Surse: Băsescu s-a înţeles cu Philip Gordon: REVINE la Cotroceni şi apoi DEMISIONEAZĂ cu imunitate internaţională



Surse: Băsescu s-a înţeles cu Philip Gordon: REVINE la Cotroceni şi apoi DEMISIONEAZĂ cu imunitate internaţională
Foto: Mediafax
După întâlnirea dintre Traian Băsescu şi Philip Gordon din cursul zilei de ieri, au apărut nişte rezultate surprinzătoare dată fiind situaţia politică din România, scrie Ghimpele.ro.

Traian Băsescu ar fi declarat că după ce se întoarce la Cotroceni, după numai o lună îşi va da demisia, conform înţelegerii cu oficialul american.

Preşedintele suspendat se pare că ar fi ajuns la o înţelegere cu oficialul american, dată fiind popularitatea  sa care se află la cote minime în acest moment. Tot odată, Gordon, care a arătat o extremă apreciere pentru parteneriatul pe care ţara noastră îl are cu SUA a dat dovadă de bunăvoinţă dându-şi acordul pentru o ieşire din scenă cât de cât onorabilă.

Cu alte cuvinte, după ce Curtea va invalida referendumul, Traian Băsescu ar urma să se întoarcă pentru o lună la Cotroceni, pentru ca apoi să-şi anunţe o demisie cu imunitate inclusă. Preşedintele ar urma să primească o misiune oficială internaţională ca raportor NATO, postură din care va beneficia de imunitate internaţională.

În cazul în care informaţiile se dovedesc adevărate, Traian Băsescu va petrece o lună dificilă la Cotroceni, în condiţiile în care o majoritate covârşitoare dintre votanţii la referendum îi este împotrivă, ostilitatea Guvernului Ponta este deja cunoscută, iar preşedintele suspendat şi-a pierdut şi majoritatea în CSAT. Practic, Băsescu va sta ca un simplu chiriaş la Cotroceni, petrecându-şi timpul cu primirea delegaţiilor străine.

2 comentarii:

  1. Pai ????????? !!!!!!!
    O zi frumoasa, Odorica

    RăspundețiȘtergere
  2. Asta chiar ca nu mai e tara noastra, si uite asa se poate spune ca Basescu e doar un pion...

    RăspundețiȘtergere