Ocupatia: Indragostit(a)

Suntem prosti facuti gramada. Asta e concluzia. A mea. Acum sa spun si cum am ajuns unde am ajuns.
Ca orice biped inteligent(?) mi-am dorit sa-mi pice fisa si sa zic wow uitandu-ma la un om. Nu asta vrem toti la un moment dat si in cele din urma? Sa ne indragostim, sa fim prinsi in asta, sa ne fie dor, sa ne uitam de 10 ori la o eticheta care ne aduce aminte de z? Bun, si ajunsi aici ce facem? Pana in punctul asta suntem oameni misto, avem ocupatii, tabieturi, suntem super entuziasmati, happy, topaim sau plangem ca niste amarati de emo, ne ducem dimineata la munca si ne enervam pana in pranz ca n-a venit x client. Ne dam interesul si vrem sa facem cariera, lucram, desenam, avem pasiuni. Cu alte cuvinte, avem lumea la picioare. Dar din momentul in care ne pica fisa... s-a terminat. Cica ar fi bine sa fi indragostit. Seeeeriiiooos? Cica ar fi bine sa fi asa pierdut in norisori pufosi. Serioooos? In ce lume? In asta a noastra e unul dintre cele mai dificile lucruri. Sa ai o viata normala si sa fi si indragostit pe deasupra. Situatie ipotetica: doi oameni frumosi se cunosc, se plac si incep dansul asta aiurea, de-a indragostitii. Pana acum aveau planuri pentru la vara, un drum catre cariera, pasiuni si proiecte personale. Aveau 20 000 de chestii de facut. Dupa hopul asta lucrurile se schimba: parca se renunta la unele planuri care nu-si mai au rostul, planuri care sunt inlocuite cu altele, doar ca mai nesigure. Dar despre asta mai tarziu. Eh, proiectele, pasiunile si in mare, viata sociala sufera radicale reduceri de "personal". Parca nu m-as mai duce nu stiu unde, parca as sta mai bine aici, parca n-am chef sa ma joc, parca nici sa citesc. Eh, incet incet renunti la tine pentru a sta cu orele tolanit in pat uitandu-te la ea si fata ei perfecta. Frumos nu? Aha... suntem o specie patetica. Chestia asta cu indragostitul e ciudata. Toti o vrem cand nu e si cand apare ni se face frica. Suntem si prosti si lasi pe deasupra. Ce bine-ar fi sa ne putem deconecta de noi. Sa ne lasam acasa, pe raft o cutie cu "sentimente si stari de vulnerabilitate". Si sa ne traim viata mai simplu. Si cand ajungem acasa, dupa ce facem ce avem de facut, dupa ce ne realizam pe noi pentru o zi, ne luam cutiile de pe rafturi si ne pierdem in ele. Simplu si eficient. Mai ales eficient. Si a doua zi o luam de la capat.