Bucuraţi-vă, căci mai avem ţărani!

Am fost la piaţă. Frumos. Nimic nu se compară cu faptul de a-ţi face piaţa sâmbătă dimineaţa, când toate produsele sunt proaspete, când ţăranii vin la oraş şi îşi pun pe mese produsele lor sănătoase din grădină culese. Laptele, smântâna de la ţărani care încă mai există. Alimente bune de care încă mă mai bucur, alimente la care occidentalii visează sau poate unii dintre ei nici nu-şi pot imagina ce gust bun are laptele sau brânza naturală. Din punctul acesta de vedere, cred că suntem o Ţară încă binecuvîntată de Dumnezeu, şi mă rog să ţină aceste produse măcar cât timp o-i fi eu şi copii mei pe pământ. Am luat salată verde, cu 1 ron 3 bucăţi mici, ceapă verde mai mică în tulpină cu 0,5 ron legătura(sfatul meu: luaţi ceapă mai mică, mai proaspătă), flori cu 2 ron cinci fire de bujori, şi multe altele. Ţin să precizez că atâta timp cât m-am plimbat prin piaţă, foarte multă lume vorbea doar despre nenorocitul de guvern, despre criză, despre pensii, în general toţi se plângeau despre criza asta. Dar cu toate acestea, ţăranii care m-au servit, încă au mai avut în ei puterea de a-mi zâmbii, scoţând la iveală, onestitatea, frica de Dumnezeu şi buna creştere de acasă. Mă retrag pe un ton optimist, simţindu-mă împlinit, cu speranţă, cu poftă de mâncare şi cu chef de viaţă în acest weekend ploios. Vă doresc tuturor o Sâmbătă şi Duminică excelente!

9 comentarii:

  1. Acum m-am intors si eu de la piata...sentimentul e acelasi ca al tau. Fug la bucatarie sa fac papa bun....

    RăspundețiȘtergere
  2. unii nu vor sa respecte legile FEMOSAN fidelitate extaz masaj omenie sfintenie altruism natural – Dumnezeu nu doarme … Lumea a aflat despre fenomenele oculte legate de magia voodoo din cartea “Haiti or the black republic” (“Haiti sau republica neagra”) – DECI , invata sa fii fidel … in medicina sa se foloseasca masajul…. invata sa intri in extaz cand te rogi sau esti singur prin ganduri…meditatie…. , omenia…. sfintenia … aici intra si respectul…. altruism… atentie cei care au averi…. natural… adica respecta natura si consuma alimente cat mai naturale… de la tarani…. sunt foarte ocupat dar cateva repere au fost date acum mai amanuntit… SUCCES !!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Tot natura e mai frumoasa.Placut post! :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Interesant ce zici tu acolo Antiignorantu.

    RăspundețiȘtergere
  5. Hei ... voi de SUS !
    Seee Auuudeee ???!
    ~
    Brr, se făcu prea FRIG !
    Ăştia AU AMORŢIT !
    să-i "scutur" să-şi "revină" !
    De "cade" ... las' să cadă !
    De s-o lovi ... ce căta AŞA sus ?
    ...
    Băăăă... N-auzi ?!
    Dă-te JOS !
    ~
    Cornelius,

    RăspundețiȘtergere
  6. cei de la PDL cu averi vor scapa cu BINE ... numai daca vor imprumuta STATUL pe o peioada de 3 ani fara dobanda cu O TREIME din VALOAREA AVERII prin TERENURI CASE SAU SI LICHIDITATI ... de ceilalti nu mai spun din alte partide ... si asta ptr. a-si reveni MOTORUL AGRIGULTURII ...

    RăspundețiȘtergere
  7. strategia JEFUITORILOR … lumea sa iasa in strada , sa inceapa violentele si sa distruga pe cei din guvern , sa vina la putere alti oameni din alte partide … si tot ce a fost jefuit pana acum sa ramana la SECRET ptr ROMANI ;;; deci ROMANII din strada trebuie sa ceara direct IMPOZITAREA AVERILOR minim 30 % pe minim 3 ANI dupa care daca isi revine ECONOMIA sa le dea acele impozitari inapoi la cei cu averi … ESTE SIMPLU pentru 5 milioane de romani TREZITI sa ceara asa ceva !!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Constitutia a permis PARLAMENTARILOR sa dea unele LEGI PTR. JAF IN ROMANIA cu STAMPILA IN MANA timp de 20 de ani !!! nu vor putea sa UCIDA si sa bage in PUSCARII 5 MILIOANE DE ROMANI PARLAMENTARII !!!

    RăspundețiȘtergere