Katy Perry, preoteasa Illuminati! La premiile Grammy 2014, celebra cântăreaţă a făcut o interpretare satanistă! Încă o victorie a religiei unice luciferice a Ocultei Mondiale…
Aţi urmărit cumva, de curiozitate, premiile muzicale Grammy de zilele acestea? Aţi văzut interpretarea celebrei cântăreţe Katy Perry la aceste premii? Totul nu a fost decât un nou ritual tematic Illuminati! Mulţi au observat cum Katy Perry a fost îmbrăcată, asemenea unei vrăjitoare, având printre altele şi crucea cavalerilor templieri pe piept (fac aici o mică paranteză, pentru a spune necunoscătorilor faptul că organizaţia malefică Illuminati a moştenit o bună parte din principiile şi practicile cavalerilor templieri). Kary Perry a mai “defilat” în faţa publicului spectator şi telespectator având coarnele zeului Moloh, iar dansatorii ei erau îmbrăcaţi în haine negre, cu coane de diavol ieşind din capetele lor! Iar la sfârşitul “ceremoniei”, Perry a fost “arsă pe rug”, odată ce cântecul s-a încheiat… Jenant şi scârbos spectacol diavolesc! Aa…şi să nu uit calul întunecat cu ochii roşii care aduce una din năpastele apocalipsei! Tot ce v-am povestit mai sus, puteţi vedea în imaginile de mai jos şi în videoclipul de la finalul articolului.
Tot ocultismul simbolic din această interpretare a lui Perry nu a fost doar un simblu accident; atenţia pentru detalii arată că cineva s-a gândit extrem de bine în realizarea acestui spectacol. Aşadar, glumea Katy Perry acum câţiva ani când spunea într-un interviu televizat că şi-a vândut sufletul diavolului sau vorbea serios? Una din două: ori cântăreaţa lucrează cu cineva adânc implicat în ocultism, ori ea este chiar “vândută diavolului”! Şi, desigur, că elita ocultă este absolut încântată de acest spectacol! Încă o dată subconştientul oamenilor este manipulat cu succes.
Chiar dacă nu credeţi în lucrurile de genul “ritualuri oculte” sau “simbolism Illuminati”, este important să reţineţi ceea ce face elita ocultă. De fapt, ea este absolut obsedată de aceste lucruri; şi este mai mult decât fericită să promoveze orice interpret care îi îmbrăţişează “lumea ei malefică”. De aceea, vedem din ce în ce mai des aceste spectacole satanice.
Priviţi doar pozele de mai jos, precum şi videoclipul YouTube de la finalul articolului, în care apare interpretarea lui Kate Perry. Şi judecaţi şi singuri…
Să nu credeţi însă că oamenii sunt proşti şi nu au observat acest grotesc spectacol satanic. Iată, de exemplu, câteva reacţii ale cititorilor de pe Twitter:
* Katy Perry promovează vrăjitoria, demonii, magia, satanismul;
* Katy Perry dansează pe o măciucă de vrăjitoare;
* Interpretarea lui Katy Perry seamănă cu o manifestare a diavolului.
* Katy Perry dansează pe o măciucă de vrăjitoare;
* Interpretarea lui Katy Perry seamănă cu o manifestare a diavolului.
Desigur că această Katy Perry, care a devenit o nouă “Lady Gaga” a cântecului pop, este şi ea o “păpuşă Illuminati” ca şi sora ei celebră. Ea pare că îmbrăţişează din toată inima întunericul. De exemplu, în cântecul său “Extraterestrul”, ea îşi exprima dorinţa de a face amor cu un “extraterestru”, care ar putea fi, de asemenea, şi un diavol (“dintr-o altă dimensiune”). Să vedem versurile cântecului (observaţi textul pe care l-am îngroşat):
Eşti atât de hipnotizator,
Ai putea fi diavolul?
Ai putea fi un înger?
Atingerea ta mă magnetizează,
Simt că plutesc,
Părăsindu-mi trupul lucitor.
Ei spun să-mi fie frică,
Tu nu eşti ca alţii.
Iubit din viitor,
Cu ADN diferit.
Ei nu te înţeleg.
Eşti dintr-o altă lume,
Dintr-o altă dimensiune,
Tu mi-ai deschis ochii,
Şi sunt gata să plec.
Du-mă în lumină.
Sărută-mă, sărută-mă,
Infectează-mă cu iubirea ta,
Umple-mă cu otrava ta,
Ia-mă, ia-mă,
Vreau să fiu o victimă,
Gata pentru a fi răpită.
Băiete, tu eşti un extraterestru.
Atingerea ta e atât de nepământească,
Este supernaturală,
Extraterestră.
A face amor cu extratereştrii, demonii este un lucru pe care doar ocultiştii îl au în minte. Iar Katy Perry introduce aceste idei în minţile a zeci de milioane de copii şi adolescenţi din lumea aceasta. Ce credeţi că se va întâmpla când vor repeta în mintea lor de zeci de ori aceste versuri? Acesta este şi scopul artiştilor “vânduţi”: îndoctrinarea religiei unice luciferice pe care Oculta Mondială vrea s-o introducă în lume!
lovendal.ro
lovendal.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu