SEPARATISTII catalani cer ajutorul UE pentru DEZMEMBRAREA Spaniei
Șeful guvernului local din Catalonia, Artur Mas, le-a cerut celor 27 de lideri ai statelor Uniunii Europene (cu excepția premierului spaniol Mariano Rajoy, n.r.), precum și altora, ai unor state care nu fac parte din aceasta, să sprijine organizarea referendumului privitor la autodeterminarea regiunii, stabilit pentru 9 noiembrie, transmit joi agențiile spaniole de presă.
Sprijinul le-a fost cerut acestor șefi de state și de guverne prin intermediul unei scrisori redactate în special în engleză, dar și în franceză, după cum indică postul public de televiziune din Catalonia, TV3. “Am încredere că pot conta pe dumneavoastră pentru a continua acest proces democratic și pașnic”, declară Mas în scrisoare. Aceasta a fost însoțită de un memorandum cu detalii asupra procesului de autodeterminare, data referendumului sau modul în care a fost acesta decis (și cu sprijinul unor forțe politice din opoziția de la nivel regional din Catalonia).
Această nouă inițiativă a șefului guvernului local din Catalonia face parte dintr-o serie de măsuri luate pentru a acorda o perspectivă internațională dezbaterii privitoare la declararea independenței acestei comunități autonome spaniole. Recent, Artur Mas a acordat mai multe interviuri unor media internaționale.
Șeful guvernului regional din Catalonia susține, în scrisoarea menționată, faptul că organizarea referendumului este sprijinită de cetățeni și va avea loc în cadrul legal din Catalonia și Spania, indicând astfel că “nu există motive” pentru care aceasta ar putea să nu fie permisă. De asemenea, în scrisoare este subliniat și faptul că au fost epuizate căile de dialog cu guvernul Spaniei, motiv pentru care șefului acestuia, Mariano Rajoy, nu i-a fost trimisă scrisoarea.
În plus, Mas mai arată și faptul că voința Cataloniei este să rămână în Uniunea Europeană dacă și-ar dobândi independența — iar această decizie de a rămâne în Uniune le va reveni guvernelor tuturor statelor membre. Mai mult, documentul arată că “nu este adevărat” că independența Cataloniei ar aduce după sine imediata excludere din Uniune și amintește că această chestiune nu este prevăzută în mod special de tratate.
Filialele conservatorilor și socialiștilor din Catalonia, precum și formațiunea minoritară Ciutadans au criticat scrisoarea transmisă de Artur Mas liderilor UE. În schimb, restul formațiunilor politice din regiune au lăudat inițiativa.
Referendumul programat de guvernul regional din Catalonia în 2014 este anticonstituțional și nu poate avea loc, astfel că guvernul de la Madrid va depune toate eforturile pentru a evita ca atât catalanii, cât și ceilalți spanioli să fie afectați de o inițiativă politică ce provoacă doar instabilitate și fractură socială, a declarat Mariano Rajoy în ultima conferință de presă a anului ce tocmai s-a încheiat.
În pofida faptului că premierul Rajoy repetă astfel poziția deja anunțată în urmă cu câteva săptămâni, anul 2014 va fi marcat de revendicările secesioniste și de referendumul asupra statalității și independenței Cataloniei, convocat de guvernul regional în 9 noiembrie. De pe Agerpres
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu