Jocuri... Jocuri...

Cred ca dorinta de a se juca este adanc inradacinata in constiinta umana. Nu ma refer doar la copii, la care jocul e modul lor de a fi, la urma urmei. Si cei mari pot fi ahtiati dupa joc, mai ales cand jocul se transforma in concurs, in competitie, dotata sau nu cu premii mai mult sau mai putin substantiale. Atunci jocul devine, mai mult, sau mai putin, un drog, si inca unul extrem de puternic.
In ceea ce ma priveste, m-am ferit sa ma bag foarte adanc in jocuri. Nu ca nu m-as fi jucat niciodata, dar imi dau seama ca daca ma implic ceva mai mult in actiunea jocului e greu sa ma dezlipesc de el. Mi se pare ca, pe masura ce avansez, inaintez din ce in ce mai greu, ca trebuie sa merg mai departe, mereu mai departe, renuntand la somn, la masa, la alte activitati. Si poate de aceea i-am sfatuit si pe altii sa se rezume pe cat posibil doar la 1-2 jocuri, de care sa se ocupe fara sa fie stanjeniti in activitatile lor curente.
Si totusi am impresia ca sfaturile mele in acest sens nu au ecou. Nu asa cum mi-as dori. De ce oare?

2 comentarii:

  1. Imi place site-ul tau si as vrea sa recomand parintilor care vor sa-si educe copii de mici sa invete sa deseneze, sa citeasca, sa socoteasca si multe alte programe educative le recomand http://www.revistacopiilor.ro

    RăspundețiȘtergere