Autonomia inevitabila


Reprezentant al guvernului maghiar: Obtinerea autonomiei Tinutului Secuiesc este inevitabila

autor: FrontPress 12.08.2012
Parlamentarul Fidesz Kőszegi Zoltán şi Balczó Zoltán (Jobbik), vicepreşedintele Parlamentului ungar, au ajuns sâmbătă, în Harghita, la concluzia că obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc este inevitabilă, însă această acțiune se va face pașnic. Balczo a declarat că autonomia secuilor este o promisiune făcută la 1918, iar România nu trebuie să facă altceva decât s-o respecte.
“Dacă în patru- cinci ani nu vom reuşi să obţinem autonomia Ţinutului Secuiesc însemnă că nu suntem capabili. Exemplul cel mai bun este autonomia Tirolului de Sud şi acest lucru trebuie să aducem în faţa Europei”, a spus Kőszegi Zoltan. El a menţionat că obţinerea autonomiei nu presupune niciun fel de risc sau agresiune, doar că pentru aceasta este nevoie de o Ungarie puternică. Între secui, cel mai important este obţinerea Ţinutului Secuiesc, a mai susţinut acesta.
“Noi trebuie să trăim aici şi alături de noi pot trăi şi alţii dacă vor, însă să nu fie împotriva noastră” a declarat Kőszegi. “Obligaţia de a realiza autonomia este a noastră. Slava e a lui Dumnezeu, dar rezultatele vor fi tot ale noastre. Doresc o ţară comună, frumoasă, în Bazinul Carpatic“, a continuat acesta.
Politicianul Fidesz a menţionat că, în vederea sprijinirii autonomiei, a fost înfiinţată comisia autonomiei. Parlamentul maghiar şi-a stabilit un scop: realizarea autonomiei Ţinutului Secuiesc, însă pentru realizarea acestui obiectiv au nevoie de sprijinul Europei, notează NewsIn.
Balczó Zoltán a menţionat că obţinerea autonomiei se referă la Ţinutul Secuiesc. “Noi, politicienii maghiari, nu vom renunţa niciodată la unitatea poporului maghiar. Poporul laş nu are ţară. Noi dorim o Ungarie mai bună, în care oamenii se manifestă altfel unii faţă de alţii, au empatie şi nu se gândesc doar la interesele proprii“, a spus Balczó.
El a afirmat că autonomia a fost promisă secuilor în 1918 la Alba Iulia şi că România nu ar trebui să facă altceva decât să-şi respecte promisiunea. La o întrebare din rândul ascultătorilor, el a spus că revizuirea Trianonului nu va putea fi realizată niciodată, în timp ce colegul său de la Fidesz, Kőszegi Zoltán, a declarat contrariul. “Revizuirea Trianonului este inevitabilă, este însă cu totul alt subiect sau altă întrebare care va fi rezultatul acesteia. Revizuirea, ca noţiune, va trebui să fie pronunţată în cel mult opt ani, însă pentru aceasta avem nevoie de o Ungarie puternică pe plan economic. Va trebui să facem totul pentru a obţine în acest sens sprijinul Americii”, a spus Kőszegi Zoltán.
Parlamentarii ungari, reprezentantul guvernului, Kőszegi Zoltán, şi cel al formațiunii extremiste din opoziţie – Jobbik, Balczó Zoltán, au ajuns la consens în ceea ce priveşte corectitudinea paşilor făcuţi de Guvernul Orban în direcţia realizării unificării naţiunii maghiare, în primul rând prin modificarea Constituţiei, prin acordarea cetăţeniei ungare etnicilor maghiari care trăiesc în afara graniţelor ţării şi, nu în ultimul rând, prin adoptarea legii învăţământului. În acest sens, reprezentantul Fidesz a declarat că, în ciuda faptului că guvernul a fost numit radical sau fascist chiar de către socialiştii maghiari, au prevăzut în programa şcolară că elevii maghiari trebuie să facă măcar o dată în timpul şcolii excursii în teritoriile locuite de maghiari în afara graniţelor ţării. Scopul este de a cunoaşte aceste locuri şi de a conştientiza că în afara graniţelor Ungariei, la chiar 400 de km, trăiesc comunităţi maghiare.
Cei doi au participat la o dezbatere la Tabăra Tineretului Maghiar Ardelean (EMI), la Borzont, judeţul Harghita, cu tema “Politica naţională maghiară între cele două alegeri”. Cea de-a VIII-a ediţie a Taberei Tineretului Maghiar Ardelean (EMI) se va desfăşura până duminică, la Borzont, judeţul Harghita. De Răzvan Cârcu – Adevarul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu