Ceaţa

Privesc cerul şi luna e acaparată de ceaţă.
Mi-e tare dragă şi nu vreau să o vad sugramată.
Scot sabia din teacă, o învârt cu talent.
Închid ochii rapid, construiesc curcubeu,
Mă urc pân’ la stele, şi tai ceaţa groasă.
Ea vine spre mine, îmi pătrunde în oase,
Simt cum îmi gâdilă măduva şi îmi îngheaţă sângele,
Îmi caut rapid sufletul, care emană căldura,
Şi topeşte rapid hidoasa făptură.
Salvez plăpânda Lună, o sărut să-i treacă sperietură,
Aşez stelele în horă, le pun “Sonata Lunii”
Spunându-le: să pretuiasca frumosul, să-l dăruiască lumii,
Sa înveţe omul sa distrugă ura.