de Sanda Nicucie
M-au viscolit şi ierni şi timp şi viaţă
În graba lor furtuni m-au tot cernut,
De-ar fi să plâng, mi-e lacrima de gheaţă,
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.
Am strâns mereu în pumnul meu averi,
Trufaş stăpânul lumii m-am crezut,
Pe umeri aplecaţi, ducând poveri
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.
Si am visat, pân-au rămas doar- vise
Nici nu mai ştiu prea bine ce am vrut
Trecut-au anii, tâmplele mi-s ninse
M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.
Iar azi, când tu îmi baţi in suflet iară
Iubirii să-i mai facem legământ…
Nu stiu de iei, sau pui altă povară
M-aş aduna, de-aş şti pe unde sunt.
poezia este reusita, dar pictura este o adevarata arta daca te uiti fix la aceasta pictura o vezi vie, de parca ar fi in fata ochilor tai cand picteaza
RăspundețiȘtergereDa, de aceea am postat si poezia si pictura. Numai bine, Odorica
RăspundețiȘtergere