl la 87 de ani, el a răspuns “nu trebuie să mori decât atunci când îţi doresti”. În 1993 el a terminat proiectul şi a pus tabla de desenat în cui la vârsta de 99 de ani. Misiune îndeplinită!
La 85 de ani, Caleb i-a spus lui Iosua: „Dă-mi, deci, muntele acesta despre care a vorbit Domnul” (losua 14:12). Şi l-a primit? Da. Deci continuă să urci. Vei face greşeli pe drum? Fireşte! Henry Ford a uitat să-şi pună o roata de rezervă la prima lui maşină. De asemenea a dat faliment de cinci ori înainte de a deveni părintele industriei de automobile. Te vei împedica pe drumul spre vârf, dar dacă cauţi ajutorul lui Dumnezeu şi rămâi cu El, vei ajunge sus. Aderărul este că nu eşti învins decât când îndoielile şi regretele iau locul viselor tale.
Tu eşti scăparea mea..
Tu eşti scăparea mea, partea mea de moştenire pe pământul celor vii” (Psalmul 142:5)
Vremurile grele îi umple pe unii de energie, dar pe alţii îi paralizează. Uită-te la David. Tot ce atingea el devenea aur: Samuel l-a uns rege; l-a învins pe Goliat; Saul l-a ales muzicantul lui şi războinic: armata îl iubea şi a scris cântece despre el. Apoi viaţa lui s-a destrămat. Şi-a pierdut slujba şi căsnicia a eşuat; Samuel, fostul lui mentor a murit; cel mai bun prieten al său, Ionatan, nu a putut să-l salveze şi soldaţii lui Saul l-au hăituit până a trebuit să se ascundă într-o peşteră. La un moment dat cu toţii ajungem în peşteră! Ajungem acolo când tot sprijinul de pe pământ a dispărut. Acolo învăţăm lucruri importante despre noi înşine, lucruri pe care nu le putem învăţa altfel. Acolo Dumnezeu realizează cea mai importantă modelare a noastră după chipul lui Hristos. Acolo cele mai rele imperfecţiuni ale tale confirmă faptul că nu te mai prefaci şi tot acolo Dumnezeu îţi trimite puterea să se reverse prin slăbiciunea ta. Când David s-a rugat: “Tu eşti scăparea mea, partea mea de moştenire pe pământul celor vii” nu avea cum să ştie că în viitor va exista o coroană pentru el sau că nu va muri în ascunzătoare. Căci din tot ce ştia el, această peşteră în care se afla acum era cel mai bun lucru pe care îl putea avea. Când eşti într-o situaţie pe care nu o poţi repara, pe care nu o poţi schimba şi din care nu poţi scăpa, încrede-te în Dumnezeu! Încrede-te în Dumnezeu! Încrede-te în Dumnezeu! Atâta vreme cât sentimentul siguranţei se leagă numai de succesul tău, el este totdeauna fragil. Dar când ştii că Dumnezeu este cu tine chiar şi când ai căzut cel mai jos, vei face faţă peşterii şi vei ieşi din ea mai puternic!
Vremurile grele îi umple pe unii de energie, dar pe alţii îi paralizează. Uită-te la David. Tot ce atingea el devenea aur: Samuel l-a uns rege; l-a învins pe Goliat; Saul l-a ales muzicantul lui şi războinic: armata îl iubea şi a scris cântece despre el. Apoi viaţa lui s-a destrămat. Şi-a pierdut slujba şi căsnicia a eşuat; Samuel, fostul lui mentor a murit; cel mai bun prieten al său, Ionatan, nu a putut să-l salveze şi soldaţii lui Saul l-au hăituit până a trebuit să se ascundă într-o peşteră. La un moment dat cu toţii ajungem în peşteră! Ajungem acolo când tot sprijinul de pe pământ a dispărut. Acolo învăţăm lucruri importante despre noi înşine, lucruri pe care nu le putem învăţa altfel. Acolo Dumnezeu realizează cea mai importantă modelare a noastră după chipul lui Hristos. Acolo cele mai rele imperfecţiuni ale tale confirmă faptul că nu te mai prefaci şi tot acolo Dumnezeu îţi trimite puterea să se reverse prin slăbiciunea ta. Când David s-a rugat: “Tu eşti scăparea mea, partea mea de moştenire pe pământul celor vii” nu avea cum să ştie că în viitor va exista o coroană pentru el sau că nu va muri în ascunzătoare. Căci din tot ce ştia el, această peşteră în care se afla acum era cel mai bun lucru pe care îl putea avea. Când eşti într-o situaţie pe care nu o poţi repara, pe care nu o poţi schimba şi din care nu poţi scăpa, încrede-te în Dumnezeu! Încrede-te în Dumnezeu! Încrede-te în Dumnezeu! Atâta vreme cât sentimentul siguranţei se leagă numai de succesul tău, el este totdeauna fragil. Dar când ştii că Dumnezeu este cu tine chiar şi când ai căzut cel mai jos, vei face faţă peşterii şi vei ieşi din ea mai puternic!
“Măturaţi aluatul cel vechi”
“Măturaţi aluatul cel vechi” (1 Corinteni 5:7)
Pavel ne oferă patru idei pe care să le ţinem minte când vine vorba de ispită:
1) Când credem că suntem cei maj tari suntem cei mai puţin pregătiţi pentru atac. Un om povesteşte că s-a implicat într-o relaţie. Îşi aminteşte de o discuţie pe care a avut-o cu un prieten înainte să se întâmple asta. Prietenul: “Dacă satan ar fi să te distrugă, cum crezi că ar face-o?” Bărbatul: “Pe tot felul de căi, dar este un domeniu în care nu mă va prinde”. Prietenul: “Şi care e acesta?” Bărbatul: “Relaţia mea personală. Acesta este domeniul în care sunt cât se poate de puternic”. După câţiva ani, chiar în domeniul în care el a prezis că este în siguranţă, viaţa şi căsnicia acestui om s-au destrămat. Pavel ne avertizează: “cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10:12).
2) Ceea ce pare inocent te poate distruge. Vorbind despre ispitele trupeşti, Pavel scrie: “Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine” (1 Corinteni 6:12). Opreşte-te şi întreabă-te: “Lucrul acesta îmi este de folos sau mă va răni? Are puterea de a mă controla?”
3) Cochetarea cu ispita garantează faptul că la un moment dat vei ceda. Pavel pune din nou lucrurile în balanţă: “Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala?” (1 Corinteni 5:6). Pavel nu se referă la gătit, ci la trup şi sfatul lui despre păcat este acesta: “Recunoaşte-I, evită-l, elimină-l din viaţa ta!” 4) Eşecul nu te va scoate din harul lui Dumnezeu, dar îţi poate distruge potenţialul. Având lucrul acesta în minte, Pavel scrie: “mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Corinteni 9:27).
Pavel ne oferă patru idei pe care să le ţinem minte când vine vorba de ispită:
1) Când credem că suntem cei maj tari suntem cei mai puţin pregătiţi pentru atac. Un om povesteşte că s-a implicat într-o relaţie. Îşi aminteşte de o discuţie pe care a avut-o cu un prieten înainte să se întâmple asta. Prietenul: “Dacă satan ar fi să te distrugă, cum crezi că ar face-o?” Bărbatul: “Pe tot felul de căi, dar este un domeniu în care nu mă va prinde”. Prietenul: “Şi care e acesta?” Bărbatul: “Relaţia mea personală. Acesta este domeniul în care sunt cât se poate de puternic”. După câţiva ani, chiar în domeniul în care el a prezis că este în siguranţă, viaţa şi căsnicia acestui om s-au destrămat. Pavel ne avertizează: “cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10:12).
2) Ceea ce pare inocent te poate distruge. Vorbind despre ispitele trupeşti, Pavel scrie: “Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine” (1 Corinteni 6:12). Opreşte-te şi întreabă-te: “Lucrul acesta îmi este de folos sau mă va răni? Are puterea de a mă controla?”
3) Cochetarea cu ispita garantează faptul că la un moment dat vei ceda. Pavel pune din nou lucrurile în balanţă: “Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala?” (1 Corinteni 5:6). Pavel nu se referă la gătit, ci la trup şi sfatul lui despre păcat este acesta: “Recunoaşte-I, evită-l, elimină-l din viaţa ta!” 4) Eşecul nu te va scoate din harul lui Dumnezeu, dar îţi poate distruge potenţialul. Având lucrul acesta în minte, Pavel scrie: “mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Corinteni 9:27).
Esti pretios ..
Esti pretios
--------------------------------------------------------------------------------
Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau nişte omuleţi mici, din lemn, ciopliţi toţi de un tâmplar pe nume Eli. Acesta îşi avea atelierul pe un deal, de la a cărui înălţime se vedea întreg satul.
Fiecare omuleţ era altfel. Unii aveau nasul mare, alţii aveau ochii mari. Unii erau înalţi, alţii erau scunzi. Unii purtau pălărie, alţii purtau costum. Însă două lucruri le erau comune: toţi erau făcuţi de acelaşi tâmplar şi trăiau în acelaşi sat.
De dimineaţa până seara, zi de zi, omuleţii făceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celălalt. Fiecare omuleţ avea o cutie plină cu steluţe aurii şi o cutie plină cu bulinuţe negre. Cât era ziua de lungă îi vedeai pe străzile satului lipind steluţe sau buline unul pe celălalt.
Omuleţii drăguţi, din lemn lustruit şi frumos vopsiţi întotdeauna primeau steluţe, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sărită, nu primeau decât buline.
Tot steluţe primeau şi cei talentaţi unii ;puteau ridica greutăţi deasupra capului, alţii puteau sării peste cutii înalte. Mai erau unii care ştiau cuvinte dificile, iar alţii care cântau cântece frumoase. Acestora toată lumea le dădea steluţe aurii. Aşa se face că unii omuleţi aveau trupul plin de steluţe... Ori de câte ori primeau câte o steluţă se simţeau atât de bine încât îşi doreau să mai facă ceva ca să poată primi încă una.
Alţii însă nu ştiau să facă prea multe lucruri şi aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre aceştia din urmă.
Tot timpul încerca să sară cât mai sus, ca alţii dar întotdeauna cădea la pământ. Iar când ceilalţi îl vedeau jos se adunau buluc în jurul lui şi lipeau buline pe el. De multe ori se mai şi zgâria în cădere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar după aceea când încerca să le explice omuleţilor de ce căzuse mereu spunea câte o neghiobie şi toţi se îngrămădeau să lipească şi mai multe buline pe el.
După un timp avea atât de multe încât nu mai vroia să iasă pe stradă, se temea că va face iar ceva anapoda: cine ştie, o să-şi uite pălăria sau o să calce într-o baltă... şi imediat o să primească bulinuţe!!!
Adevărul este că avea atât de multe buline încât ceilalţi omuleţi veneau şi îi lipeau altele fără nici un motiv.
„Merită mulţimea asta de buline negre”, îşi spuneau omuleţii unii altora.
„Este clar că nu e bun de nimic!”
După un timp Pancinello a ajuns să creadă ce se spunea despre el:
„Aşa este nu sunt bun de nimic!”, îşi spunea el.
În rarele dăţi când ieşea din casă stătea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simţea mai în largul lui.
Într-o zi, se întâlni cu un omuleţ total diferit de ceilalţi: nu avea nici steluţe, nici buline. Era din lemn şi atât. Era o fată pe nume Lucia.
Să nu credeţi că oamenii nu încercau să lipească etichete şi pe ea! Încercau numai că nu rămâneau lipite ci cădeau. Fiindcă nu avea nici o bulină unii o admirau atât de mult încât se grăbeau să-i lipească o steluţă. Dar nici una nu stătea lipită. Alţii insă o priveau cu dispreţ fiindcă nu avea nici o stea şi atunci vroiau să îi lipească o bulină dar şi aceasta cădea imediat.
„Ca ea vreau să fie”, îi trecu prim minte lui Pancinello.
„Nu mai vreau să primesc etichete de la ceilalţi!” Aşa că o întrebă pe Lucia cum se face că ea nu are nici o etichetă.
„Nu este mare lucru”, îi răspunse ea. „În fiecare zi mă duc să îl văd pe Eli.”
„Pe Eli?”
„Da, pe Eli, tâmplarul, îmi place să stau cu el în atelier.”
„Dar de ce?”
„Ce ar fi să descoperi singur? Du-te la el sus pe deal!” Şi cu aceste cuvinte, Lucia se întoarse şi plecă.
„Dar crezi că-i va face plăcere să mă vadă?!?” strigă el după ea. Însă Lucia nu-l mai auzii. Aşa că Pancinello se întoarse acasă, se aşeză la fereastră şi începu să se uite cum alergau omuleţii de colo-colo, lipindu-şi etichetele unul pe celălalt.
„Dar nu este drept!”, îşi spuse el supărat. Şi pe loc se hotărî să meargă le Eli.
Se îndreptă spre deal şi urcă pe cărarea strâmtă până ce ajunse în vârf. Când intră în atelier, făcu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIAŞE. Scaunul era cât el de înalt. Ca să vadă ce se află pe bancul de lucru trebui să se ridice pe vârfuri. Ciocanul era lung cât braţul lui! Înghiţi în sec şi îşi zise:
„Eu aici nu rămân!”, şi se îndreptă spre ieşire. Dar chiar atunci îşi auzi numele:
„Pancinello, tu eşti?”, se auzi un glas pătrunzător. Pancinello se oprii.
„Cât mă bucur să te văd, Pancinello! Vino mai aproape, vreau să te văd mai bine!” Pancinello se întoarse încet şi îl privi pe meşterul tâmplar, un bărbat înalt, cu o barbă stufoasă.
„Ştii cum mă cheamă?”, îl întrebă Pancinello.
„Bineînţeles că ştiu, doar eu te-am creat!”
Eli se plecă, îl ridică de jos şi îl aşeză lângă el pe bancă.
„Hmm...”, murmură meşterul îngândurat, în timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello.
„Se pare că ai adunat ceva etichete...”
„Nu am vrut, Eli! Am încercat din răsputeri să fiu bun!”
„Pancinello, copilul meu, în faţa mea nu este nevoie să te aperi! Mie nu-mi pasă ce spun ceilalţi despre tine!”
„Chiar nu-ţi pasă?”
„Nu, şi nici ţie nu ar trebui să-ţi pese! Cine sunt ei – să împartă etichete bune sau rele? Şi ei sunt tot omuleţi de lemn ca tine. Nu contează ce gândesc ei, Pancinello. Contează doar ceea ce gândesc eu, Iar eu cred că eşti o persoană tare deosebită!”
Pancinello începu să râdă:
„Eu, deosebit? De ce aş fi deosebit? Nu pot să merg repede, nu pot să sar, vopseaua mi se duce. De ce aş însemna ceva pentru tine?”
Eli se uită la Pancinello, îşi puse mâna pe umărul lui micuţ şi spuse încet:
„Fiindcă eşti al meu, de aceea însemni foarte mult pentru mine!”
Nimeni..., niciodată... nu-l mai privise astfel pe Pancinello... şi în plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte...
„În fiecare zi am sperat că vei veni la mine”, continuă apoi Eli.
„Am venit fiindcă m-am întâlnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete”, răspunse Pancinello.
„Ştiu, mi-a povestit despre tine.”
„De ea de ce nu se prind etichetele?”
„Fiindcă a hotărât că este mai important ce gândesc eu despre ea, decât ce gândesc alţii. Etichetele se lipesc de tine doar dacă le laşi!”
„Cum adică?”
„Etichetele se lipesc doar dacă le consideri importante. Dar cu cât te încrezi mai mult în dragostea mea, cu atât mai puţin îţi pasă de etichetele pe care ţi le pun ceilalţi oameni. Înţelegi?”
„Păi, nu prea...”
Eli zâmbi.
„Vei înţelege cu timpul. Acum eşti încă plin de buline negre. Deocamdată îţi va fi de ajuns să vii la mine în fiecare zi, iar eu îţi voi aduce aminte cât de important eşti pentru mine.”
Eli îl puse jos pe Pancinello.
În timp ce acesta se îndrepta spre uşă, Eli îi spuse:
„Nu uita, eşti o persoană deosebită fiindcă eu te-am creat! Iar eu nu greşesc niciodată!”
Pancinello nu se opri din mers, dar gândi:
„Cred că Eli chiar vorbeşte serios. Poate are dreptate!”
Şi chiar în clipa aceea căzu de pe el o bulină...
de Max Lucado
--------------------------------------------------------------------------------
Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau nişte omuleţi mici, din lemn, ciopliţi toţi de un tâmplar pe nume Eli. Acesta îşi avea atelierul pe un deal, de la a cărui înălţime se vedea întreg satul.
Fiecare omuleţ era altfel. Unii aveau nasul mare, alţii aveau ochii mari. Unii erau înalţi, alţii erau scunzi. Unii purtau pălărie, alţii purtau costum. Însă două lucruri le erau comune: toţi erau făcuţi de acelaşi tâmplar şi trăiau în acelaşi sat.
De dimineaţa până seara, zi de zi, omuleţii făceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celălalt. Fiecare omuleţ avea o cutie plină cu steluţe aurii şi o cutie plină cu bulinuţe negre. Cât era ziua de lungă îi vedeai pe străzile satului lipind steluţe sau buline unul pe celălalt.
Omuleţii drăguţi, din lemn lustruit şi frumos vopsiţi întotdeauna primeau steluţe, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sărită, nu primeau decât buline.
Tot steluţe primeau şi cei talentaţi unii ;puteau ridica greutăţi deasupra capului, alţii puteau sării peste cutii înalte. Mai erau unii care ştiau cuvinte dificile, iar alţii care cântau cântece frumoase. Acestora toată lumea le dădea steluţe aurii. Aşa se face că unii omuleţi aveau trupul plin de steluţe... Ori de câte ori primeau câte o steluţă se simţeau atât de bine încât îşi doreau să mai facă ceva ca să poată primi încă una.
Alţii însă nu ştiau să facă prea multe lucruri şi aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre aceştia din urmă.
Tot timpul încerca să sară cât mai sus, ca alţii dar întotdeauna cădea la pământ. Iar când ceilalţi îl vedeau jos se adunau buluc în jurul lui şi lipeau buline pe el. De multe ori se mai şi zgâria în cădere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar după aceea când încerca să le explice omuleţilor de ce căzuse mereu spunea câte o neghiobie şi toţi se îngrămădeau să lipească şi mai multe buline pe el.
După un timp avea atât de multe încât nu mai vroia să iasă pe stradă, se temea că va face iar ceva anapoda: cine ştie, o să-şi uite pălăria sau o să calce într-o baltă... şi imediat o să primească bulinuţe!!!
Adevărul este că avea atât de multe buline încât ceilalţi omuleţi veneau şi îi lipeau altele fără nici un motiv.
„Merită mulţimea asta de buline negre”, îşi spuneau omuleţii unii altora.
„Este clar că nu e bun de nimic!”
După un timp Pancinello a ajuns să creadă ce se spunea despre el:
„Aşa este nu sunt bun de nimic!”, îşi spunea el.
În rarele dăţi când ieşea din casă stătea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simţea mai în largul lui.
Într-o zi, se întâlni cu un omuleţ total diferit de ceilalţi: nu avea nici steluţe, nici buline. Era din lemn şi atât. Era o fată pe nume Lucia.
Să nu credeţi că oamenii nu încercau să lipească etichete şi pe ea! Încercau numai că nu rămâneau lipite ci cădeau. Fiindcă nu avea nici o bulină unii o admirau atât de mult încât se grăbeau să-i lipească o steluţă. Dar nici una nu stătea lipită. Alţii insă o priveau cu dispreţ fiindcă nu avea nici o stea şi atunci vroiau să îi lipească o bulină dar şi aceasta cădea imediat.
„Ca ea vreau să fie”, îi trecu prim minte lui Pancinello.
„Nu mai vreau să primesc etichete de la ceilalţi!” Aşa că o întrebă pe Lucia cum se face că ea nu are nici o etichetă.
„Nu este mare lucru”, îi răspunse ea. „În fiecare zi mă duc să îl văd pe Eli.”
„Pe Eli?”
„Da, pe Eli, tâmplarul, îmi place să stau cu el în atelier.”
„Dar de ce?”
„Ce ar fi să descoperi singur? Du-te la el sus pe deal!” Şi cu aceste cuvinte, Lucia se întoarse şi plecă.
„Dar crezi că-i va face plăcere să mă vadă?!?” strigă el după ea. Însă Lucia nu-l mai auzii. Aşa că Pancinello se întoarse acasă, se aşeză la fereastră şi începu să se uite cum alergau omuleţii de colo-colo, lipindu-şi etichetele unul pe celălalt.
„Dar nu este drept!”, îşi spuse el supărat. Şi pe loc se hotărî să meargă le Eli.
Se îndreptă spre deal şi urcă pe cărarea strâmtă până ce ajunse în vârf. Când intră în atelier, făcu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIAŞE. Scaunul era cât el de înalt. Ca să vadă ce se află pe bancul de lucru trebui să se ridice pe vârfuri. Ciocanul era lung cât braţul lui! Înghiţi în sec şi îşi zise:
„Eu aici nu rămân!”, şi se îndreptă spre ieşire. Dar chiar atunci îşi auzi numele:
„Pancinello, tu eşti?”, se auzi un glas pătrunzător. Pancinello se oprii.
„Cât mă bucur să te văd, Pancinello! Vino mai aproape, vreau să te văd mai bine!” Pancinello se întoarse încet şi îl privi pe meşterul tâmplar, un bărbat înalt, cu o barbă stufoasă.
„Ştii cum mă cheamă?”, îl întrebă Pancinello.
„Bineînţeles că ştiu, doar eu te-am creat!”
Eli se plecă, îl ridică de jos şi îl aşeză lângă el pe bancă.
„Hmm...”, murmură meşterul îngândurat, în timp ce se uita la bulinele negre ale lui Pancinello.
„Se pare că ai adunat ceva etichete...”
„Nu am vrut, Eli! Am încercat din răsputeri să fiu bun!”
„Pancinello, copilul meu, în faţa mea nu este nevoie să te aperi! Mie nu-mi pasă ce spun ceilalţi despre tine!”
„Chiar nu-ţi pasă?”
„Nu, şi nici ţie nu ar trebui să-ţi pese! Cine sunt ei – să împartă etichete bune sau rele? Şi ei sunt tot omuleţi de lemn ca tine. Nu contează ce gândesc ei, Pancinello. Contează doar ceea ce gândesc eu, Iar eu cred că eşti o persoană tare deosebită!”
Pancinello începu să râdă:
„Eu, deosebit? De ce aş fi deosebit? Nu pot să merg repede, nu pot să sar, vopseaua mi se duce. De ce aş însemna ceva pentru tine?”
Eli se uită la Pancinello, îşi puse mâna pe umărul lui micuţ şi spuse încet:
„Fiindcă eşti al meu, de aceea însemni foarte mult pentru mine!”
Nimeni..., niciodată... nu-l mai privise astfel pe Pancinello... şi în plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte...
„În fiecare zi am sperat că vei veni la mine”, continuă apoi Eli.
„Am venit fiindcă m-am întâlnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete”, răspunse Pancinello.
„Ştiu, mi-a povestit despre tine.”
„De ea de ce nu se prind etichetele?”
„Fiindcă a hotărât că este mai important ce gândesc eu despre ea, decât ce gândesc alţii. Etichetele se lipesc de tine doar dacă le laşi!”
„Cum adică?”
„Etichetele se lipesc doar dacă le consideri importante. Dar cu cât te încrezi mai mult în dragostea mea, cu atât mai puţin îţi pasă de etichetele pe care ţi le pun ceilalţi oameni. Înţelegi?”
„Păi, nu prea...”
Eli zâmbi.
„Vei înţelege cu timpul. Acum eşti încă plin de buline negre. Deocamdată îţi va fi de ajuns să vii la mine în fiecare zi, iar eu îţi voi aduce aminte cât de important eşti pentru mine.”
Eli îl puse jos pe Pancinello.
În timp ce acesta se îndrepta spre uşă, Eli îi spuse:
„Nu uita, eşti o persoană deosebită fiindcă eu te-am creat! Iar eu nu greşesc niciodată!”
Pancinello nu se opri din mers, dar gândi:
„Cred că Eli chiar vorbeşte serios. Poate are dreptate!”
Şi chiar în clipa aceea căzu de pe el o bulină...
de Max Lucado
Clownul
Clownul
--------------------------------------------------------------------------------
Intr-un oras venise un circ, care a stat in localitate pentru ceva timp. Numai ca... intr-o zi, in grajdul in care erau pastrati caii, cineva a umblat cu chibritele si a fost destul ca o mica aschie aprinsa sa ajunga la paiele uscate pentru ca acestea sa ia foc.
Vanzand acestea, directorul circului se uita in jur si il vazu doar pe clownul care ii distra pe oameni in timpul spectacolelor. Atunci, ii spuse in graba: "Mergi si anunta pe oameni ca arde circul!!! Repede!"
Auzind acestea, fiind constient ca aceasta inseamna ca va ramane fara loc de munca, cel putin pentru un timp, clownul se indrepta spre cei mai apropiati oameni. Se intampla ca acestia sa fie chiar langa o fantana, pentru a scoate apa. Atunci, el le zise:
- Ooooaameni buni, oameni buni, aaaardeeee circul!!! Sariti, arde ccciiiirrrrcuuuul!!
- Uitati-va la clownul acesta. Chiar vrea sa il credem, a spus unul dintre ei, si au inceput sa rada. Du-te acum inapoi, ne-ai facut sa radem, ai reusit, esti un clown bun, du-te acum.
- Oamenilor!!! Nu e nici o gluma acum. Vorbesc serios!! Sariti! Aici aveti si apa, si galeti, trebuie doar sa veniti! Nu mai stati!
- Da, da, da. Am inteles. Acum mergi. Asta sigur e o reclama pentru ca sa mergem deseara la circ. Du-te, o sa venim deseara.
- Dar nu intelegeti! - si isi rupse nasul sau rosu de pe fata. Veniti chiar acum. Arde circul!
- Hai.... Poti sa pleci, ti-am zis ca vom veni la reprezentatie. Vom fi acolo, nu vom lipsi!!!
- NUUUUU! Haideti ca arde circul!!! Acum! zise clownul rupandu-si hainele sale colorate. Priviti, sunt un om ca si voi! Credeti-ma! Arde!
Dupa ce in zadar s-a chinuit clownul sa-i convinga pe oameni ca arde circul, acesta in cele din urma s-a facut scrum. De ce? Pentru ca clownul nu a fost crezut.
Morala:
Din ce cauza nu a fost crezut clownul? Pentru ca nu avea credibilitate in fata oamenilor. Oare de cate ori nu suntem si noi la fel. Vorbim adesea verzi si uscate, glumim glume nesarate, spunem vorbe fara de har, iar mai apoi, cand le spunem oamenilor Evanghelia, ei nu ne cred. Le spunem: "Acum!" insa ei nu cred. De ce? Oare nu ne-am pierdut credibiliatea in fata lor?
MAT 12:36 Va spun ca, in ziua judecatii, oamenii vor da socoteala de orice cuvant nefolositor, pe care-l vor fi rostit.
--------------------------------------------------------------------------------
Intr-un oras venise un circ, care a stat in localitate pentru ceva timp. Numai ca... intr-o zi, in grajdul in care erau pastrati caii, cineva a umblat cu chibritele si a fost destul ca o mica aschie aprinsa sa ajunga la paiele uscate pentru ca acestea sa ia foc.
Vanzand acestea, directorul circului se uita in jur si il vazu doar pe clownul care ii distra pe oameni in timpul spectacolelor. Atunci, ii spuse in graba: "Mergi si anunta pe oameni ca arde circul!!! Repede!"
Auzind acestea, fiind constient ca aceasta inseamna ca va ramane fara loc de munca, cel putin pentru un timp, clownul se indrepta spre cei mai apropiati oameni. Se intampla ca acestia sa fie chiar langa o fantana, pentru a scoate apa. Atunci, el le zise:
- Ooooaameni buni, oameni buni, aaaardeeee circul!!! Sariti, arde ccciiiirrrrcuuuul!!
- Uitati-va la clownul acesta. Chiar vrea sa il credem, a spus unul dintre ei, si au inceput sa rada. Du-te acum inapoi, ne-ai facut sa radem, ai reusit, esti un clown bun, du-te acum.
- Oamenilor!!! Nu e nici o gluma acum. Vorbesc serios!! Sariti! Aici aveti si apa, si galeti, trebuie doar sa veniti! Nu mai stati!
- Da, da, da. Am inteles. Acum mergi. Asta sigur e o reclama pentru ca sa mergem deseara la circ. Du-te, o sa venim deseara.
- Dar nu intelegeti! - si isi rupse nasul sau rosu de pe fata. Veniti chiar acum. Arde circul!
- Hai.... Poti sa pleci, ti-am zis ca vom veni la reprezentatie. Vom fi acolo, nu vom lipsi!!!
- NUUUUU! Haideti ca arde circul!!! Acum! zise clownul rupandu-si hainele sale colorate. Priviti, sunt un om ca si voi! Credeti-ma! Arde!
Dupa ce in zadar s-a chinuit clownul sa-i convinga pe oameni ca arde circul, acesta in cele din urma s-a facut scrum. De ce? Pentru ca clownul nu a fost crezut.
Morala:
Din ce cauza nu a fost crezut clownul? Pentru ca nu avea credibilitate in fata oamenilor. Oare de cate ori nu suntem si noi la fel. Vorbim adesea verzi si uscate, glumim glume nesarate, spunem vorbe fara de har, iar mai apoi, cand le spunem oamenilor Evanghelia, ei nu ne cred. Le spunem: "Acum!" insa ei nu cred. De ce? Oare nu ne-am pierdut credibiliatea in fata lor?
MAT 12:36 Va spun ca, in ziua judecatii, oamenii vor da socoteala de orice cuvant nefolositor, pe care-l vor fi rostit.
Doctrina Bisericii
Doctrina Bisericii
Sistemul invataturii lui Hristos, pe care biserica il conserva infailibil prin asistenta Sfantului Duh si-l defineste dupa necesitate, se numeste dogma. Deci, prin istoria dogmelor intelegem istoria conservarii infailibile a invataturii de Hristos in Biserica si a definirii si precizarii sale in cursul timpului, mai ales cu ocazia indoielilor, disputelor si erziilor care s-au ivit.
Invatatura lui Hristos au predicat-o oral si in scris apostolii, autorizati la aceasta si investiti cu asistenta Sfantului Duh. Ei totodata au si definit-o si au stabilit-o mai precis, invocand nu numai invatatura Mantuitorului ci si scriitorii luminati de Dumnezeu din Vechiul Testament. Succesorii apostolilor numira scrierile acestora: Noul Testament, iar invatatura predata de apostoli oral, au numit-o "Traditia Apostolica" sau "Traditia Sacra", avand in vedere ca prin ea s-a predat oral insasi descoperirea divina. Ambelor acestor documente li s-a atribuit autoritate divina si aceasta credinta a fost mentinuta totdeauna din convingerea ca apostolii predand in scris si oral invatatura lui Hristos, s-au bucurat de asistenta divina ca si profetii Vechiului Testament.
Toti crestinii respectau cartile Sfintei Scripturi din colectia evreilor palestinieni ca scrieri inspirate de Dumnezeu sau scrieri canonice, adica scrieri ce s-au primit in canon, in catalogul cartilor fixate de legiuirile bisericii ca continand regula sau norma credintei; unii respectau astfel si altfel de carti din colectia grecilor alexandrini, care e atribuita celor saptezeci de traducatori. Alexandrinii respectau ca inspirate de Dumnezeu toate cartile din aceasta colectie. Ea a fost denumita de comun acord Sfanta Scritura a Vechiului Testament dupa textul celor saptezeci traducatori, in Apus ea e numita pe scurt Septuaginta sau LXX, adica traducerea celor saptezeci.
Daca cineva vroia sa se convinga despre traditia orala a apostolilor, trebuia sa ceara informatia la bisericile in care insisi apostolii predasera invatatura lor orala, la cele apostolice, care ajunsesera la o mare considerare. Exista convingerea ca apostolii au predat aceeasi invatatura in toate bisericile asa ca se privea ca traditie apostolica numai ceea ce biserica intreaga recunostea astfel. De asemenea se stia ca apostolii au predat invavatura lor in special episcopilor asezati de ei; dar mai ales de Sfantul Duh prin ei, spre a propaga mai departe aceasta invatatura. In acest mod, acesti primi episcopi si succesorii lor au fost priviti ca martorii principali ai invataturii apostolice in Biserica. Dar si Biserica intreaga era prin episcopii sai martorul traditiei apostolice, de aceea ea a fost numita soborniceasca sau universala. Ea se distingea din toate timpurile si toate locurile de bisericile separate pe care le formau ereticii si schismaticii, ale caror invataturi se stiau a fi ratacite si stranii chiar prin faptul ca nu le propagau crestinii din toate locurile si generatiile precedente.
Inca apostolul Pavel invata ca apostolicitatea e criteriul invataturii adevarate a lui Hristos si aviza pe crestini sa se fereasca de toate invataturile ce nu au fost lasate de apostoli in mod oral sau scris. El spune ca stalpul adevarului e Biserica intreaga, care condusa de Sfantul Duh, pastreaza nefalsificat depozitul invataturii apostolilor, martora sigura a invataturii lui Hristos predata de apostoli. El numeste pe Hristos capul Bisericii Sale, iar Biserica fiind trupul Lui, intrucat Hristos a promis ca va fi cu ai Sai pentru totdeauna si ca-i va intari prin Sfantul Duh ca sa pastreze adevarata Lui invatatura.
Cei ce nu credeau ferm in invatatura predata pastrata de Biserica intreaga ca in descoperirea lui Hristos, sau se separau de episcopii legitimi, de pastorii legitimi ai Bisericii ca succesori ai apostolilor si depozitari ai invataturii lor, erau priviti ca unii ce nu fac parte din trupul Bisericii, din Trupul lui Hristos si nu li se acorda nici o impartasire cu Hristos. De aici vine si principiul "Afara de Biserica nu este mantuire"; intrucat Biserica era una, partasa la mantuirea lui Hristos.
Invatatorii Bisericii primare au tratat punctele speciale ale invataturii lui Hristos in scrierile lor, primite de toti si prin decizii sinodale; dar ei au rezumat totul in formule scurte ce au purtat numele de Regula Credintei, Regula fidei, Regula adevarului, Regula veritatis sau simplu: Credinta Abia mai tarziu, aceste scurte marturisiri despre punctele cele mai importante ale credintei, se numira simboluri de credinta (Symbola), fiindca ele incep cu cuvantul Cred si la inceput erau impuse celor care veneau la botez. O scurta marturisire de credinta care era raspandita pretutindeni, se baza pe traditia apostolica; insa propagata oral si tinuta secret fata de necredinciosi. Ea a fost numita mai tarziu, la Apus: simbolul apostolic, ce contine credinta in Dumnezeu Tatal, atotiitorul si atotputernicul; credinta in Iisus Hristos, Fiul Sau cel unul nascut, nasterea Sa supranaturala din Fecioara Maria, moartea Lui de rascumparare, invierea, inaltarea, sederea de-a dreapta Tatalui si a doua venire la Judecata. Credinta in Sfantul Duh, in Sfanta Biserica, iertarea pacatelor si in invierea mortilor. De asemenea mai exista, de exemplu, marturisirea de credinta a lui Grigorie Taumaturgul (270), care trateaza foarte in detaliu invatatura despre Trinitate.
Istoria Bisericeasca Universala
Autor: Viviana
www.crestini.idle.ro
Sistemul invataturii lui Hristos, pe care biserica il conserva infailibil prin asistenta Sfantului Duh si-l defineste dupa necesitate, se numeste dogma. Deci, prin istoria dogmelor intelegem istoria conservarii infailibile a invataturii de Hristos in Biserica si a definirii si precizarii sale in cursul timpului, mai ales cu ocazia indoielilor, disputelor si erziilor care s-au ivit.
Invatatura lui Hristos au predicat-o oral si in scris apostolii, autorizati la aceasta si investiti cu asistenta Sfantului Duh. Ei totodata au si definit-o si au stabilit-o mai precis, invocand nu numai invatatura Mantuitorului ci si scriitorii luminati de Dumnezeu din Vechiul Testament. Succesorii apostolilor numira scrierile acestora: Noul Testament, iar invatatura predata de apostoli oral, au numit-o "Traditia Apostolica" sau "Traditia Sacra", avand in vedere ca prin ea s-a predat oral insasi descoperirea divina. Ambelor acestor documente li s-a atribuit autoritate divina si aceasta credinta a fost mentinuta totdeauna din convingerea ca apostolii predand in scris si oral invatatura lui Hristos, s-au bucurat de asistenta divina ca si profetii Vechiului Testament.
Toti crestinii respectau cartile Sfintei Scripturi din colectia evreilor palestinieni ca scrieri inspirate de Dumnezeu sau scrieri canonice, adica scrieri ce s-au primit in canon, in catalogul cartilor fixate de legiuirile bisericii ca continand regula sau norma credintei; unii respectau astfel si altfel de carti din colectia grecilor alexandrini, care e atribuita celor saptezeci de traducatori. Alexandrinii respectau ca inspirate de Dumnezeu toate cartile din aceasta colectie. Ea a fost denumita de comun acord Sfanta Scritura a Vechiului Testament dupa textul celor saptezeci traducatori, in Apus ea e numita pe scurt Septuaginta sau LXX, adica traducerea celor saptezeci.
Daca cineva vroia sa se convinga despre traditia orala a apostolilor, trebuia sa ceara informatia la bisericile in care insisi apostolii predasera invatatura lor orala, la cele apostolice, care ajunsesera la o mare considerare. Exista convingerea ca apostolii au predat aceeasi invatatura in toate bisericile asa ca se privea ca traditie apostolica numai ceea ce biserica intreaga recunostea astfel. De asemenea se stia ca apostolii au predat invavatura lor in special episcopilor asezati de ei; dar mai ales de Sfantul Duh prin ei, spre a propaga mai departe aceasta invatatura. In acest mod, acesti primi episcopi si succesorii lor au fost priviti ca martorii principali ai invataturii apostolice in Biserica. Dar si Biserica intreaga era prin episcopii sai martorul traditiei apostolice, de aceea ea a fost numita soborniceasca sau universala. Ea se distingea din toate timpurile si toate locurile de bisericile separate pe care le formau ereticii si schismaticii, ale caror invataturi se stiau a fi ratacite si stranii chiar prin faptul ca nu le propagau crestinii din toate locurile si generatiile precedente.
Inca apostolul Pavel invata ca apostolicitatea e criteriul invataturii adevarate a lui Hristos si aviza pe crestini sa se fereasca de toate invataturile ce nu au fost lasate de apostoli in mod oral sau scris. El spune ca stalpul adevarului e Biserica intreaga, care condusa de Sfantul Duh, pastreaza nefalsificat depozitul invataturii apostolilor, martora sigura a invataturii lui Hristos predata de apostoli. El numeste pe Hristos capul Bisericii Sale, iar Biserica fiind trupul Lui, intrucat Hristos a promis ca va fi cu ai Sai pentru totdeauna si ca-i va intari prin Sfantul Duh ca sa pastreze adevarata Lui invatatura.
Cei ce nu credeau ferm in invatatura predata pastrata de Biserica intreaga ca in descoperirea lui Hristos, sau se separau de episcopii legitimi, de pastorii legitimi ai Bisericii ca succesori ai apostolilor si depozitari ai invataturii lor, erau priviti ca unii ce nu fac parte din trupul Bisericii, din Trupul lui Hristos si nu li se acorda nici o impartasire cu Hristos. De aici vine si principiul "Afara de Biserica nu este mantuire"; intrucat Biserica era una, partasa la mantuirea lui Hristos.
Invatatorii Bisericii primare au tratat punctele speciale ale invataturii lui Hristos in scrierile lor, primite de toti si prin decizii sinodale; dar ei au rezumat totul in formule scurte ce au purtat numele de Regula Credintei, Regula fidei, Regula adevarului, Regula veritatis sau simplu: Credinta Abia mai tarziu, aceste scurte marturisiri despre punctele cele mai importante ale credintei, se numira simboluri de credinta (Symbola), fiindca ele incep cu cuvantul Cred si la inceput erau impuse celor care veneau la botez. O scurta marturisire de credinta care era raspandita pretutindeni, se baza pe traditia apostolica; insa propagata oral si tinuta secret fata de necredinciosi. Ea a fost numita mai tarziu, la Apus: simbolul apostolic, ce contine credinta in Dumnezeu Tatal, atotiitorul si atotputernicul; credinta in Iisus Hristos, Fiul Sau cel unul nascut, nasterea Sa supranaturala din Fecioara Maria, moartea Lui de rascumparare, invierea, inaltarea, sederea de-a dreapta Tatalui si a doua venire la Judecata. Credinta in Sfantul Duh, in Sfanta Biserica, iertarea pacatelor si in invierea mortilor. De asemenea mai exista, de exemplu, marturisirea de credinta a lui Grigorie Taumaturgul (270), care trateaza foarte in detaliu invatatura despre Trinitate.
Istoria Bisericeasca Universala
Autor: Viviana
www.crestini.idle.ro
Abonați-vă la:
Postări (Atom)