N-am incercat vreodata sa definesc iubirea, nu stiu daca mi-ar fi folosit la ceva, dar recunosc ca i-am dat oaresce atentie de-a lungul timpului si am incercat sa inteleg si eu ce e cu ea...De ce iubim pe cineva, ce declanseaza un sentiment nu ma preocupa in mod deosebit, pentru ca nu cred ca am raspunsuri...Oricat de bine m-as cunoaste si oricat de clar mi-ar fi ce-mi place, in general, nu pot spune de ce iubesc si ce anume ma face sa iubesc.
Pot face o lista cu calitati, cu trasaturi care imi plac la cineva pe care iubesc, e foarte simplu sa gasesti motive pentru care iubesti, dar asta nu inseamna nimic. Orice incercare de a raspunde la "de ce iubesti?" imi suna a generalizare cat se poate de falsa in raport cu ceea ce simti pentru ca, atunci cand te indragostesti nu cauti motive sa te indragostesti, ci pur si simplu se intampla. Oricat de irational ar suna, iubesc pentru ca iubesc si atat.
Dar ce se intampla in noi atunci cand iubim, cand ne indragostim? Nu discutam despre hormoni si chimie, pentru ca a simti atractie fizica nu inseamna nici macar a te indragosti si cu atat mai putin a iubi.
Iubim un om care are niste trasaturi, calitati si defecte...firesc ar fi sa credem ca il iubim pentru calitati, in realitate insa, ajungem sa iubim si defectele, sa le vedem ca pe ceva interesant, poate chiar ca pe niste calitati, si asta nu pentru ca ar face parte din vreun "model" sau pentru ca am fi "obisnuiti" cu ele. Exista atatea trasaturi comune pe care oamenii le au si, totusi, la cel pe care il iubim sunt unice...felul in care se imbina acestea si mai ales felul in care le manifesta le da unicitate, cel putin in ochii nostri...
Cum ar putea incapea intr-o lista enumerarea trasaturilor unui om, impreuna cu atitudini, gesturi, ticuri chiar, cu o multime de inflexiuni ale vocii care te impresioneaza, cu nenumarate idei, ganduri, sentimente pe care le descoperi intr-un om? Ce raspunsuri poate primi "de ce iubesti?" cand ai impresia ca fiecare gest e deosebit, cand o manifestare, poate caraghioasa, vazuta cu ochii mintii, devine una cat se poate de simpatica sau cand ti se pare ca fiecare privire e altfel? Cum am putea sa spunem "iubesc pentru ca..." altfel decat "il iubesc pentru ca e el" sau "o iubesc pentru ca e ea"?
Cunosc oameni care mi-ar spune ca suna nerealist si ca iubirea trebuie sa insemne cu totul altceva decat "nebunia" asta, care are prea putina legatura cu ratiunea. Sunt de acord ca o iubire, ca sa reziste, trebuie sa se bazeze pe mai mult decat atat, trebuie sa fie insotita de incredere, de intelegere reciproca, de sisteme de valori similare, de viziuni cat de cat apropiate despre viata. Dar toate astea nu inseamna nimic fara acea "nebunie", pentru ca, numai pornind de la ea, pastrand-o vie cat mai mult, are sens sa o imbogatesti cu celelalte ingrediente necesare.
O iubire, care sa reziste, se bazeaza atat pe simtire, cat si pe ratiune, dar si pe conflictul dintre ele. Da, suna poate aberant, romantic si naiv...surpriza! este cat se poate de adevarat si o sa povestesc de ce. Oricat incerc sa vad ratiunea si simtirea mergand mana in mana, ca si regula, nu reusesc....sa iubesti, sa simti, sa te indragostesti presupune totusi ca simtirea sa preia fraiele, inseamna totusi sa pierdem controlul. Chiar daca ne dorim sa iubim si ne place sa ne simtim indragostiti, in momentul in care se intampla, ratiunea trece pe planul doi...Ne convine sau nu, este dovedit stiintific faptul ca un om indragostit functioneaza cu 40% sub parametrii obisnuiti ai inteligentei sale :)
Intr-o atare situatie, este evident ca ratiunea nu poate asista pasiva la pierderea controlului si atunci, chiar daca teoretic suntem dispusi sa ne indragostim, ea tot riposteaza...ca o face prin sabotarea sentimentelor, incercand sa ne convinga, de exemplu, ca persoana nu este ceea ce ne trebuie sau cel putin nu este atat de minunata pe cat o vedem, ca, pentru a-si dovedi dreptatea, are chiar modalitati subtile prin care ne indeamna sa il provocam pe celalalt sa ne dezamageasca sau ca o face prin negarea sentimentelor si inducerea impresiei (retineti: impresie!) ca, de fapt, e o stare pasagera, o chestiune controlabila si fara consecinte, conteaza mai putin...important este ca, uite-asa, s-a declansat razboiul dintre ratiune si simtire...cu cat ratiunea este mai puternica si lupta mai abitir, cu atat simtirea este mai provocata sa contracareze si, in realitate, acest razboi nu va face decat sa dea mai multa putere sentimentelor :) Asta, evident, numai daca nu avem totusi o ratiune mult prea puternica, deja capabila sa actioneze foarte eficient in directia inhibarii sentimentelor sau daca nu este vorba de un foc de paie, usor de inhibat...Daca insa scanteia este reala si puternica, va reusi sa topeasca zapada ratiunii :)
O iubire acceptata de ratiune fara nici o cartire, de fapt, nu e iubire...sa iubesti niste calitati si sa accepti niste defecte este un bilant contabil in care activul sunt calitatile si pasivul este reprezentat de defecte, iar asta este doar suprematia ratiunii care iti dicteaza ce sa simti si, cu o simtire ceva mai usor de manipulat, rezultatul este un surogat de iubire, indusa de ratiune pentru ca si pentru ca si pentru ca....n motive stabilite neuronal, dar doar atat :)
In concluzie, iubirea e un soi de "nebunie", care incepe cu o lupta intre ratiune si simtire, continua cu o capitulare a ratiunii, pentru ca, fara aceasta capitulare, nu am vorbi de iubire...dupa care ratiunea isi revine, se scutura de praf si, neavand puterea sa mai impuna conditii, incearca intai sa se dumireasca ce s-a intamplat, e de bine, e de rau...daca va constata ca simtirea nu a fost chiar neinspirata si va zice macar "mda, ai si tu dreptate sa-ti placa", se incheie un armistitiu, ratiunea ne permite sa ne lasam prada simtirii, ba chiar o mai incurajeaza, ii mai da cate un bobarnac cand exagereaza si s-au creat premisele pentru ceva frumos si rezistent.
Mi-au placut foarte mult si m-am regasit de-a lungul timpului in niste vorbe de-alea celebre despre iubire. Cand n-am inteles-o sau cand am dus razboaie pierdute cu ea, razboaie din care am invatat ca, luptandu-te cu ea, nu faci decat sa-i dai putere, m-am consolat ca li s-a intamplat si altora :))
"O iubire provocată de cauze conştiente, de calităţi pentru care dicţionarul are cuvinte, de însuşiri externe, o iubire acordată ca un premiu pentru calităţi estetice, morale şi intelectuale, o iubire pe care o poţi justifica nu este iubire." (Garabet Ibraileanu)
"Inima are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste." (Blaise Pascal)
"Dragostea nu înseamnă a ne privi lung unul pe celălalt, ci a te uita împreună în aceeaşi direcţie."(Antoine de Saint-Exupery)
"Cum naiba să explici în termeni chimici şi fizici un fenomen atât de important ca iubirea ?" (Einstein)
"Iubirea nu e o stare de luciditate, ci tocmai o renunţare la luciditate, un interimat al inimii." (Ionel Teodoreanu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu