Azi scriu despre meseriile ce mi-au placut.
Nu, nu am vrut sa fiu nici doctorita, nici stewardesa, nici politista. Am vrut sa fiu invatatoare – sa trag baietii de perciuni – sa invat copiii sa scrie si sa citeasca. Credeam pe atunci ca e util. Am devenit profesoara. Baietii nu i-am tras nicodata de perciuni – nu stiu daca nu se mai poarta sau nu am avut curaj -, dar am urecheat cativa, sa fiu sincera. Multi, imi spuneau ca am simt ironic si pot lucra in presa. Mi-ar fi placut, dar, ma uit inspaimantata ca sunt atatia jurnalisti scoliti, care nu mai au locuri de munca, ce sa caut eu acolo, mot, ca cireasa pe tort. Nu, mai bine in satul meu fruntas, decat la oras, codas. Imi vad de educatia pe care imi doresc sa o las mostenire elevilor mei frumosi, cu ochi mari si sinceri si cuminti. Mi-a placut o perioada, sa lucrez la o editura, sa scriu multe pentru copii si oameni mari, lumea sa citeasca si sa se veseleasca, sa fie mai buna si mai darnica (in zambete, imbratisari si sarutari). Am inteles ca, pot face asta ramanand la scoala. In pauza pot nota o idee, ba chiar pot induce placerea de a scrie si copiilor (ceea ce aplic déjà).
In ultima vreme, cand ma pun in pat sa dorm, atunci gandurile, cuvintele se invalmasesc si vor sa fie puse in propozitii si versuri si povesti. Parca inebunesc… iar eu visez, visez atatea si imi place, si ma trezesc tot mai obosita si abramburita, si nu mai stiu ce e vis ce e realitate. Care e printul meu care e al prietenelor, dovleacul e dovleac sau caleasca, pantoful de lac sau de cristal, Cenusareasa este prietena mea sau nu…
Am inteles ca… gata, o data pentru totdeauna voi da educatie… cum pot, cui pot, si voi scrie... povesti si poezii (desi nu prea imi iese)… romane psihologice (cica piata cere), si voi iubi… copii si oameni mari, si voi zambi (ce meserie frumoasa ar fi: zambitor, impart zambete si bucurii) si voi creste copii si ma voi juca cu ei… si ii voi face frumosi, atat de frumosi incat sa radieze frumusetea in jurul lor.
Mi-ar fi placut sa calatoresc in jurul lumii, in fiecare zi sa fiu in alt loc, sa cunosc alti oameni, sa plantez flori, sa daruiesc imbratisari si zambete… un fel de “Lidia in jurul lumii” – desene animate, difuzate acum cativa ani la televizor.
Nu, nu am vrut sa fiu nici doctorita, nici stewardesa, nici politista. Am vrut sa fiu invatatoare – sa trag baietii de perciuni – sa invat copiii sa scrie si sa citeasca. Credeam pe atunci ca e util. Am devenit profesoara. Baietii nu i-am tras nicodata de perciuni – nu stiu daca nu se mai poarta sau nu am avut curaj -, dar am urecheat cativa, sa fiu sincera. Multi, imi spuneau ca am simt ironic si pot lucra in presa. Mi-ar fi placut, dar, ma uit inspaimantata ca sunt atatia jurnalisti scoliti, care nu mai au locuri de munca, ce sa caut eu acolo, mot, ca cireasa pe tort. Nu, mai bine in satul meu fruntas, decat la oras, codas. Imi vad de educatia pe care imi doresc sa o las mostenire elevilor mei frumosi, cu ochi mari si sinceri si cuminti. Mi-a placut o perioada, sa lucrez la o editura, sa scriu multe pentru copii si oameni mari, lumea sa citeasca si sa se veseleasca, sa fie mai buna si mai darnica (in zambete, imbratisari si sarutari). Am inteles ca, pot face asta ramanand la scoala. In pauza pot nota o idee, ba chiar pot induce placerea de a scrie si copiilor (ceea ce aplic déjà).
In ultima vreme, cand ma pun in pat sa dorm, atunci gandurile, cuvintele se invalmasesc si vor sa fie puse in propozitii si versuri si povesti. Parca inebunesc… iar eu visez, visez atatea si imi place, si ma trezesc tot mai obosita si abramburita, si nu mai stiu ce e vis ce e realitate. Care e printul meu care e al prietenelor, dovleacul e dovleac sau caleasca, pantoful de lac sau de cristal, Cenusareasa este prietena mea sau nu…
Am inteles ca… gata, o data pentru totdeauna voi da educatie… cum pot, cui pot, si voi scrie... povesti si poezii (desi nu prea imi iese)… romane psihologice (cica piata cere), si voi iubi… copii si oameni mari, si voi zambi (ce meserie frumoasa ar fi: zambitor, impart zambete si bucurii) si voi creste copii si ma voi juca cu ei… si ii voi face frumosi, atat de frumosi incat sa radieze frumusetea in jurul lor.
Mi-ar fi placut sa calatoresc in jurul lumii, in fiecare zi sa fiu in alt loc, sa cunosc alti oameni, sa plantez flori, sa daruiesc imbratisari si zambete… un fel de “Lidia in jurul lumii” – desene animate, difuzate acum cativa ani la televizor.
MESERIA AIA CU IMPARTITUL ZAMBETELOR E TARE! mi-a placut!
RăspundețiȘtergereFain, foarte fain!
RăspundețiȘtergereSucces!
trebuie sa ne multumin si cu putin in multe momente,,.....
RăspundețiȘtergere:)Impart cu voi zambete! Sa imi fac si hatarul asta. :)
RăspundețiȘtergereia eu ti le dau dublate..zambetele...f tare articolul. eu am vrut sa joc teatru dar acum ma simt atat de multumita de ce fac, incat simt ca asta e ceea ce vreau si da VREAU SA FIU CONSILIER PE PROBLEMELE COPIILOR SI ALE FAMILIEI:) sper sa reusesc:)
RăspundețiȘtergereVei reusi! Nu ai cum sa dai gres! Am o colega consilier atat de draguta... ma consiliaza si pe mine, nu numai elevii (care au probleme... agresivitate, anxietate, etc.)
RăspundețiȘtergereSucces si sa auzim de bine!