Mister antic elucidat: de ce a fost Tutankhamon îngropat cu penisul în erecţie?
04.01.2014 |
Mister antic elucidat: de ce a fost Tutankhamon îngropat cu cu penisul în erecţie? (Foto: Shutterstock.com)+ZOOM
Galerie foto (1)
Faraonul a fost îngropat având penisul în erecţie, fără inimă şi acoperit de uleiuri negre care să îl facă să semene cu zeul Osiris, susţine un nou studiu.Faraonul Tutankhamon, cea mai faimoasă mumie din lume, a fost îngropat având penisul ridicat la un unghi de 90 de grade cu scopul de a înăbuşi o revoluţie religioasă iniţiată de tatăl său, sugerează o nouă cercetare. Prof. Salima Ikram de la Universitatea Americană din Cairo a argumentat că procesul neobişnuit de îngropare a lui Tutankhamon a fost o încercare de a-l face să semene cu Osiris, zeul vieţii de apoi, cu scopul de a contracara încercările regelui Akhenaton de a trece la o religie monoteistă.
Este unanim acceptat faptul că Akhenaton începuse să impună cultul Aten sau al discului soarelui în timpul domniei sale.
Cu toate acestea, fiul său, Tutankhamon, a fost împotriva monoteismului, motiv pentru care, când a venit la putere, el a încercat să reinstaureze religia tradiţională care presupunea venerarea mai multor zei.
Tocmai de aceea, după moartea tânărului faraon, preoţii au ales să îl îngroape cu penisul în erecţie pentru a-l face să-i semene cât mai mult lui Osiris. Această parte a corpului, aflată în poziţie verticală, a fost ruptă atunci când a fost descoperit mormântul, unii speculând chiar că ea a fost furată.
„În această poziţie, penisul îl evocă pe Osiris în cel mai înalt moment al lui de regenerare. Din câte ştiu eu, nicio altă mumie nu a fost descoperită astfel”, a declarat autorul studiului.
Pe lângă poziţia organului genital, se pare că mumia lui Tutankhamon a prezentat şi alte trăsături neobişnuite. Mai întâi, corpul şi sarcofagul lui erau acoperite cu un strat gros de răşini şi uleiuri, tocmai pentru a-l face pe faraon să se asemene şi mai mult cu Osiris, a cărui culoare era negrul.
Apoi, Tutankhamon a fost îngropat fără inimă. Deşi practica era des întâlnită, ciudat este faptul că tânărul faraon nu avea pus în locul inimii un scarabeu, aşa cum se obişnuia. Prof. Ikram argumentează că ar putea fi vorba de o aluzie la moartea lui Osiris, căci atunci când el era om, fratele lui, Seth, l-a tăiat bucăţi şi i-a îngropat capul.
„Tutankhamon este prezentat ca un Osiris cu drepturi depline. Această reprezentare este unică în Valea Regilor. Alte morminte îi arată pe regi îmbrăţişaţi de Osiris sau oferiţi lui”, a mai explicat Ikram.
Sursa: Independent
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu