Cand am vazut aceste poze – realizate de mine alb negru din greseala – am inteles ce trista ar fi viata alb si negru.
Privesc in jur si ma bucur de petalele colorate. Zaresc verdele frage al firului de iarba, verdele copt al frunzelor si verdele etern al acelor de brad. Ador puful “galben ca de pui”, iubesc merele golden, imi plac portocalele. Am iubit “doi caprui”, dar nu am nimic impotriva celor negri sau albastri ca seninul cerului. Ma gandesc care sol e mai fertile? Cel brun sau cel roscat? Care struguri sunt mai gustosi: albi sau negri? imi place rosul sangelui de dragoste colorat… imi doresc sa am sange albastru… vreau sa am ochi cameleonici… as vrea sa fiu creola… vreau sa simt multitudinea de culori a vietii.
Observ cat de colorata este viata… cu oameni fel de fel… cu dragoste de multe feluri…
Ieri, o colega a venit sa se planga la mine de fostul iubit, care a parasit-o miercuri seara… “off.. nu te pot ajuta. Stiu ce inseamna asta. E al naibii de dureros. Nu am fost jignita in felul acesta de nimeni, dar stiu cat e de grea o despartire.” aa intreb… ce a adus-o spre mine. Nu comunicam foarte mult. Ba ea e chiar maestra in ale sufletului, psiholog fiind. Pana la urma, toti suntem oameni, cu un suflet care doare din cand in cand. Cu totii am iubit odata sau vom iubi odata.
Alb si negru. Cred ca pot striga “evrika!!” – acesta e principiul pe care se bazeaza barbatii. Daca ei sunt fericiti e alb, daca nu sunt fericiti te lasa cu ochii In soare, cu sufletul franjurat, cu sangele fierbind de dragoste si ura si regrete si suspine. Ei renunta pentru ca asa e normal… fara explicatii, fara cuvinte de legatura.
Am descoperit asta tarziu. Acum zambesc… caci stiu lectia.
De ziua sufletului meu…. multi din acesti “macho man” si-au amintit de mine… sa ma bucur? Sa imi pun intrebari? Nu… totul are un rost. probabil am fost OM… mai mult decat prietena... iubita… toate se intorc in viata asta… mai devreme sau mai tarziu.
Cam bat campii… dar, observ ca viata mea sau eu m-am schimbat mult… datorita oamenilor ce au aparut pâş – pâş în orizontul meu. Aveam moment de nerbadare pe care nu le puteam controla. Aveam stari de invidie ca scriu mai frumos si sunt mai laudati decat mine. Aveam stari de gelozoe nebuna desi nu era cazul si rostul. Toate acestea, timpul, omul, m-au facut sa inteleg cine sunt… ce valori am, ca nu le pot avea pe toate, ca nu pot fi peste tot in acelasi timp, ca sunt speciala in felul meu, draguta si nu frumoasa, uneori extrem de rea si greu de suportat…
Da, viata nu este alb si negru, este atat de colorata… incat realizez ca nu stiu toate nuantele vietii, sesizate sensibil de pictori si muzicieni…
Multumesc oameni dragi care m-ati invatat asta! Sunteti aici pe blog… sunteti acolo in sufletul meu… sunteti in gandul si rugaciunile mele… sunteti mereu in preajma mea…
DACĂ AVEŢI UN VIS, DAŢI-I O ŞANSĂ DE A FI REALIZAT.
(RICHARD DEVOS)
Privesc in jur si ma bucur de petalele colorate. Zaresc verdele frage al firului de iarba, verdele copt al frunzelor si verdele etern al acelor de brad. Ador puful “galben ca de pui”, iubesc merele golden, imi plac portocalele. Am iubit “doi caprui”, dar nu am nimic impotriva celor negri sau albastri ca seninul cerului. Ma gandesc care sol e mai fertile? Cel brun sau cel roscat? Care struguri sunt mai gustosi: albi sau negri? imi place rosul sangelui de dragoste colorat… imi doresc sa am sange albastru… vreau sa am ochi cameleonici… as vrea sa fiu creola… vreau sa simt multitudinea de culori a vietii.
Observ cat de colorata este viata… cu oameni fel de fel… cu dragoste de multe feluri…
Ieri, o colega a venit sa se planga la mine de fostul iubit, care a parasit-o miercuri seara… “off.. nu te pot ajuta. Stiu ce inseamna asta. E al naibii de dureros. Nu am fost jignita in felul acesta de nimeni, dar stiu cat e de grea o despartire.” aa intreb… ce a adus-o spre mine. Nu comunicam foarte mult. Ba ea e chiar maestra in ale sufletului, psiholog fiind. Pana la urma, toti suntem oameni, cu un suflet care doare din cand in cand. Cu totii am iubit odata sau vom iubi odata.
Alb si negru. Cred ca pot striga “evrika!!” – acesta e principiul pe care se bazeaza barbatii. Daca ei sunt fericiti e alb, daca nu sunt fericiti te lasa cu ochii In soare, cu sufletul franjurat, cu sangele fierbind de dragoste si ura si regrete si suspine. Ei renunta pentru ca asa e normal… fara explicatii, fara cuvinte de legatura.
Am descoperit asta tarziu. Acum zambesc… caci stiu lectia.
De ziua sufletului meu…. multi din acesti “macho man” si-au amintit de mine… sa ma bucur? Sa imi pun intrebari? Nu… totul are un rost. probabil am fost OM… mai mult decat prietena... iubita… toate se intorc in viata asta… mai devreme sau mai tarziu.
Cam bat campii… dar, observ ca viata mea sau eu m-am schimbat mult… datorita oamenilor ce au aparut pâş – pâş în orizontul meu. Aveam moment de nerbadare pe care nu le puteam controla. Aveam stari de invidie ca scriu mai frumos si sunt mai laudati decat mine. Aveam stari de gelozoe nebuna desi nu era cazul si rostul. Toate acestea, timpul, omul, m-au facut sa inteleg cine sunt… ce valori am, ca nu le pot avea pe toate, ca nu pot fi peste tot in acelasi timp, ca sunt speciala in felul meu, draguta si nu frumoasa, uneori extrem de rea si greu de suportat…
Da, viata nu este alb si negru, este atat de colorata… incat realizez ca nu stiu toate nuantele vietii, sesizate sensibil de pictori si muzicieni…
Multumesc oameni dragi care m-ati invatat asta! Sunteti aici pe blog… sunteti acolo in sufletul meu… sunteti in gandul si rugaciunile mele… sunteti mereu in preajma mea…
DACĂ AVEŢI UN VIS, DAŢI-I O ŞANSĂ DE A FI REALIZAT.
(RICHARD DEVOS)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu