News-Roman

De ceva vreme incoace citesc in mod constant editiile online ale ziarelor. Avantajul? Pot citi oricat de multa presa, fara a fi nevoita sa cumpar ziarele (deci fara a face o gaura substantiala in bugetul meu si al familiei, intrucat ma costa doar... curentul electric consumat, Internetul si uzura computerului). Citesc atat presa centrala (ceva mai bogata), cat si presa locala (interesandu-ma evenimentele petrecute pe plan local).
Recent, una din jurnalistele din presa scrisa locala a lansat un site nou: un ziar electronic - "News-Roman". Intr-un fel, cred ca e cea mai buna decizie pe care o putea lua: are in spate o experienta jurnalistica in presa locala (presa scrisa si televiziune), o experienta destul de bogata deja, in plus are si o experienta ca blogger destul de activ.
Desigur, va trece ceva timp pana sa poata dezvolta suficient de mult site-ul respectiv incat sa-si poata permite sa castige pe seama lui. Deja s-a pus pe treaba, scrie de zor, deja au aparut destule articole. Totul este sa-si indeplineasca visul, acela ca in decurs de circa 3 luni de zile sa-si dezvolte proiectul suficient de mult incat sa inceapa sa se vorbeasca despre el.
Sanse sunt pentru a-si dezvolta site-ul. Spre deosebire de unele editii online ale ziarelor, articolele apar ritmic pe parcursul zilei, ceea ce-i confera un dinamism destul de bun, dinamism care poate atrage, in timp, suficienti cititori.
Nu pot decat sa-i doresc succes. Deja i-am pus un banner pe blogul meu, in semn de sustinere. Sper sa-i aduca suficient de multi cititori in timp.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu