Amintiri...

Ultima povestioara a lui Cerculet ,cu nazdravanul Helmut,pe care va invit s-o cititi si voi pentru ca autorul are un umor complex,merita vizitat blogul sau...m-a trimis cu gandul la perioada cand lucram in invatamant la Turt,predam l.franceza,dar pentru ca eram tanara si dornica de munca,fiind bolnava o colega ,invatatoare la clasa a-I-a,m-am oferit s-o inlocuiesc.
Credeti-ma ca majoritatea amintirilor hazlii mi se trag de la acea perioada,pentru ca a fost o clasa compusa din copii proveniti din medii foarte sarace,scoala aflandu-se intr-un sector de margine a comunei si avea doar elevi din clasele I-IV.
Evident ca am incercat inca din primele ore sa instaurez o ordine in clasa pentru o buna desfasurare a orelor,copii au parut destul de receptivi la tot ce i-am rugat sa faca,dar cum peste tot exista si exceptii,am sa pomenesc tocmai despre aceste exceptii.In cazul de fata o fetita cu un chip de papusa dar extrem de rebela...de ce spun asta? fetita a fost crescuta de bunicii ei(ii murise mama iar tatal ei se recasatorise si uitase de copila),aveau casa chiar la poalele unui deal iar vecini nici pe departe...singurii oameni pe care i-a intalnit in viata ei de pina atunci au fost rudele foarte apropiate care ii mai cautau pe bunicii ei,dar,destul de rar.De unde gradinita,de unde educatie pe biata fetita?
Asa...printre altele am incercat sa -i obisnuiesc pe copii sa nu se mai vorbeasca in clasa in timpul orelor,daca o fac sa ridice doua degete,iar daca isi doresc sa iasa afara in timpul orelor(pentru ca asta era problema cea mai mare la cei de clasa a-I-a...)sa incerce pe cat se poate sa-si satisfaca aceste necesitati in timpul pauzelor.
Ei,dar nici bine n-am terminat de lamurit acest lucru,ca fetita in cauza,ridica in mod insistent mana sus"tovarasa invatatoare,va rog sa-mi dati voie sa merg afara.." la care eu ii raspund"Ce ne-am inteles noi pina acum??",ea imi raspunde insa intr-un limbaj neaos oshenesc"da' mie amu ia imi traba(in traducere -mie acum imi trebuie )...hehehe,ce mai puteam sa-i zic?era atat de hotarit tonul ei,incat i-am dat voie sa iasa,rugand-o ca pe viitor sa nu se mai repete.
Cel mai greu mi-a fost cu ea la citirea pe silabe ,de ce spun asta?pentru ca ea facea o asociere extrem de hazlie,spre exemplu citea silabisit cuvantul"duminica"la care pronunta imediat -biserica,dar pe un ton in care credeai ca a descoperit tot universul,radia de fericire,...apoi,citea cuvantul pisica pe care il traducea imediat in mintea ea cu voce tare adica :pi-si-ca - mîţ,ce sa va spun orele deveneau din ce in ce mai captivante pentru ea iar pentru mine ca pedagog destul de dificile,insa una peste alta,Irinuca mea devenise vedeta,povesteam in pauza perlele ei colegilor de la scoala de la centru care abia asteptau sa ma revada.
Mai greu mi-a fost spre sfarsitul clasei a I a cand deja le-am sugerat sa citeasca cu intonatia ceruta de semnele de punctuatie,si i-am mai rugat pe cat se poate sa renunte la regionalisme,corectati fiind de fiecare data.
Toate bune si frumoase pina cand intr-o zi am inspectie la clasa chiar pe directoare insotita de un domn inspector de la judet.Timorati copii,se straduiau sa scape cat mai repede de raspuns uitand sa citeasca cum i-am sfatuit,adica spre exemplu,atunci cand intalnim virgula sa ridice putin tonul ...si pentru ca s-a citit ca "din pusca" la un moment dat am oprit fetita si am intrebat clasa" Copii,ce va spuneam eu ca trebuie sa facem cand intalnim virgula?" la care Irinuca mea (pe care eu am asociat-o tot timpul cu fetita din desenele animate din perioada comunista cu Heidi)in curajul ei care o caracteriza ,ridica prima mana si spune raspicat:"noi cand intalnim virgula ridicam butoiul"(trebuie sa va spun ca in Oas la butoi se spune ton ,iar eu pentru ca le-am cerut sa nu mai vorbeasca in dialect,mai ales cand am inspectie ...ea s-a conformat,draga de ea)...ce sa va spun?directoare ma privea cum ma privea ca ea poate o fi inteles ideea dar domnul de la judet era in ceatza,nu mai pricepea nimic,astfel incat m-am apropiat de ei si le-am explicat care a fost dorinta mea si ce-a iesit din toata povestea,au zambit amindoi,dar pentru mine a ramas o amintire pe care n-am s-o uit niciodata.