A iubi sau a nu fi (I)

Uite o tema pe care o mai actualizez din gand in gand in mintea mea. Si cum in ultimele zile discutiile mele s-au invartit predominant pe subiectul iubirii, m-am gandit sa sondez lumea de pe la mine din lista cu intrebarea "Ce inseamna a iubi o persoana?". Dintre toate raspunsurile unul mi-a captat atentia in mod deosebit. Se intampla sa fie vorba despre una din persoanele dragi mie, care spune asa : " Iubirea e de fapt durere mascata in spatele unei idei abstracte, de unitate..ceea ce pentru unii ar insemna confort sentimental...o legatura intima intre doua parti.. dar e totul in capul nostru.. pentru ca suntem slabi, si avem nevoie de alti oameni."
"oamenii sunt animale in finalitatea lucrurilor..nu suntem zei..cineva trebuie sa le mai aminteasca ca e o fantezie, frumos construita de-a lungul timpului...pentru a ne da un sentiment de pace interioara sau..."liniste sufleteasca"... pentru sanatatea noastra mintala...sau hai sa-i spunem o moralitate a lucrurilor, bine lucrata de evolutia sentimentului de dragoste da apartenenta si protectie care de fapt sunt instinctuale la baza lor."
Bine spus. Dar deja dam in alta poveste.
Dragoste si durere? Am trait de 2 ori dragoste, o data durere. In prezent traiesc dragoste. Atat. Fara durere. Cu mici intepaturi.
Ciudat e ca am inceput sa dezvolt sentimente de genul de mica. Sincer, nu stiu cum a inceput. Imi amintesc de o teorie a culorilor si un numar de telefon pe care si acum il mai are. Era cu 4 ani mai mare decat mine. Defapt inca este. Si desi diferenta era destul de mare, eu avand 12-13 ani el purta sentimente unei amice de aceeasi varsta. Copil naiv, pe atunci il vedeam cel mai cel. Il placeam mult pentru ceea ce era. Il iubeam ca mi-a devenit prieten, ca ma asculta, ca il ascultam, ca incercam sa il ajut. Chiar am avut ce invata de la el (filosofia mea de viata de la el a pornit). Din toata chestia asta 3 lucruri m-au marcat.
Ne-am inteles bine o perioada buna de timp. Apoi intr-o seara nu stiu cum se facuse ca am ramas doar noi doi. Si din discutie in discutie observ ca se distantase. Observasem ceva ciudat la comportmentul lui. Stiam ca e o persoana schimbatoare, dar nu ma asteptam sa imi spuna ca nu ii mai pasa. Ca vechiul el a murit si ca isi propune sa nu ii mai pese, sa fie rece. Copil naiv fiind am inceput sa plang. Ma simteam tradata si parasita. Nu am zis nimic.Nu mai aveam puterea sa zic nimic. Am inchis ochii si am plans (pentru prima data in fata unui baiat. Imi trebuie mult sa plang in fata unui baiat). Am ajuns acasa (nu stiu cum) si am stat. Plangeam si stiu ca ai mei imi faceau observatie, dar eu nu ii auzeam.  Plangeam de ceva timp cand am primit un mesaj. Era de la el. Droaia mea de lacrimi il impresionasera. Mi-a promis ca pentru mine  va fi acolo oricand voi avea nevoie. A fost ca o iesire din inchisoare. Aveam nevoie de el ca de aer.

Asta e doar una...celelalte vin zilele urmatoare...


P.S.: Nu s-a tinut de cuvant. Si-a incalcat promisiunea...