Milioane de iranieni au scandat “Moarte Statelor Unite” (FOTO)
Milioane
de iranieni din Teheran şi din alte oraşe ale ţării au participat
duminică la manifestaţiile organizate de autorităţi pentru a marca cea
de-a 34-a aniversare a Revoluţiei islamice. Circa 150 de jurnalişti străini au fost acreditaţi pentru a relata despre amplele demonstraţii populare.
Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a
rostit un discurs în Piaţa Azadi (Libertăţii), după care a făcut o “baie
de mulţime” pe străzile din jur.
Mulţimea a fluturat drapele naţionale şi
a afişat portrete ale fondatorului Republicii islamice, ayatollahul
Rouhollah Khomeiny şi ale succesorului acestuia, ayatollahul Ali
Khamenei. Cele mai utilizate lozinci au fost “Moarte Americii” şi
“Moarte Israelului”.
În 11 februarie 1979, la zece zile după
întoarcerea triumfală din exilul din Franţa a ayatollahului Khomeiny,
revoluţionarii au înlăturat regimul corupt al şahului persan Mohammad
Peza Pahlavi, preluând mai multe centre ale puterii fără ca armata să
intervină, instaurând Republica islamică. Sursa: FrontPress.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu