Câmpul Tomnatic...

E toamnă, pe câmp
trupul simte frigul,
pe când sufletul
simte răceala şi ignoranţa.

Ard frunzele moarte
pe câmp, pe pământul pustiu şi rece.
Privesc la ele cum ard,
dar eu,
eu devin de piatră.
Nici focul nu mă-ncălzeşte,
nici soarele ce bătea odinioară
n-ar mai reuşi.
Plouă. Focul se stinge încet.
Arunc repede o plasă pe rămăşiţele fumegânde
să nu se stingă.
Poate mă vor încălzi
după ce nu va mai ploua
pe mine, pe pământ, pe frunzele moarte.