Gerul pusese stăpânire peste tot. Copacii plângeau sub greutatea zăpezii argintii. Totul îngheţase, ca şi cum avusese loc o magie. Undeva, mai departe se zărea o cabană de lemn, parcă era decupată din vederi. Ferestrele erau laminate, pe coş ieşea fum gros şi alb ca laptele, care se pierdea printer norii pufoşi, care cerneau cu îndemânare neaua.
Înot cu greu prin zăpada ce-mi atinge genunchii, suflul îmi este din ce în ce mai greu, dar vreau să ajung la cabană, să văd ce se întâmplă acolo. Privesc spre cer, deşi crengile brazilor nu îmi fac această muncă prea uşoară, şi vă cum norii îmi fac semne încurajatoare, să mă îndrept spre cabană. Cu chiu, cu vai am ajuns. Cabana este atât de frumoasă şi primitoare.
Cioc cioc cioc. Numărul trei, magic pentru deschiderea uşilor şi a sufletelor, uneori.
Scârţâitul uşii îmi dă fiori şi emoţii.
- Bună ziua, sunt reporter la un ziar local, şi aş dori să realizez un interviu cu dvs., pădurarul.
- Cu plăcere, poftiţi, iarna aceasta nu a fost prea prietenoasă, spuse amabil pădurarul.
Am intrat într-un loc de basm. Parcă era casa lui Moş Crăciun: luminată, călduroasă, ordonată şi mirosea a dulce şi a bun.
- Îmi puteţi povesti despre dvs. şi familia dvs.? am întrebat, timid.
- Sigur. Sunt pădurar din tată-n fiu. Am iubit lemnul şi i-am învăţat toate secretele. Acum, tai lemne şi-l pregătesc pentru fabricarea creioanelor. Dărâm copacii cu toporul, le spun o poveste sau le cânt ceva pentru a le alina suferinţa, deşi ei îşi cunosc rostul. Îi despic şi îi aşez în stive, apoi îi pun într-un camion şi pornesc spre fabrică.
….
Facem un salt şi ajungem la fabrica de creioane. Aici sunt două secţii: una pentru creioane clasice din lemn şi alta pentru creioanele cu mine de 0,5 mm.
Creioane colorate, creioane gri… o armată de creioane. Aliniate… merg în coloană. Două câte două, aranjate pe nuanţe, sunt aşezate frumos în cutii. Apoi iau drumul librăriilor şi ajung pe rafturi. Îşi pândesc clienţii. Au momente de dorinţă arzătoare de a sări în coşurile de cumpărături ale oamenilor.
Creioanele râd. Le tot ascuţim, devin cioturi şi îşi iau rămas bun. Desenează şi scriu până la ultima suflare. Câte secrete ştiu creioanele, câte cuvinte de dor, de iubire, de suferinţă şi dezamăgire.
Creioanele mecanice sunt mai trainice… sunt practice, dar cele din lemn au mai mult suflet.
Scrieţi şi iubiţi creioanele… doar ele vă ştiu secretele şi dorinţele şi iubirile.
Înot cu greu prin zăpada ce-mi atinge genunchii, suflul îmi este din ce în ce mai greu, dar vreau să ajung la cabană, să văd ce se întâmplă acolo. Privesc spre cer, deşi crengile brazilor nu îmi fac această muncă prea uşoară, şi vă cum norii îmi fac semne încurajatoare, să mă îndrept spre cabană. Cu chiu, cu vai am ajuns. Cabana este atât de frumoasă şi primitoare.
Cioc cioc cioc. Numărul trei, magic pentru deschiderea uşilor şi a sufletelor, uneori.
Scârţâitul uşii îmi dă fiori şi emoţii.
- Bună ziua, sunt reporter la un ziar local, şi aş dori să realizez un interviu cu dvs., pădurarul.
- Cu plăcere, poftiţi, iarna aceasta nu a fost prea prietenoasă, spuse amabil pădurarul.
Am intrat într-un loc de basm. Parcă era casa lui Moş Crăciun: luminată, călduroasă, ordonată şi mirosea a dulce şi a bun.
- Îmi puteţi povesti despre dvs. şi familia dvs.? am întrebat, timid.
- Sigur. Sunt pădurar din tată-n fiu. Am iubit lemnul şi i-am învăţat toate secretele. Acum, tai lemne şi-l pregătesc pentru fabricarea creioanelor. Dărâm copacii cu toporul, le spun o poveste sau le cânt ceva pentru a le alina suferinţa, deşi ei îşi cunosc rostul. Îi despic şi îi aşez în stive, apoi îi pun într-un camion şi pornesc spre fabrică.
….
Facem un salt şi ajungem la fabrica de creioane. Aici sunt două secţii: una pentru creioane clasice din lemn şi alta pentru creioanele cu mine de 0,5 mm.
Creioane colorate, creioane gri… o armată de creioane. Aliniate… merg în coloană. Două câte două, aranjate pe nuanţe, sunt aşezate frumos în cutii. Apoi iau drumul librăriilor şi ajung pe rafturi. Îşi pândesc clienţii. Au momente de dorinţă arzătoare de a sări în coşurile de cumpărături ale oamenilor.
Creioanele râd. Le tot ascuţim, devin cioturi şi îşi iau rămas bun. Desenează şi scriu până la ultima suflare. Câte secrete ştiu creioanele, câte cuvinte de dor, de iubire, de suferinţă şi dezamăgire.
Creioanele mecanice sunt mai trainice… sunt practice, dar cele din lemn au mai mult suflet.
Scrieţi şi iubiţi creioanele… doar ele vă ştiu secretele şi dorinţele şi iubirile.
impresionant
RăspundețiȘtergereDaa.. multumesc.. ma amuz si eu scriind pvesti, dand viata obiectelor.
RăspundețiȘtergerePentru mine creioanele au doar o valoare sentimentala.Lasati padurea in pace,si nu mai cautati scuze.
RăspundețiȘtergereCind ai batut la usa stiam deja ca vii.Nu mai trebuia sa bati (..de trei ori!) in usa.
Mi-a sarit inima cit colo si mai-mai sa-mi cada tencuiala de barbatie de pe fata pregatita de cu zile inainte, prin repetitii, despre cum sa spun despre ce sa nu spun..
Ca vezi tu ,viata in codru, cazona si-n bocanci, lasa urme pe scoarta cerebrala si da probleme grave de comunicare,dar rezolva toate problemele pecuniare..
Mi-am dat seama imediat ca nu te puteam primi,ca pe toti ceilalti:
Cu ce sa va servesc Domnisoara ,o cinzeaca de pruna, o cana de bohotin,..un ster de stejar….Ca avem din toate,si suntem gazda buna.
Te vazusera cainii mei de paza.S-au agitat cum nu-i mai vazusem si parca si eu mi-am iesit din fire.Aveam atitea de ascuns..de tine ..si de mine.
Ca cu ceilalti e usor sa comunici:
Ha ha ha cum merge treaba,io-ti dau aia tu-mi dai aia o cinzeaca,o tigara un scarpinat, un scuipat,asta-I treaba, salut.Putine cuvente, treburili merge..
Eram la masa si taiam cu totii dintr-o friptura…Venisera sa ma sprijine moral chipurile ,sa nu dau din ,din casa, ca veneai de la ziar..S-au facut nevazuti de cum latrara cainii
Dar dupa ce-ai plecat tu, friptura n-a mai avut gust, si parca mincasem dintr-un hoit cu totii ca o haita de lupi…parca ai aprins lumina in odaie si nu s-a mai stins, si nimic nu mai fost ca-n-nainte.O adiere de vint ,un iz de parfum, un lucru miscat, toate parca mi-aduc aminte de tine.O iau pe carare, intru in casa ,iar ies, dau in caini,nu mai raspun la nimeni , nu mi-s eu.Ce-I cu mine?
Cu mintea mea cea noduroasa de silvic ma gindeam ca tot ce-am facut , am facut din lipsuri si nevoi, ca o viata are omul si o gaura-n ….Dar ei nu se mai satura si destul nu-i destul.Si odata manjit ,nu poti da inpoi.
Chiar daca povestea are asemanare cu caprioara lui Labis ,diferenta e ca noi nu ne saturam. Niciodata.
Nu-mi mai iesi din minte faptura firava,zac boala de zile si te chem far-de cuvinte.
Cu cuvinte frumoase ti-am aratat fabrica de creione si cum ca uite ce utila e taierea ,in folosul copiilor nostri care vor fi mai…si la export au mare cautare,creioanele.
Simt nevoia sa ma destainui tie,uite vino si stai aici pe scaun iar eu o sa-mi pun capul pe genunchiul tau..
Sa ma ierti caci copii tai vor creste pe o pajiste neumbrita,neplouata,neciripita,nefraguita,nelinistita..
Iarta-ma caci copii tai nu vor sti cum arata o fraga(decit de pe borcanele de gem), un cuc(decit pe telefonul mobil) un stejar(decit de pe sticlele de bere.e asta-I buna rau!)
Iarta-ma ca nu ti-am spus adevarul,atait cit il stiu..
Ca el e mult mai mare si vine rostogol si ne va umple gura cu pamint la toti , ca sa ne saturam odata.
N-am sa-ti spun ce-am facut , ce-am vazut,e strigator la cer , si cerul le-a auzit.Ploaia care va veni le va potopi pe toate..
Cind eram copil muscam adinc din creion ( avea aroma lui de KOH-I-NOR) si Andreea colega mea “Unde esti copilarie cu padurea ta cu tot?..”
de banca imi dadea peste bot de cite ori ma vedea.Ii raspundeam cu palosul creion si sfirseam cu duelari de spade de creioane.Eram Fat-frumos al codrilor si eram ranit in onoarea mea de cravata purtator(uneori imi dadeau lacrimile de usturime..mama ma-si. Daca se vedeau?)
Hai vino tu si da-mi iar peste botul raios de porc si fa-ma iarasi om,hai vino tu sa ne duelam iar in creioane.
Copilarie
Pentru mine creioanele au doar o valoare sentimentala.Lasati padurea in pace,si nu mai cautati scuze.
RăspundețiȘtergereCind ai batut la usa stiam deja ca vii.Nu mai trebuia sa bati (..de trei ori!) in usa.
Mi-a sarit inima cit colo si mai-mai sa-mi cada tencuiala de barbatie de pe fata pregatita de cu zile inainte, prin repetitii, despre cum sa spun despre ce sa nu spun..
Ca vezi tu ,viata in codru, cazona si-n bocanci, lasa urme pe scoarta cerebrala si da probleme grave de comunicare,dar rezolva toate problemele pecuniare..
Mi-am dat seama imediat ca nu te puteam primi,ca pe toti ceilalti:
Cu ce sa va servesc Domnisoara ,o cinzeaca de pruna, o cana de bohotin,..un ster de stejar….Ca avem din toate,si suntem gazda buna.
Te vazusera cainii mei de paza.S-au agitat cum nu-i mai vazusem si parca si eu mi-am iesit din fire.Aveam atitea de ascuns..de tine ..si de mine.
Ca cu ceilalti e usor sa comunici:
Ha ha ha cum merge treaba,io-ti dau aia tu-mi dai aia o cinzeaca,o tigara un scarpinat, un scuipat,asta-I treaba, salut.Putine cuvente, treburili merge..
Eram la masa si taiam cu totii dintr-o friptura…Venisera sa ma sprijine moral chipurile ,sa nu dau din ,din casa, ca veneai de la ziar..S-au facut nevazuti de cum latrara cainii
Dar dupa ce-ai plecat tu, friptura n-a mai avut gust, si parca mincasem dintr-un hoit cu totii ca o haita de lupi…parca ai aprins lumina in odaie si nu s-a mai stins, si nimic nu mai fost ca-n-nainte.O adiere de vint ,un iz de parfum, un lucru miscat, toate parca mi-aduc aminte de tine.O iau pe carare, intru in casa ,iar ies, dau in caini,nu mai raspun la nimeni , nu mi-s eu.Ce-I cu mine?
Cu mintea mea cea noduroasa de silvic ma gindeam ca tot ce-am facut , am facut din lipsuri si nevoi, ca o viata are omul si o gaura-n ….Dar ei nu se mai satura si destul nu-i destul.Si odata manjit ,nu poti da inpoi.
Chiar daca povestea are asemanare cu caprioara lui Labis ,diferenta e ca noi nu ne saturam. Niciodata.
Nu-mi mai iesi din minte faptura firava,zac boala de zile si te chem far-de cuvinte.
Cu cuvinte frumoase ti-am aratat fabrica de creione si cum ca uite ce utila e taierea ,in folosul copiilor nostri care vor fi mai…si la export au mare cautare,creioanele.
Simt nevoia sa ma destainui tie,uite vino si stai aici pe scaun iar eu o sa-mi pun capul pe genunchiul tau..
Sa ma ierti caci copii tai vor creste pe o pajiste neumbrita,neplouata,neciripita,nefraguita,nelinistita..
Iarta-ma caci copii tai nu vor sti cum arata o fraga(decit de pe borcanele de gem), un cuc(decit pe telefonul mobil) un stejar(decit de pe sticlele de bere.e asta-I buna rau!)
Iarta-ma ca nu ti-am spus adevarul,atait cit il stiu..
Ca el e mult mai mare si vine rostogol si ne va umple gura cu pamint la toti , ca sa ne saturam odata.
N-am sa-ti spun ce-am facut , ce-am vazut,e strigator la cer , si cerul le-a auzit.Ploaia care va veni le va potopi pe toate..
Cind eram copil muscam adinc din creion ( avea aroma lui de KOH-I-NOR) si Andreea colega mea “Unde esti copilarie cu padurea ta cu tot?..”
de banca imi dadea peste bot de cite ori ma vedea.Ii raspundeam cu palosul creion si sfirseam cu duelari de spade de creioane.Eram Fat-frumos al codrilor si eram ranit in onoarea mea de cravata purtator(uneori imi dadeau lacrimile de usturime..mama ma-si. Daca se vedeau?)
Hai vino tu si da-mi iar peste botul raios de porc si fa-ma iarasi om,hai vino tu sa ne duelam iar in creioane.
Copilarie