Cu talpile goale pe net

La fel de geniali si de vulnerabili. Generatia “cyber”. Prelungiri umane ale soft-urilor de calculatoare, teleportati în fata televizoarelor si născuti prin cezariene într-o lume “high-tech”. Sunt cool, sunt trendy, sunt copiii copiilor crescuti cu cheia de gât.
În loc de snur pentru cheie, de gât le atârnă firele de la căstile pentru Ipod. Merg pe hub-uri si mănâncă junk-food. Unu din cinci, spun sondajele, a văzut deja un film erotic. Toti, fără exceptie, au vizionat filme de groază. Cel mai important obiect din viata lor e televizorul. Zapează, mari consumatori de manele, telenovele si desene animate. “Portugaalia! Sa, sa, sa!” S-atât. Aici, pentru multi din generatia celor cu cheia de gât se întrerupe curentul.
SUPERMENI. S-au născut direct în pampersi si au fost vaccinati si împotriva bolilor care n-au atacat încă omenirea. Au mersul format de premergătoare, iar lumea-n care fac primul pas e un tarc supradimensionat. Au sterilizatoare, au filtre de apă, borcanele cu mâncare “bio” si detergenti speciali. Au olite care cântă când primesc pisu si păpusi de sex masculin care urinează apă. Copiii de azi nu mai răcesc, fac viroze pulmonare. Îsi încălzesc mâncarea la microunde si au telefoane mobile 3G.
Sunt Supermeni, si Spidermeni, si Oameni Păianjeni. Copiii de azi nu mai stau atârnati de fustele mamelor, zboară cu fetitele Power Puff si învată de la ele să dea cu pumnul. Croseul de cap îl copiază de la Zizou.
Nu se mai joacă de-a v-ati ascunselea, merg la movieplex si la paintball. Nu se mai dau cu placa cu rulmenti, au role, scutere si play-statione.
MAMA-NATURA. Au acces la religie si la calculator. Dar umplu Internet-Cafe-urile, nu bisericile. Au site-uri speciale pe care încearcă să se cupleze, au yahoo-messenger si entertainment virtual. Nu mai fac schimb de timbre, ci de mp3-uri descărcate de pe net.
Copiii de azi îsi cântă “happy birthday” la aniversări si-si fac party-urile la Mc. Au “after-school” si “supernanny”. Neîntelegerile lor cu părintii devin “reality-show”-uri si subiecte de interes national.
Copiii de azi nu stiu ce vor, dar stiu să ceară. Sunt independenti, sunt mândri si foarte usor de rănit. Ca-n filmele cu Van Damme, se aruncă în viată cu pieptu-nainte, fără veste antiglont, si cad fulgerati la prima rafală. Se sărută frantuzeste înainte de a avea buletin si tin “Valentines Day”-ul.
MANELE. Copiii de azi fac copii. Sau fug de-acasă când iau o notă mică la scoală. Uită să se mai întoarcă atunci când pleacă la discotecă. Au pasapoarte si visează bani. Spun că vor să devină căpsunari sau fotbalisti, iar idolii lor sunt Nicolae Gută, Adrian Copilul Minune, Tom si Jerry, Andreea Marin, Teo Trandafir si Mircea Radu. Nu mai au timp să stea de vorbă cu părintii care muncesc zi-lumină pentru un blug mai bengos. Dar se uita împreună cu ei la “Surprize-Surprize”, acolo unde întotdeauna oamenii plâng când îsi întâlnesc rudele.
Televizorul cu cablu a devenit un părinte adoptiv de la care copiii învată astăzi libertatea de exprimare, agresivitatea si vulgaritatea. Violenta si eroismul. Îmbogătirea si vedetismul. Sexualitatea si senzationalul. Expresii de genul “Să trăiti bine!”, “Rusinică”, “Iubiti-vă mult” si “I’ll be back”. Copiii de azi învată din reclame că primul joint e moca si că sperantele sunt gratis.
CATEGORII. Copiii de azi nu mai merg pe derdelus să se dea cu sania. Au echipamente de schi si snow-board-uri. Nu mai merg cu colindul de sărbători, au dat plugusorul pe măstile “Scary” si sărbătoresc Halloween-ul. Ei n-au alergat niciodată cu picioarele goale prin praful ulitelor de la tară. Ei văd vaci pe “Animal Planet” si cred că natura e doar fiica înzestratei de la “Ciao Darwin” pentru care copiii din ziua de azi stau cu ochii lipiti de televizoare. Copiii de azi n-au uniforme si matricole scolare, au etichete sub care sunt prinsi în statistici si rapoarte, ca exponatele din vechile insectare. Sunt copii indigo, copii de cristal, copii curcubeu. Copii dispăruti si copii abandonati în spitale. Copii cu dizabilitati, copii – cazuri umanitare, copii traficati, copii infractori si copii abuzati fizic. Copii de bani gata, care pleacă în tabere la Disneyland si dau mâna cu Mickey Mouse. Si copii care n-au pus pe limbă, toata viata lor, un Chupa-Chups.
MOSTENIREA. Frati de generatie. Unii îsi trăiesc viata-n MTV style, altii frământă chirpici cu picioarele. Muncesc de la 12 ani pentru un ban în casă. Copii care-si poartă de grija unii altora, copii încuiati singuri în casă, care-si dau foc din neatentie si ard ca niste lumânări de seu. Copii de căpsunari, copii de someri si de disponibilizati, copii hrăniti din resturi de ajutoare sociale. Copii pe care-i trimit părintii la cersit, cu un pui de câine în brate, la fel de orfan.
Copii rătăciti din alte timpuri, cu cheia de gât, bâjbâind pe drumul spre casă. Sandvisul rece de pe masa din bucătărie, telecomanda, telefonul de verificare. Aceleasi reguli, altă lume. Povestea merge mai departe.
SANSE. Sunt lângă tine, dar îi găsesti doar dacă dai o căutare pe Google. Ei pot avea ceea ce noi nici nu stiam să visam. Noi abia ne dezlipeam pasii de asfalt, ei vin pe lume cu aripile desfăcute pentru zbor. Dar, scrie cu steluta mică jos undeva, cerul pe care ar putea să facă lupinguri nu se vinde în rate doar cu buletinul.
SURSA: http://www.odaiadesus.ro

2 comentarii:

  1. Intr-adevar.. raportandu-ma la copiii de azi.. pot sa imi declar copilaria fericita.. chiar daca nu am avut pc, mobil, ci doar un amarat de tv alb-negru la care ne uitam foarte rar.. 'copiii de azi parca-s mult mai tristi ca noi.. '

    RăspundețiȘtergere
  2. Copiii Prizonieri - isi tortureaza neuronii in calculatoare , filme , jocuri cu violenta si Psihotism - acestia sunt viitorii sinucigasi , ucigasi si zombi sclavi ai marilor corporatii care au pus Romanii in genunchi cu ajutorul unor preoti , magistrati si parlamentari !!!

    RăspundețiȘtergere