Pentru ca din cele sapte zile ale saptamanii cinci mi le petrec singur, am sentimentul ca aceasta stare de fapt reprezinta cel mai nefast lucru din lume. Intr-o discutie fluidizata o leaca de melancolie pe care am purtat-o deunazi alaturi de cumnatul meu, chirurgul Aurel Puianu din Targoviste, i-am facut aceasta marturisire de seara. M-a privit prelung, adanc si dupa o tacere semnificativa si a adaugat: “Nu Mircea, nu singuratatea e cel mai rau lucru din lume ci boala…Singuratatea vine pe locul urmator…”
In acest top ad-hoc al intamplarilor funeste care se pot abate asupra unui om, boala este cu adevarat cel mai de nedorit element din lungul sir de evenimente din care pana la urma este alcatuita viata. Nu aveam cum sa nu-i dau dreptate. Cine ar putea cunoaste mai bine, cine ar putea argument mai corect in “sprijinul” dezechilibrului care se produce intr-un moment sau altul in organism si caruia toti ii dam numele de boala decat un medic care are mai bine de doua decenii de experienta in domeniu?
Florentina Vana a avut o chemare interioara careia i-a dat forma la un moment dat: a luptat, a invatat mult si a devenit medic pediatru. Dar Florentina- cea chemata sa oblojeasca suferinta tancilor, sa ostoiasca durerea parintilor, cea a carei tinerete absoluta incepea sa-si spuna cuvantul intr-o cariera cel mai probabil de succes, este la randul ei lovita de o boala dintre cele mai grave: neurinom acustic la urechea dreapta. Pe intelesul nostru, al necunoscatorilor, aceasta maladie inseamna de fapt un soi de tumoare benigna care este musai sa fie operata. Florentina s-a mai intersectat in trecut cu neurinomul astfel ca astazi ea nu aude cu urechea stanga si prezinta totodata o semipareza pe aceiasi parte. Pentru mai multe amanunte va indemn sa va opriti o clipa si sa accesati site-ul ei aflat la adresa: http://florentina.gotdns.com
Pentru a putea trai in continuare cat de cat normal, medicul Florentina Vana are nevoie urgenta de o interventie chirurgicala in Germania si care necesita nu mai putin de 50.000 de euro. Prin eforturile unor colegi si prieteni inimosi, Florentina a reusit sa stranga o parte e adevarat redusa, din aceste fonduri. Imaginati-va viata ei precum nisipul unei clepsidre ce se scurge din ce in ce mai repede in directia nedorita. Articolul acesta este unul scris in sprijinul Florentinei , cea care intr-o viata normala este un inger pazitor chemat sa apere viata si sanatatatea celorlalti ingeri ce intr-un moment sau altul, mai devreme ori mai tarziu am fost toti. Florentina se va mai putea bucura de zilele insorite ori mai putin insorite, de zambetul celor din jur, a familiei, a prietenilor, a copiilor din jurul ei doar prin sprijinul nostru, al vostru, al tuturor celor carora bunul Dumnezeu le-a picurat in suflet un strop de empatie. Nimic nu este prea putin pentru ajutorul Florentinei. Puneti-va o clipa doar in locul unui semen care, atunci cand viata ti se pare infinita (si la 26 de ani cum sa ti se para altfel?!) este lovit naprasnic printr-un gest imposibil de decriptat al Celui de sus…
Marturisesc ca de-a lungul carierei mele de jurnalist ori mai nou de bloger, nu am scris niciodata un articol in sprijinul unei cauze. Am colportat la randul meu zvonuri, am criticat guvernari proaste ori foarte proaste, mi-am dat cu parerea despre filme, carti si muzica. Nimic altceva, nimic pus in sprijinul cuiva sau a ceva… N-o cunosc pe Florentina VANA- ea este doar prietena si colega cu nepoata mea, nu –i stiu caracterul, nu-i cunosc parintii – de altfel oameni cat se poate de simpli, nu-i stiu prietenii ori tovarasii dar stiu ca Flori este un om aflat intr-un moment de rascruce al vietii ei scurte care poate fi salvata cu multi bani dar mai ales cu un strop de iubire fata de aproapele….
Ajutati-o pe Florentina Vana. Ajutati-o sa supravietuiasca intr-o lume supusa permanent unor malversatiuni zilnice, intr-un univers indoielnic moral dar in care, pana la urma, orice nou rasarit de Soare reprezinta o binecuvantare…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu