Pentru totdeauna...

Ne’am cunoscut intr’o epoca diferita…intr’o lume diferita,cu altfel de oameni.Ne’am cunoscut si m’ai invitat la cina…care pentru tine era cam acelasi lucru cu micul dejun si cu pranzul…am zambit,am povestit,te’ai uitat adanc in ochii mei incat am simtit cum soarele imi arde profund sufletul.Mi’ai povestit despre mama ta,care s’a stins imediat dupa ce ti’a dat viata,mi’ai povestit despre cainele tau, un Dogue de Bordeaux…prima data am crezut ca era vorba despre vreo marca de vin..si acum zambesc atunci cand imi amintesc…mi’ai povestit cu atata gingasie despre primul tau sarut,despre prima ta noapte de dragoste,despre prima fata de care te’ai indragostit,despre durerea pe care ai simtit’o atunci cand ti’ai pierdut cel mai bun prieten…mi’ai spus atatea lucruri,incat aveam impresia ca te cunosc de’o viata,ca eram meniti sa fim impreuna…imi placea ca intotdeauna ma luai de mana atunci cand traversam strada,ma simteam ca un copil,ma simteam protejata..erai eroul meu.Imi amintesc cand am dat de primul meu fir de par alb si te’am sunat disperata la trei noaptea spunandu’ti ca imbatranesc, tu ai inceput sa razi ,eu m’am enervat iar apoi m’ai linistit spunandu’mi ca o sa’ti colorezi o suvita mica la spate in alb,doar pentru mine,ca sa fim “batrani” amandoi…si am vorbit apoi pana la sase dimineata…am adormit cu telefonul in mana:)
Dupa un an,totul s’a schimbat…zambetul pe care il aveam de fiecare data cand iti zaream privirea s’a transformat intr’un zambet amar ,care era doar sa fie,doar ca sa’mi spun ca totul va fi bine…un zambet care ascunde lacrimi,multe lacrimi…M’ai luat de mana,in timp ce ne beam cafeaua la restaurantul nostru preferat si mi’ai spus:”Am primit un loc de munca in Austria…este tot ce am visat,de cand eram copil…Te iubesc,dar…” ….fara sa’mi dau seama m’am trezit cu obrajii umezi,udati de lacrimile ce pareau ca nu se mai termina…
Insa am stiut ca asa era mai bine…pentru tine…la urmei urmei,nu tu hotarasti,ci destinul,totul e asa cum ti’e scris….Si a trecut o luna,a trecut un anotimp…eu ocupata cu studiile…tu cu locul de munca…asa au trecut trei ani…nu am mai putut sa iubesc pe altcineva,insa imi facusem noi prieteni,care erau langa mine in orice moment…ei mi’ai facut amarul mai dulce…
Pana intr’o zi de sambata…,ploua si era cinci dimineata.Am auzit soneria,m’am speriat.Cine putea sa fie la 5?Toti cunoscutii stiau ca faceam crize daca eram deranjata din somnul meu cel drag la ora aia.Curioasa si morocanoasa,cu o matura in mana(pentru orice eventualitate) am deschis usa.Am simtit ca mi se opreste inima.. Era el…el..,doar el.M’a imbratisat puternic si am stat asa,imbratisati ,timp de cinci minute,in timp ce picaturile de ploaie ne spalau sufletul,toate suferintele,toate amintirile urate…Eram doar noi.Si am ramas doar noi,si acum dupa 40 de ani,cu doi copii,cu cinci nepotei superbi si nazdravani…Si suntem in acelasi restaurant in care ne’am cunoscut,cu aceeasi cafea nici amara,nici dulce si cu mult lapte…ne tinem de mana,si ma privesti la fel de patrunzator ca prima data..si in fiecare clipa simt cum soarele imi arde cu blandete sufletul…