Copilul lui Dumnezeu

Are 25 – 30 de ani. Se chinuie sa urce in autobuz. Miinile, picioarele , capul, ii pleaca fiecare in directii numai de ele stiute. Linga el, o femeie il ajuta. Micuta, pamintie, moarta de mult. Mama lui. Dupa minute bune, reuseste. Inevitabil atinge pe cineva. Va rrrrrog sa ma scu…scu…scuzati! Lumea se stringe. Nu mai vorbeste nimeni. Le citesc in ochii plecati, sentimente de jena, de vinovatie. De ce-uri nerostite. Se aseaza. E transpirat tot. A fost greu. Mama rupe o bucata dintr-o batista de hirtie si ii sterge fruntea si timplele. Ii vorbeste in soapta. Baiatul ei frumos!

Noi, toti ceilalti, am mai imbatrinit putin.