AM PIERDUT-O PE ANA...

Da, chiar azi este ziua de naştere, a prietenei mele ANA...
Ea s-a mutat din oraş, îmi pare rău, foarte rău că nu a mai dat nici un semn de viaţă.:(
Nu ne-am certat sau supărat una pe alta niciodată timp de 30 de ani... Şi mă întreb ce a determinat-o să treacă în anonimat faţă de mine şi alte câteva persoane apropiate ei din acest oraş.:(
Am sunat-o la numerele de telefoane, pe care le aveam...dar le-a shimbat, sau i-au fost schimbate, ca să nu mai privească în urmă, ce păcat...

Eu îi scriu aici: LA MUŢI ANI, ANA MEA!

Poate una din nepoatele ei va vedea şi-i va spune, să mă contacteze, eu nu mi-am schimbat numărul telefonului mobil.
Nu aş fi scris acest articol-mesaj, dar m-a determinat un alt articol de pe 100 RO, pe care l-am citit şi comentat, postat de:www.noapteaiguanei.ro.
E foarte trist să-ţi pierzi prietenii din motive necunoscute, mai ales prieteni de zeci de ani, alături de care ai petrecut clipe frumoase şi ţi-ai împărtăşit cu ei multe stări sufleteşti.
Ştiu, ne naştem singuri, noi femeile, naştem singure, vom muri singuri şi nimeni nu ne poate înlocui în aceste fapte de viaţă...Uneori trăim singuri anumite sentimente, tăinuindu-le cu grijă...sau trăim singurătatea în doi, care este la fel de dureroasă.
Am fost uitată de două prietene, cu mult timp în urmă, eu nu am reuşit să le uit, dar am refuzat să-mi mai permit tristeţea şi durerea uitării de către cineva...astfel că, m-am făcut că le-am uitat...şi am rupt legătura cu ele, dureros, spunându-mi că: "pot trăi fară mama şi fără tata, de ce n-aş putea trăi fără ele?"
Dar eu ştiu că Ana nu m-a dat uitării şi dacă ar fi aproape aş da o fugă până la ea, şi vreau să ştie că n-am uitat de ziua ei...
Totuşi.. am pierut-o pe ANA!