Grigore Lese. In cautarea traditionalului autentic

Intr-o lume care isi leapada cu usurinta trecutul si insemnatatea acestuia, intr-un prezent al carui viitor planeaza in incertitudine, cu timpul luat ca singur mesager te intrebi ce rol mai poate avea traditia, unde anume si ce inseamna asumarea ei ca popor roman.

Credo“Cred ca un popor care isi uita traditiile este in pericol de a se narui spiritualiceste. De aceea cred ca, pentru fiecare dintre noi, intoarcerea la obirsii este obligatorie. Cred in forta mistica si de creatie a poporului meu. Cred cu tarie ca menirea mea in aceasta lume este sa-mi innobilez stramosii prin cantec. Cred cu toata fiinta mea in hore si o consider matricea muzicala a romanilor.” Grigore Lese


Sursa foto: http://www.samaelwings.com/lese/index.html

Dragostea pentru cantecul romanesc autentic l-a facut pe Grigore Lese, sau Grigore a lui Ion Opris, cum ii spun taranii din Stoiceni, Lapuş, sa isi lege destinul de ceea ce au romanii mai de pret: traditiile. Precum preotul este slujitor al lui Dumnezeu si soldatul este in slujba tarii, asa este Grigore Lese, slujitor al traditiilor. Neobosit luptator pentru pastrarea autenticitatii folclorului, pledeaza impotriva contrafacerilor de orice fel:

“Muzica traditionala, taraneasca in cazul romanilor, este o muzica utilitara sau de ceremonial. Taranul roman canta pentru el «de stamparare», canta in biserica pentru Preamarirea Domnului si iertarea pacatelor, ii canta copilului sa-l adoarma, miresei sa-i fie despartirea de fetie mai usoara, mortului de impacare cu lumea din care pleaca. Aceasta muzica nu evolueaza, ci se transmite din generatie in generatie precum limba materna.”

Intrebat despre cantec Lese raspunde cu firescul care il caracterizeaza: “Cântatul este o necesitate. Omul dacă nu ar cânta ar muri. Este un har, este un dat transcendental, este un noroc de la Dumnezeu. Cantecelor li se spun hori: hore in grumaz, inturnata, adancata, moroseneasca. De ce canta omu’?... Pentru ca asa ii vine: de pilda, de osteneala batranetilor. Cand cantă omul?... Cand ii vine. Care este diferenţa dintre muzica traditionala romaneasca si muzica lautareasca tiganeasca?... Muzica romaneasca exprima un sentiment: de dragoste, de dor, de instrainare, de jale; muzica de mahala exprima exaltare trupeasca. Taranul canta pentru a-si exprima un sentiment, lautarii o fac pentru a castiga bani.
Unii se slujesc de folclor, altii slujesc folclorul. Pe pamant avem doua sanse: credinta si arta.”

Simpla auditie a cantului lui Lese genereaza un sentiment inaltator, amestecat cu mandria de a fi roman si emotie pana la lacrimi. Concertele lui sunt miraculoasele purtatoare ale unui firesc nefiresc, ducandu-i pe spectatori pe taramul unei lumi uitate de lume. Un spectacol al lui Grigore Lese este in masura sa dea energie, viata, lacrimi, si sa contureze in acelasi timp sobrietatea specifica muzicii traditionale. Spectacolele sale nu sunt niciodata la fel, astepti revenirea si ai mai mereu impresia unei revelatii. Inainte de toate, un concert Grigore Lese crează o imagine; o imagine a dorului, o imagine a dealurilor, o imagine a vietii taranului roman anonim de odinioara. Insa nu o imagine cu iz de exponat de muzeu; ci o imagine vie, o atmosfera care desteapta sau rascoleste in tine cele mai profunde sentimente; este o stare.

Unicitatea caracteristica recitalului “La Obarsii” are sa se regaseasca si in emisiunea televizata “La portile ceriului” precum si intentia promovarii muzicii traditionale romanesti: „Niciodata nu vom fi cunoscuti cine suntem cu adevarat noi romanii pana nu vom demonstra in lume ce inseamnă dorul, ce inseamnă doina, adica o muzica fara acompaniament. Consider ca cel mai reprezentativ cantec este „horea de unul singur”, pe care omul o horeste in intimitate, caci intotdeauna actul folcloric se petrece in intimitate. Daca ne gandim ca neamul romanesc a fost atat de incercat in decursul istoriei, cred ca aceste „hori de unul singur”, sunt cele mai potrivite caci vorbesc de instrainare, de jale. Omul horeste. Cand horeste omul? Omul horeste cand ii vine, cand e singur. Nu-i place sa fie vazut cand horeste. Horeste in intimitate, fara acompaniament instrumental. Horitul este o rabufnire, este un har, care nu depinde de noi. Un dar transcendental, este o sansa, este un noroc. Pe care Creatorul l-a semanat in noi ca in niste alesi.”


Sursa foto: http://agenda.liternet.ro

Revenind la concertele sale, acestea sunt concepute ca un tablou ce prezinta etapele vietii omului,cu randuielile sale,cu trecerile sale, este o muzica aidoma unui ritual dedicat vietii: nasterea (reprezentata prin cantecul de leagan), catania (prin cantecul de catanie,ca si prin cantece vechi ce erau interpretate pe diferite fronturi de razboi), nunta (cantece din ceremonialul de nunta cum ar fi horea miresii), batranetea, moartea („Miorita”, bocetul), precum si viata spirituala legata de sarbatori (cum ar fi de pilda corinzile). „Viata omului trebuie sa ne-o inchipuim ca pe o zi; cand soarele rasare, se inalta pe cer si apune.”

Interpret al horei cu noduri, Grigore Leşe este şi cunoscător al instrumentelor traditionale cum ar fi fluierul, cavalul, tilinca, toaca. Tilinca, fluierul ciobanesc prin excelenta, e numit de Lese “insusi cantecul lemnului” cat despre toaca maestrul spunea: „Glasul de toaca este un glas din alta lume… glasul de toaca face legatura intre cer si pamant, intre ceea ce se vede si ceea ce nu se vede. Cand aud glasul de toaca uit de toti oamenii care mi-au facut rau si atunci incerc sa devin mai bun.”

Lupta pentru pastrarea autenticitatii folclorului isi gaseste justificarea in degenerarea perpetua a acestuia in scop comercial. De la schimbarea ritmului pana la inlocuirea textului cu versuri care nu au nici o legatura cu folclorul autentic, se ajunge astfel la superficialitate, lipsa de profunzime, la non-valoare. “Dar care sa fie cauza acestei decaderi? : e insasi degenerarea sufletului omului, saracirea sa spirituala, cantecul fiind oglinda sufletului. Cum e omul asa-i si cantecul.”

Se pune problema regandirii conceptului de folclor. Grigore Lese aminteste necesitatea formarii unui profesionalism in cultura populara. Superficialitatea pieselor folclorice care fac inconjorul tarii si a lumii nu constituie o temelie solida pentru relatia de comunicare dintre interpret si ascultatori. Placerea de a asculta muzica, placere controlata cerebral, provine din intelegerea completa a unui mesaj.

“Pana nu vom demonstra lumii ce inseamna doina si dorul, vom fi mereu confundati cu alte spatii etno-folclorice. Nu trebuie sa ne suparam ca nu suntem mai bine cunoscuti in Europa. Rau e ca nu ne intelegem conditia spirituala, incercam sa reintram in Europa cu lucruri care nu ne caracterizeaza si nu ne onoreaza. Care este identitatea noastra, in cultura populara? Horea, doina, horea in grumaz, inturnata, adancata, moroseneasca, cum o numesc localnicii. Respectiv horea lunga, cum o numeste muzicologul Bela Bartok. Reprezinta poate tot ce este mai frumos si mai specific in creatia noastra populara. Continutul doinei zugraveste intreaga complexitate a vietii sufletesti. Sentimentele de ura si revolta. Dorul a fost personificat. Avem o topografie a dorului. Izvorul, padurea, muntele dorului. Chiar si pe taramul celalalt este un camp al dorului, pe unde e primejdios sa calce eroul. Pentru ca-l apuca dorul si se intoarce acasa. Intregul nostru spatiu este strabatut de dor. De la Varful cu dor, al muntelui, pana la Dor Marunt, al Baraganului.”

In acest context, cultura proprie este singura cale de a ne feri de caricatura. De propria noastra caricatura. Se intrevede o copie la infinit a unei manifestari lipsite de substanta. Sa nu uitam ca dorul, acest cuvant intraductibil, este de multe ori sursa cantecului popular.

“Constantin Noica spunea ca folclorul romanesc are doua suflete. Unul pastoral si unul agrar. Nu trebuie sa ne suparam ca suntem numiti popor de pastori. Pentru ca pastorul, ciobanul, pacurarul, este cea mai deschisa categorie sociala. El nu-si ingradeste pamantul, nu ucide pe cel care intra pe teritoriul lui. Tot ce inseamna sentiment uman, nostalgie, tine de sufletul ciobanului. Acestia sunt numiti adevarati internationalisti. Pentru ca de la o anumita altitudine in sus, toti canta la fel. De exemplu: buciumul moldovenesc, tulnicul din Apuseni, trambita maramuresana, suna la fel sau aproape la fel ca orice surla din Tatra sau din Alpi. Sunt strabatute de acelasi sentiment uman. Taranul, plugarul, are un suflet statator. Este o frica de schimbare, de faustianism. Poporul roman este un popor nefaustic, daca intelegem prin aceasta ce vrea toata Europa, setea de cunoastere cu orice pret si setea de putere asupra naturii.”

Citatele apartin lui Grigore Lese


Grigore Lese-Saracu' omu' cu dor
Vezi mai multe video din Muzica


grigore lese-cantec despre bucovina
Asculta mai multe audio Muzica