Autor:: http://www.noapteaiguanei.ro
Articol: Ne grăbim
să ne naștem, să mergem la școală, ne grăbim să ne găsim jumătatea și să avem copii. Apoi ne grăbim să îi creștem. Ne grăbim să pregătim Paștele, apoi să mergem în concediu și facem rezervări pentru revelion. Ne grăbim să ne culcăm și ne grăbim când ne vizităm părinții. Stăm pe loc. Așteptăm.
Uităm
să-i întrebăm pe cei dragi de le este bine, uităm să ne luăm la revedere, uităm să spunem te iubesc și mi-este dor. Uităm să mâncăm, să bem destulă apă, să ne fardăm ori să ne coafăm. Uităm cum era în copilărie, uităm numele colegilor din școală, uităm cine ne-a învățat să scriem sau pe cine am supărat.
Ne supărăm
pe cei ce ne nedreptățesc, pe cei care nu ne înapoiază datoriile, pe cei care ne-au uita, ne supărăm cu motiv și ne supărăm prea des fără motiv. Ne supărăm pe Dumnezeu și ne supărăm pe soartă. Ne supărăm și iertăm. Sau purtăm ranchiună. Iertăm.
Ne amintim
de cei care nu mai sunt, de cei pe care i-am iubit, ne-amintim cine ne-a supărat și pe cine am urât. Ne amintim de prima zi de școală, de primul bilețel de iubire, de prima dragoste și ne mai amintim primul sărut. Ne amintim primul dans și prima dezamăgire, ne amintim și ce ar trebui să uităm. Ne amintim ce nu își amintesc alții…
Vedem
în jurul nostru mândria, hoția, sperjurul și lăcomia, bunătatea și dărnicia. Vedem oameni triști, copii părăsiți și genii uitate. Vedem cum înfloresc pomii și cum cad picăturile de ploaie. Vedem ce nu văd alții…
Și se întâmplă
lucruri despre care aveam siguranța că nouă nu ni se pot întâmpla. Refuzăm să credem că este vorba despre noi. Negăm adevărul. Suferim. Toate aceste se întâmplă în ziua în care CUVINTE pe care le știam, dar nu le luam în seamă, încep să capete dimensiuni imense. De la primul, până la ultimul cuvânt, fiecare ne sună în ureche precum ding-dong-ul unui clopot. Prevestind ceva. Rău pentru noi. Trist pentru ceilalți.
Cuvinte…
* durere
* medic
* ecografie
* formațiune
* spital
* investigații
* biopsie
* tumoare malignă
* radioterapie
* chimioterapie
* operație
* histerectomie
* reanimare
* salon
* ieșire
Viață sau moarte. Viitor. Soartă. Speranță.
Mi-a fost colegă de serviciu cu mai mulți ani în urmă. Vorbim de 3-4 ori pe an. De Sărbători era tristă – dar nu putea vorbi. Era în faza de negare. Acum, după ce a trecut prin toată epopeea cancerului, vrea să vorbească. Vrea să spună tuturor. Își dorește să nu mai treacă nimeni prin ce a trecut ea. Are 40 de ani. Și are trei copii pentru care ar vrea să fie sănătoasă. Nu vrea să le provoace suferință.
Nu a avut nici un simptom care să îi dea de gândit. Și-a făcut de două ori pe an controlul medical însoțit și de testul Babeș – Papanicolau. De fiecare dată rezultatul a fost bun.
Acum, după ce a trecut prin chinuri de nepovestit, a primit "sfaturi" retroactive pe care le oferă şi altora…
- Chiar dacă mergi de două ori pe an la control, evită să mergi la acelaşi medic şi, mai ales, să ţi se facă analizele la acelaşi laborator (este trist, dar există şi medici care nu ştiu să recolteze probele şi există laboratoare care nu sunt dotate cu tehnică de ultimă generaţie, nu au toţi markerii…)
- Testul Babeş-Papanicolau "acoperă" doar circa 80% dintre tulpini, astfel încât, rezultatul privit nu poate fi sigur.
- Este de preferat, pentru mai multă siguranţă, se recomandă ecografia intravaginală şi colposcopia.
Aşa cum ea mi-a povestit mie, vă spun şi eu vouă.
--
Visitor Ip: 95.76.228.242
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu