Singur; e drumul tau

E un articol preluat de... de la celalalt "eu", care e undeva pe acolo, se ascunde...
si zice asa:

E nasol sa fii singur. Nu-i asa? E nasol sa te gândești mereu la cât de singur ai rămas, sa te gândești ca alta data aveai atâția prieteni, alta data mereu aveai cu cine sa ieși la un suc, aveai o mulțime de persoane dintre care o puteai alege pe cea care vroiai sa-ți tina companie pentru câteva ore. Dar acum... pe cine mai ai? O mai ai pe ea, singura persoana pe care știi ca te poți baza mereu. E doar una. Deseori ți se spune sa fii mulțumit pt ca o ai pe ea, sa nu te plângi, nu ești singur. Dar acele cuvinte nu te mulțumesc deloc. Repet, deloc. Ba din contra. Te fac sa te simți și mai trist...tocmai despre asta este vorba. O ai numai pe ea, e doar o persoana pe care te poți baza. E puțin, e mult prea puțin. E ok pe moment, ieși cu ea, ieși cu persoana care mereu te-a ascultat, ieși cu persoana pe al cărui umăr ai plâns mereu. Dar când va despărțiți, când fiecare pleca acasă., atunci e un sentiment neplăcut. Tu ramai la semafor, iar intre timp privești înapoi. Ce vezi?... Spatele ei, spatele persoanei care e totul pt tine; o vezi cum pășește în sens opus sensului tău... Si doare. Fiecare pas pe care vezi ca îl face te împunge undeva adânc în suflet, cu fiecare pas distanta de singurătate dintre voi e tot mai mare, cu fiecare pas timpul în care ești lăsat singur sa plângi, e tot mai lung.
Mergi spre casa, ești singur acum. E o străduța îngusta, întunecată, pentru ca acela e drumul tău. Pentru ca ai dorit atât de mult sa fii cu singura persoana care e de partea ta, ai dorit sa fii cu ea 15 minute în plus, deci ai ales acest drum. Acum urci, fiecare piatra pătrată pe care calci te face sa verși câte o lacrima. Te face sa te gândești ca mâine nu vei avea ce sa faci. Pentru ca nu mai ai prieteni și ea... ei bine, ea e ocupata. Pentru ca doar tu nu știi ce vei face, nu și ea. Ea are programul ei. Si din nou te gândești cum s-a ajuns in situația asta. Cum ai ajuns singur. Nicio explicație buna nu iți vine în minte, tot ce iti spui este ca tu ești cel vinovat, desigur... E cea mai frecventa explicație, cel mai frecvent răspuns.
Ei bine, ai ajuns. Ai ieșit de pe drumul îngust, trebuie sa iti ștergi repede lacrimile de pe fata. Pentru ca s-a luminat drumul, oamenii ti-au ieșit in cale. Nu te poți plimba cu lacrimi in ochii. Ești prea orgolios, nu vrei sa iti areti suferința.
Si mergi acasă, cu toate ca știi ca acolo va trebui sa pretinzi ca toate sunt bine, pentru ca nu ai chef sa dai răspunsuri la întrebări stânjenitoare, răspunsuri pe care probabil nici sa nu le știi. Nu vrei sa explici nimic, deci zâmbești. Si toți cred ca ești bine.
Cum ai ajuns în situația asta?
Nu știu... nu știi...