:: Jurnal interzis

Titlu: Jurnal interzis
Autor:: http://www.noapteaiguanei.ro
Articol: Aţi ţinut vreodată un jurnal? Şi nu mă refer aici la genul jurnalelor ţinute pe perioada unui tratament sau unul de alimentaţie cu ocazia vreunei cure de slăbire. Mă gândesc la jurnal ca fiind acele însemnări cotidiene despre evenimentele și faptele întâmplate, la unul personal, intim.
Dacă sunteţi bărbaţi, tare mirată aş fi să aud un răspuns pozitiv. Ei… nu daţi cu pietre! Recunosc! La acest capitol am idei preconcepute! Dar… nu se ştie niciodată ce surprize îmi poate oferi viaţa (sau bărbaţii!). Glumesc, desigur! Există în viaţă, (în orice, de fapt!), şi excepţii, nu? Am cunoscut un singur bărbat care avea un jurnal. Şi acela de fapt nu era un jurnal în adevăratul sens al cuvântului – era mai mult o "evidenţă" a femeilor care trecuseră prin viaţa (patul) lui (cel puţin aşa mi-a spus, nu l-am văzut niciodată!)

Mihail Sebastian afirma, pe bună dreptate, zic eu:

"Trebuie oarecare energie, anumită încăpăţînare pentru a ţine un jurnal – cel puţin la început, până te deprinzi, până găseşti tonul just. În definitiv, este ceva artificios în însuşi faptul de a ţine un jurnal intim. Nicăieri scrisul nu mi se pare mai fals. Îi lipseşte scuza de a fi un mijloc de comunicare, îi lipseşte necesitatea imediată."

Am ţinut un jurnal în adolescenţă. Pot să spun chiar că "mă dedicam" lui cu responsabilitate. Îmi "puneam pe tapet", cu toată sinceritatea de care puteam da dovadă, toate simţămintele, toate impresiile, toate dorinţele şi toate nemulţumirile. Practic, mă confesam mie. Până într-o zi. Poate că aceea a fost ziua în care m-am maturizat. Ziua în care am găsit pe cineva "lecturându-l" cu sârg. Acea persoană nu avea senzaţia pe care aş avea-o eu în faţa unui jurnal, senzaţia că mă aflu în faţa unui lucru nepermis, că aş comite o indiscreţie, o grosolănie. Unora le face plăcere a citi jurnale, aşa cum există o dispoziţie de a privi pe gaura cheii sau de a asculta la uşă. Să existe oare o plăcere în a cunoaşte însemnările personale ale altuia fără a avea senzaţia că produce o hoţie stânjenitoare? Nici măcar nu şi-a cerut scuze – i se părea ceva normal în a intra cu bocancii în intimitatea mea.

Apoi am renunţat. Am realizat că, atâta timp cât este imposibil să găseşti un loc sigur pentru a-l feri de ochii celor curioşi, atâta timp cât trăim în preajma oamenilor, curiozitatea lor mă va face mereu să mă simt în nesiguranţă, atâta timp cât nu mai pot scrie tot ce simt, nu mai are rost. Într-un nou jurnal aş fi fost cu siguranţă falsă. L-aş fi scris ţinând cont că ar putea fi citit. Iar un jurnal citit nu mai este jurnal. Aşa cum, secretul este secret doar atâta timp cât îl ştii doar tu…
--
Visitor Ip: 95.76.228.242

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu