Eseu de Lelia Munteanu

Aţi privit vreodată cu atenţie un bandit de pensionar ?I-aţi văzut lucirea aia din ochi ? Nu vă lăsaţi păcăliţi, nu e o lacrimă. E o sticlire parşivă. Un ben Ladescu d-ăsta e în stare să se detoneze cu butelia. Ştiţi voi ce cloceşte el ? Guvernanţii ştiu. Cu faţa aia scârbită, de zici că şi-a luat medicamentele pe stomacul gol, pensionarul e un pericol potenţial. Chiar faptul că se încăpăţânează să trăiască pare suspect. Nu se lasă convins să iasă din sistem (ce metaforă shakespeariană a găsit ministrul Protecţiei Sociale !).El vrea, mai întâi, să golească vistieria, să sece economia. Uite-l cum stă atârnat de buget, ca bunica lu’ Bulă ! E clar că pensionarii, în cârdăşie cu bugetarii, în complicitate cu lehuzele, de conivenţă cu şomerii, ne-au adus la dezastru. Un bătrânel de-ăsta periculos înhaţă pensia şi-o ţine la saltea. Ce face un bugetar cu mentalitatea lui de îmbuibat ? Investeşte în ştevie şi urzicuţă, consumă ca la balamuc mai mult decât produce. O lehuză, care are pretenţia să primească 85 la sută din salariu, alimentează economia gri (ca să nu zic mai mult): bagă banii în pamperşi ! Mai e nevoie să explic cum înţelege să-şi folosească indemnizaţia de şomaj un disponibilizat ? Azi o ia, mâine o toacă. Dacă însă un demnitar, un client politic se îndestulează (“fură” e un termen ştiinţific),
el împarte cu alţii (“le dă dreptul” e o sintagmă intraductibilă), economiseşte inteligent, iese iar la produs, face PIB-ul să latre.Pensionarii, bugetarii, lehuzele, şomerii uneltesc de multă vreme împotriva statului. De-acum, când complotul lor a fost dat în fapt, nu mai e mult până patria scapă de ei. Nu, nu vă gândiţi prea departe: să-i extrădezi nu se poate, fiindcă-s aici pe inventar; să-i exporţi – nu-i ia nimeni. Dar, dacă Boc-Executivul îşi ascute bine coasa, problema e ca şi rezolvată.O să rămână guvernanţii singuri, singurei ca să poată lucra în linişte. Pentru binele naţiei.
http://steliadis.blogspot.com/
http://garduldefier.wordpress.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu