:: Mamelor, un sfat: fiţi mame!

Titlu: Mamelor, un sfat: fiţi mame!
Autor:: http://noapteaiguanei.wordpress.com
Articol: Între mine şi sora mea este o diferenţă de 9 ani. Pot să spun că noi nu am avut niciodată sentimentul că părinţii ar face vreo diferenţă între noi.
.
M-am întrebat însă de nenumărate ori: cum poate o mamă să facă diferenţe între cei doi copii ai ei? Adică la un copil să ţină mai mult şi la altul mai puţin? O mamă adevărată trebuie să îşi iubească copiii în mod egal. În inima ei trebuie să fie loc pentru amândoi în aceeaşi măsură. Nu pot să cred că ar putea face diferenţe.
.
Viața mi-a arătat, din păcate, de mult prea multe ori că există excepții. Dureros. O vorbă din popor spune că : "Iubirea unei mame trebuie să se înmulţească, nu să se împartă"
.
Mi-am amintit de relatarea unui fost coleg de serviciu:

" - Eu îmi urăsc mama.
Când am auzit aceste cuvinte (eram la o masă, mai mulţi colegi), cu toţii am rămas muţi de uimire. Şi-a continuat povestirea, vizibil afectat:
- Am avut un frate geamăn. Când a împlinit 18ani, mama i-a cumpărat motociletă – era visul lui de mic copil! Tata a murit când avem noi 5 ani. Mama a muncit enorm pentru a ne creşte. Am respectat-o şi am iubit-o ca un nebun! Pentru mine, ea şi fratele meu erau singurele bucurii ale vieţii…
…
- La scurt timp după ce i-a cumpărat motocicleta – trecuseră vreo 7-8 luni – a avut accident. Puţină viteză, un drum lunecos după ploiae, neatenţia… soarta… a murit – a intrat într-un copac…
…
- Am fost devastaţi. Mama nu mai era mama. Am încercat să trec peste durerea mea pentru a o ajuta pe ea. Am încercat să stau cât mai mult cu ea, să o consolez, să o fac să înţeleagă că el a rămâne întotdeauna în amintirea noastră şi că trebuie să supravieţuim…
După vreo trei luni de zile de la decesul lui, am primit un telefon: mama s-a sinucis. Un bilet scurt: "Nu puteam trăi fără copilul meu"…
A fost momentul în care am înţeles că EU nu reprezentasem nimic pentru ea… Doar EL fusese important în viaţa ei. Cînd a făcut gestul, ea nu s-a gândit nici o clipă la mine. La mine, cel care rămâneam SINGUR PE LUME! Ea nu reuşise să se împace cu moartea unui soţ şi a unui copil. Eu trebuia să trec prin viaţă cu povara a TREI morţi: tata, fratele meu (geamăn) şi mama care mă părăsise. Da, aşa am considerat: m-a părăsit! A preferat să fie cu EL în MOARTE, decât să mă ajute pe mine, în VIAŢĂ! Ne-am fi putut ajuta reciproc. Mi-ar fi putut vedea acum copiii, care mă întreabă despre ea, s-ar fi putut bucura să vadă că am ajuns un OM… ştiu că sunt judecat pentru ceea ce spun, dar… asta simt!"

Nu, nimeni nu îl judeca. De fapt nici unul dintre noi nu a putut spune nimic. Subiectul a fost schimbat. Povestea, cu tâlc de altfel, îmi răsună şi acum în urechi…
--
Visitor Ip: 95.76.225.2