2012 si sfarsitul lumii

În anul 1976, scriitorul Zecharia Sitchin, scrie o carte intitulată „A douăsprezecea planetă”, în cadrul căreia dezvăluindu-ne că a găsit şi tradus documente sumeriene ce atestă existenţa unei planete denumită Nibiru şi care face o rotaţie completă în jurul Soarelui, o dată la 3600 de ani. Tot aici sunt incluse şi istorioare conform cărora planeta Pământ a fost vizitată de astronauţi aparţinând unei civilizaţii extraterestre, intitulată Anunnaki.
Nancy Lieder, o doamnă ce se autodeclară ca posedând abilităţi psihice deosebite, ne scrie pe site-ul domniei sale, Zetatalk, că fiinţe extraterestre, locuitoare ale unei planete ce orbitează în jurul stelei Zeta Reticuli, au avertizat-o în legatură cu periolul iminent ce îl prezintă planeta Nibiru asupra Pământului şi anume impactul celor două. Iniţial, catastrofa era prevăzută a se produce în luna mai a anului 2003, însă dacă nu s-a întâmplat, data acesteia a fost decalată pentru 21 decembrie 2012 şi asta pentru a coincide cu finalul unui ciclu al calendarului mayaş.
Aşa a început totul. Aşa a început întreaga frenezie a publicului cu privire la anul 2012, cumulul potenţialilor factori ce ar putea concura la dispariţia civilizaţiei umane, făcând posibilă apariţia, în numai ultimele 5 luni, a peste 175 de cărţi care au la bază acest subiect. Să nu uităm de filmul ce şi-a avut premiera in data de13 noiembrie, „2012”, în urma căruia, se aşteaptă încasări record.
Cosmofobia, frica faţă de Cosmos, este un termen inventat de un cercetător NASA, David Morrison. El ne prezintă o listă a fenomenelor astronomice faţă de care oamenii manifestă o intensă îngrijorare, bineînţeles, in acest context, al „fatalităţii” anului 2012:
• Modificări în câmpul magnetic al Soarelui;
• Schimbarea polarităţii câmpului magnetic al Pământului;
• Dispariţia câmpului magnetic al Pământului;
• Furtunile solare;
• Modificări ale sensului de rotaţie al Pământului, atât în jurul axei sale cât şi în jurul Soarelui;
• Alinierea planetelor Jupiter şi Saturn;
• Alinierea Soarelui cu centrul Galaxiei;
• Modificări ale ecuatorului galactic;
• Gaura neagră din centrul Galaxiei;
• Găurile negre în general;
• Un impact al Pământului cu asteroidul Apophis, cu asteroidului FX sau cu planeta pitică Eris;
• Impactul cu Soarele al unei planete sinucigaşe;
• Explozia unei supernove sau a uneia din stelele: Betelgeuse, Eta Carinae, Antares, WR 104.
Este indusă ideea că o schimbare a polarităţii câmpului magnetic al Pământului, conduce şi la modificarea sensului mişcării de rotaţie. O schimbare a mişcării de rotaţie a Pământului este imposibilă. Nu s-a întâmplat şi nici nu se va întâmpla vreodată. Iar în ceea ce priveşte schimbarea polilor magnetici, aceasta se produce la un interval de timp de cca. 400 000 ani, neexistând posibilitatea de a se produce în următoarele milenii şi, deci, în niciun caz în anul 2012. Dacă, totuşi, am accepta prin absurd că s-ar întâmpla în curând, schimbarea polarităţii nu ar avea niciun efect negativ asupra vieţii de pe Terra.
Conform NASA, nu se prevede la orizont nicio aliniere planetară în următoarele decenii, iar când aceasta se va produce, va avea un efect neglijabil asupra Pământului. Tot NASA demontează şi ideea unei posibile influenţe asupra vieţii pe Pământ a ecuatorului galactic. În ceea ce priveşte asteroidul care a captat atenţia publicului, descoperit în anul 2004, denumit Apophis, cercetătorii Steve Chesley şi Paul Chodas de la NASA's Jet Propulsion Laboratory, Pasadena, California, au calculat traiectoria şi riscul de impact al acestuia cu Terra, rezultatele nefiind deloc înfricoşătoare şi nicidecum nu se pune problema vreunui posibil impact în 2012, ci acesta va trece pe lângă Terra pe 13 aprilie 2029, la o distanţă de cca. 29 450 km.
Pentru o cât mai bună informare cu privire la riscurile de impact accesaţi această pagină.
Calendarul mayaş şi planeta Nibiru constituie cărămizile de bază ale temerilor legate de 21 decembrie 2012.
Scopul în sine al unui calendar este acela de a măsura timpul şi nu de a prezice viitorul. Da, pentru acea perioadă, mayaşii aveau cunoştinţe astronomice evoluate, alcătuind şi un calendar foarte complex, însă nu se poate pune problema unui nivel mai ridicat al preciziei comparativ cu posibilităţile pe care le avem în ziua de azi. În orice caz, fie că este vorba de un calendar arhaic, fie că este vorba de unul contemporan, rolul acestuia este de a măsura timpul şi nu de a prevedea viitorul planetei într-un anumit punct temporal, cum este 2012. Arunc o privire către calendarul pe care îl am pe birou, un calendar obişnuit, gregorian, şi observ că se încheie pe 31 decembrie 2009. Oare această dată reprezintă „sfârşitul”, ar trebui cumva să-mi fac griji cu privire la asta? Nu. Este sfârşitul unui an, urmat de începutul altui an, ş.a.m.d.. Acelaşi raţionament aplicaţi-l calendarului mayaş. Da, sfârşitul unui mare ciclu îl reprezintă data de 21.12.2012, însă urmează un alt ciclu.
Dacă, într-adevăr, ar exista o planetă în derivă (Nibiru), aşa cum site-urile de pseudoştiinţă ne relevă, aceasta ar fi fost observată fie de către astronomii profesionişti, fie de către cei amatori, încă de acum câteva decenii, în clipa de faţă putându-se vedea cu ochiul liber, înfăţişându-ni-se ca cel mai strălucitor obiect ceresc, iar influenţele asupra Terrei nu s-ar fi lăsat aşteptate. Nu numai că nu este în derivă, ci nici măcar nu există.