ELEGANŢA NU SE UITĂ

În studenţie, având bani puţini trebuia să fim chivernisiţi, fiindcă de ciocolată şi teatru nu ne puteam lipsi.

Aşa că nu stricam niciodată banii pe metrou şi toate distanţele, oricât de mari, le parcurgeam pe jos fie ploaie, arşiţă sau vijelie.

Şi o altă economie o făceam din tuns: ne tundeam singuri, reciproc, eu pe soţul meu şi el pe mine. Aşa am cunoscut-o pe Viorica.

Viorica avea o foarfecă îndemânatică şi orice meseriaş ştie că reuşita este jumătate practică, jumătate scula potrivită.

În căminul studenţesc erau câteva figuri remarcabile.

Adrian Cioroianu, frumos, distins, ar fi putut lesne face pârtie printre fete dacă şi-ar fi pus în minte.

Dar între fete  Viorica Vatamanu,  cu ochii viorii, inteligenţi, faţa de premiantă şi hainele elegante, de mare doamnă mi-a lăsat o impresie aparte. Probabil şi pălăria îi dădea un aer special…

În stilul meu direct i-am spus că-i admir deopotrivă ochii şi croiala hainelor şi ea mi-a povestit că-şi croieşte şi-şi lucrează singură toată garderoba.

Era studentă la teatru şi pentru cine nu ştie, la acele vremuri competiţia era crâncenă şi reuşita fabuloasă.

Era marcată de cifra şase: şase ani dăduse admitere la Institutul de teatru şi acum făcea facultatea la seral tot şase ani.

Stăteam adesea la şuetă, eu având o problemă încordată cu soacra care se lupta să mă despartă de soţul meu(şi nu i-a trecut nici acum după 21 de ani).

Ea mă consola râzând frumos: “noră potrivită pentru soacră-ta nu-i decât Zoe Ceauşescu dar din păcate pentru ea, Zoe este deja luată. Dar o fiere de soacră mai a dracu’ ca a ta nu nimereai decât în persoana Elenei Ceauşescu!”-zicea Viorica.

Pe ea nu o vedeam niciodată cu băieţi, deşi era o frumuseţe şi precis avea succes maxim. O întrebam de ce este singură şi ea glumea mereu: “nu accept decât nevastă sau amantă de preşedinte!”

Am terminat facultatea şi m-am mutat din cămin dar, pe Viorica am admirat-o o vreme în vitrina Institutului de teatru, la fotografiile absolvenţilor: evident cu pălărie!

Prin ‘95-’96 pe strada Edgar Quinet, ‘n Bucureşti, chiar în faţa intrării la facultatea de matematică se produce un ambuteiaj. În dreptul meu, un Volvo bengos de culoare închisă.

Geamul se lasă şi o doamnă elegantă, cu pălărie şi mănuşi mă salută zâmbind misterios. Lângă ea, viitorul preşedinte Emil Constantinescu.

Geamul s-a ridicat şi coloana s-a pus în mişcare.

Uimirea m-a ţinut o vreme pe loc… Viorica?

Trăind agitat şi în mare viteză, adesea mă visez  cu un cappucino în faţă, discutâd cu Viorica pe o terasă elegantă…

45.292389 27.969120

Proză Afurisită găsiţi şi La Tanti ELVIRA