Probabil va intrebati de ce am plecat la drum cu un astfel de articol...buna intrebare...Pai, cum viata e si asa destul de grea in Romania(motivele le cam cunoastem cu totii, ma indoiesc ca sunt multi carora le place la nebunie aceasta "minunata" tara) , se observa pe zi ce trece o tendinta extrema de a face si mai dificil traiul pe meleagurile autotohtone. Asa ca vine inevitabil, mai devreme sau mai tarziu momentul in care iti pui fara sa vrei intrebarea...EU DE CE TRAIESC ???...DE CE MA CHINUI ASA???...Daca va intrebati...da mi-am pus si eu intrebarea la un moment de cumpana al vietii(sau ma rog...asa parea atunci...stand si gandindu-ma acum...imi dau seama ca nu era ceva fara de care sa nu traiesc ...doar un aspect al vietii cotidiene) . Dupa zile cu "mai putin soare", nopti nedormite si multe alte chestii pe care nu vi le doresc nici daca ati fi cei mai mari dusmani ai mei, am ajuns la concluzia ca e doar unul dintre momentele cand ajungi sa fii intarit psihic, fizic si in ce orice alt aspect mai credeti voi de cuviinta. Bineinteles...suferinta nu poate fi egalata cu nimic in lume...dar aceste momente nu fac altceva decat sa iti arate din nou(daca nu stiai deja) ca trebuie sa fii pregatit pentru orice ti s-ar putea intampla pentru ca lumea in care traim(si trebuie s-o recunoastem) este formata din cei slabi(si nu ma refer la masa de tesut adipos) care se pierd pe parcurs si din cei puternici, luptatori care vor izbandi in viata prin simplul fapt ca au un tel si stiu in sinea lor ca trebuie sa ajunga la el si sa le arate si la altii ca se poate.
Toate bune si frumoase...ajungi la un moment dat dupa cateva astfel de momente(se presupun a fi diferite, caci altfel inseamna ca nu ai invatat nimic din lectia precedenta de viata) sa fii pregatit pentru aproape orice si sa simti ceea ce au exprimat Parazitii prin piesa "Fii pregatit": "astept zambind...pentru tot ce am vazut pana acum sunt pregatit". Acest lucru inseamna ca ai devenit un luptator, gata pentru multiplele incercari ale vietii gata sa te doboare la pamant cand te astepti mai putin...
Sa revin la ideea initiala...de ce viata e cel mai pretios lucru pe care Dumnezeu L-a dat? In primul rand viata este un dar pe care Cel de sus ni-l face in scopul realizarii de catre noi a binelui si raului si dincolo de acest aspect...partea foarte grea este pana ne dam seama cine suntem cu adevarat(nelasandu-ne influentati de altii sau de mass-media). Cand vom reusi acest lucru...cu siguranta vom putea sa afirmam, indiferent de greutatile vietii ca suntem "noi" gata sa ajungem, prin pofta de viata, unde numai cu visul frumos inainte puteam reusi !
Urmatorul post va fi probabil publicat diseara...o duminica frumoasa in continuare:)
frumos articol:)
RăspundețiȘtergereo duminica frumoasa si tie:)
Hm,viata e chiar pretioasa,fie ea mai usoara sau mai grea.Daca traiesti,orice necazuri sa ai,inca mai exista speranta.Dar daca nu mai ai viata.....si sunt multi care se gandesc "ce rost are viata?",sunt multi care cred ca ar fi mai bine sa nu fie...si s-ar putea sa fie chiar omul despre care crezi ca e cel mai fericit.Eu am intalnit oameni cu succes in viata,care chiar si-au realizat visele,si au devenit cine si-au dorit sa fie,dar mi-a spus(nu vreau sa dau nume):
RăspundețiȘtergere"Nu mai stiu ce rost are viata,am tot ce vreau,dar nu mai gasesc fericire in lucrurile marunte.Mai demult,imi luam o masina mai veche,si ma bucuram,eram fericit.Acum,parca doar traiesc sa treaca timpul..."
Si va spun ca este vorba despre un om care este considerat "o emblema" in orasul meu,sau chiar in Romania,este un om care intr-adevar a realizat ceva.Pacat ca unii gandesc asa,si pacat ca aproape cu totii gandim asa in anumite momente ale vietii!
Multumesc la fel Monica:)
RăspundețiȘtergereAsa e...trista chestia...ar trebuie mereu sa ne bucuram de ce avem si sa invatam sa le pretuim la adevarata lor valoare:)
RăspundețiȘtergereAsa este 100 Ro ,fiecare varsta cu placerile si satisfactiile ei,adevarul este ca si eu am simtit la un moment dat amaraciune si poate am pus si eu multe intrebari legate de viata,mai ales dupa moartea sotului meu,care s-a stins la 50 de ani ,in puterea varstei si a vietii profesionale,dar,D-zeu ne da putere ne insufleteste si nu ne lasa prada disperarii,nu intamplator se spune cand se inchide o usa..D-zeu iti deschide o fereastra.
RăspundețiȘtergereBuna seara si bun gasit tuturor!
RăspundețiȘtergereRappa,
Frumos, clar, limpede. Ai o retorica buna iar rationamentele sunt corecte. Iar concluziile pe masura. Si stii de ce cred asta?
Pentru ca intr-o ecuatie cu atat de multe variabile L-ai pus pe Dumnezeu inauntru. El este constanta.
Am un articol pregatit dar nu l-am postat. Tot despre aceasta chestiune vorbeam, plecand de la aceleasi premise dar cu unghiul de vedere putin schimbat. Nu i-am dat drumul pentru ca lipsea ceva. Citindu-te mi-am dat seama ce.
Mersi, Andrei!
Frumos articol, imi place cum scrii. Si un alt lucru care imi place la tine...nu scrii muuult. Ma plictisesc ingrozitor postarile lungi. Niciodata nu am rabdare sa le citesc. Acest lucru ar trebui sa-l stie toti bloggerii si sa incerce sa scrie cat mai concis, scurt si clar.
RăspundețiȘtergereBravo, o zi placuta!
Nu ai pentru ce Dan:)... ma bucur ca am putut fi de ajutor:)...multumesc de aprecieri si o seara frumoasa:)
RăspundețiȘtergereMultumesc Lillee:)...e adevarat ceea ce spui tu...uneori postarile lungi ne duc intr-o stare de plictis...sper sa nu va plictisesc cu ale mele:)
RăspundețiȘtergere100 Ro,
RăspundețiȘtergereDaca ar fi sa-ti comentez parerea n-as putea spune altceva decat ceea ce a spus si Tasha, pentru ca si mie mi-a jucat soarta acelasi renghi. Fereastra pe care Dumnezeu a deschis-o se numeste Mara, nepotica mea!
Articolul care v-a aparea s-ar putea sa te intereseze.. :)
„ de catre noi a binelui si raului” partea proastă în chestia asta este că binele pe care-l vede unul este răul altuia, aici nu ne înțelegem. mafiotul crede că este bine să fie mafiot iar eu cred invers. asta-i buba. ce e bine si ce e rau?
RăspundețiȘtergereChiar crezi tu selena ca mafiotului ii convine si este impacat cu el fiind mafiot ?...dar face lucrul asta dintr-un motiv care nu ii aduce prea multe satisfactii...stii tu, nu le poti avea pe toate, insa uneori oamenii isi pierd identitatea alegand sa realizeze uneori lucruri de care nu sunt mandri...eu zic ca nu sunt eu cel mai in masura sa iti raspund la intrebarea aceasta...priveste in sufletul si cred ca vei descoperi singura raspunsul...o seara frumoasa:)
RăspundețiȘtergereImi pare rau Dane sa stiu ca ai aceeasi soarta...e trist,dar ,ce nu te omoara te face mai puternic,cand a murit sotul meu am crezut ca universul meu s-a terminat,n-am mai iesit din casa o vreme,nu vroiam sa fiu compatimita,lumea empatizeaza,hai sa nu fiu rea..dar de inteles nu te intelege numai cine trece prin asta.Fetele mele insa au fost cele care m-au trehzit la realitate,mi-ai spus ferm"mama,noi intelegem ca l-ai iubit pe tata,dar cu noi cum ramine? de ce nu te gandesti ca trebuie sa traiesti pentru noi?"...si am realizat ca aveau mare dreptate,mi-am schimbat atitudinea,m-am rugat pentru sufletul lui,dar nu l-am mai jelit...l-am lasat sa se odihneasca-n pace.
RăspundețiȘtergere