Prin ploaie

Ploua… si miroase a curat si vise implinite. Pornesc la drum. Si ma strecor printre picaturile de ploaie, care se joaca si ele cu mine, si danseaza in toate directiile. Nu-mi pasa… oricum sunt antitalent la mersul prin ploaie, oricum m-as uda.
E necesar sa-mi fac abonament RATB. Sunt putin in intarziere… daca pierd autobuzul e grav. Privesc peste umar… iar soferul, citind pe chipul meu teama.. imi spune: “Va astept domnisoara!” Zambesc… asa cum stiu eu… IREZSTIBIL – ha ha ha – si spun “multumesc!” (cuvantul magic).
Ajung la timp… trebuie sa iau niste carti plimbate de la Slobozia pentru un referat ce trebuie sa il realizez. Ma indrept spre miniautocar… “Buna ziua! Veniti de la Slobozia?” “Da” si niste ochi de toata splendoarea ma privesc. “Ce zi minunata am, in ciuda ploii nesuferite!” – gandesc!
Alerg cu umbrela prin ploaie… Mi-e frig. Asa imi trebuie daca sunt fudula si ma imbrac subtire. Oamenii sunt tristi si obositi. Off ce pacat! Nu pot zambi atator oameni. Daca as mai avea doi-trei coechipieri, mi-ar fi de folos.
Cu parul carliontat… ma gandesc la oamenii din viata mea, buni sau rai, apropiati sau colegi, cunoscuti sau necunoscuti… ajung acasa. Stiu ca am o “bucurie”, asa ca, ma grabesc sa pornesc calculatorul. Nu stiu cum arata, nu stiu daca se semneaza cu numele lui real (ceva imi spune ca nu) dar imi scrie cele mai frumoase mailuri. Imi plac la nebunie… ma simt norocoasa si rasfatata. Dar, nu mai vreau sa ma “indragostesc” de cuvinte… am nevoie de fapte (nu de la admiratorul meu secret)…. Asa, in general de oameni….
Omului care ma vede frumoasa prin cuvinte… care imi e alaturi si ma sustine… ii doresc putere sa isi implineasca visele, sa creada in minuni, ganduri senine si inaripate pana la ingeri, zambete frumoase si vesele care sa ii atinga sufletul, imbratisari cu toata prietenia din lume…