Vrăjitoarea și scuterul

Azi am mers cu grădinița, nu? Cod galben în Dobrogea. Nu ninge la noi, mi-am spus aseară. De unde, dimineață m-am trezit într-o altă lume, parcă nici taximetriștii nu mai există. A fost frumos cu grădinița, cătinel, cătinel, a-ntâia, a doua, a-ntâia pe deal, cu teama să nu cumva să nu-l pot urca. Cel mai plăcut a fost la vale, în afara orașului. Ei, dacă eu sunt pe șosea cea depășită de toată lumea, acum, cu contrasensul liber, eu cap de trupă, șase, șapte mașinuțe și un tir veneau cătinel după mine, nici una nu m-a depășit. Dar nu despre asta plănuiam, de duminică, să vă scriu, ci despre vrăjitoarea și scuterul. Prea mulți se plâng despre comportament în trafic la noi. Unii chiar insistă să îmi transforme mașina într-un exponat de artă, zgâriind ce și mai ce. Mă rog. Ar trebui să le pun un carnețel agățat undeva de ea, în care să se semneze, așa s-ar salva un pic mediul de la poluare. Cu vrăjitoarea și scuterul m-am întâlnit vara trecută într-o localitate din județ. Eu sunt cuminte de fel în trafic, nu deranjez. Odată m-am enervat pe niște prostănace de educatoare care, apelând la bunul nostru simț, își treceau cârdul de copii pe roșu. Eu intram către dreapta, așa că nu m-am uitat la semaforul lor. Opresc și mă uit în jur la peisaj, cu coada ochiul observând traficul pe trecere. Și mă uit, și mă uit la peisaj, până când mă întreb: „Măi frate, dar cât le ține semaforul ăsta?”. Când ridic ochii către semaforul lor, toantele treceau copiii pe roșu. Unele așteptau cu copii pe trotuar, alta-i prelua de pe cel de lângă mine și-i îmbia să traverseze. Le-am mai lăsat un pic, dar când am văzut că mai sunt și că insistă să treacă pe roșu, am clacsonat-o pă anormală, am speriat-o de, sper, n-o va mai face altă dată. Copiii vor înțelege ce făceau zânele. Ei, vrăjitoarea nu era zână, dar avea minte de zână, aerisită, ușoară, volatilă. Era localitate, depășești un scuter, nu? Mă angajez și accelerez un pic. Măi, tot în dreapta era. Mai accelerez un pic, la fel. Mă uit și mă sperii. Vrăjitoarea pitică, la vreo 70 de ani, față osoasă, sigur nu din partea locului, doar am trăit atât aici, legată tinerește cu o bandă gen un mare tenismen suedez, cu păr negru despletit pe spate, se încrâncena să accelereze. Am lăsat-o, săraca. Numai după cum o năpăstuise Dumnezeu, de ce să o mai pedepsesc și eu furându-i plăcerea de a demonstra că scuterul este mai tare decât mașina mică. Da, sigur creatura era vreo sezonieră pe aici, scuterul era înmatriculat într-o localitate ce înseamnă în traducere șapte dealuri, l-a împrumutat. Ce-i mai greu de imaginat sunt străfundurile de unde își lua tânăra septagenară avântul de a se lua la întrecere cu un automobil. Săraca, greu la deal cu boii pleșuvi. Se aerisesc ușor.



Un comentariu:

  1. Aventuri la volan?
    Poate voi avea vreodata ocazia sa-ti povestesc ce usor poti muri de inima la volan in doua socuri si unul imediat dup-aia! :)
    Zici ca-i mai bine cu scuterul?
    Uite-acuma este foarte potrivit; il iei in banduliera si treci strada cu el :)

    RăspundețiȘtergere