Mi-am promis că niciodată nu voi renunţa la felul meu de a fi, pentru a fi pe placul celor din jur.
Cu toate acestea, m-am “trădat” de multe ori…
Sunt sigur că şi vouă vi se întâmplă mereu să credeţi,că sunteţi mai tari,decât în realitate,că evenimentele din jurul nostru,nu ne pot afecta că putem face faţă cu brio ,anumitor situaţii.Dar din păcate ,dovedim că suntem…oameni şi facem lucruri care,deşi afirmăm că nu le vom face niciodată,nu rezistăm tentaţiei.
Într-o primă fază, ne simţim “trădaţi”de noi înşine, influenţabili, sau chiar slabi în faţa celorlalţi. Dacă am conştientiza fragilitatea promisiunilor noastre, incapacitatea noastră de a schimba cursul evenimentelor cărora le opunem rezistenţă!
Dar…din păcate,nu întotdeauna reuşim să reacţionăm aşa cum ne-am dori.
Şi când spun trădaţi mă gândesc la ,un vis,o speranţa fără de care nu credeam că putem trăi,la un prieten,un sentiment.Şi constatăm,cu stupoare,că putem trăi,că putem uita,că putem să o luăm de la capăt.Dar rămânem cu acel gust amar,care ne face să ne întrebăm dacă a meritat !!
Acum aproape că accept lucrurile aşa cum vin. Unele sunt frumoase şi îmi rămân în minte , iar altele doar vin şi pleacă.
Atunci când susţinem cu tărie că niciodată nu vom acţiona într-o anumit fel şi totuşi o facem, înseamnă că principiile noastre “solide” sunt de fapt mai fragile decât credeam sau că punctul nostru de vedere asupra vieţii, cunoaşte şi alte sensuri pe care înainte nu le ştiam.
.sursa:fewstuff.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu