Timisoara a pierdut mai mult de doua echipe pe an dupa 1990
Timișoara
e denumită, pe bună dreptate, „leagănul fotbalului românesc”. Tradiția
începută în 1899 de elevii Liceului Piarist a fost continuată, în
deceniile următoare, printr-o explozie de echipe de în oraș. Practic,
Timișoara mustea de fotbal, de la nord la sud și de la est la vest.
Astăzi, ne aflăm în situația de a ne ajunge o singură mână pentru a
număra cluburile orașului din primele patru ligi.
În urmă cu doar un sfert de veac,
iubitorul de fotbal din Timișoara avea opțiuni aproape nelimitate pentru
a asista la meciuri. Sfârșitul de săptămână programa zeci de jocuri în
oraș, din Divizia A și până la Campionatul Județean. După 1990 însă,
opțiunile s-au împuținat dramatic, cluburile dispărând unul câte unul de
pe hartă.
Trăgând linie după aproape 23 de ani de
la Revoluție, constatăm că Timișoara a pierdut în acest timp nu mai
puțin de 26 de echipe care au reprezentat orașul în primele patru
divizii. Alte patru, fie există doar în acte, fie și-au restrâns
activitatea doar la juniori, fie au părăsit urbea.
Dezastru în Divizia D
În mod firesc, „grosul” echipelor
dispărute sunt cele din eșalonul al IV-lea. În primul sezon de după
Revoluție, 1990/1991, Timișoara era reprezentată de opt echipe la acest
nivel: Auto FZB, Azur, Elba, Modern, Electromotor, Dacia, Șoimii și
Mănușarul. Dintre ele, doar prima a supraviețuit și evoluează, la fel ca
acum 22 de ani, tot în „D”. Încetul cu încetul, avea să înceapă
declinul, majoritatea dispărutelor fiind cluburile fostelor
intreprinderi, ajunse mormane de fiare vechi în urma procesului de
privatizare. Alte grupări din lista de mai jos au apărut chiar în acești
ani, la inițiativa câtorva inimoși, dar au sucombat rapid, după
două-trei sezoane ani de zbateri.
Începând cu sezonul 1991/1992, „D”-ul a
mai avut alte 19 protagoniste din Timișoara despre care astăzi vorbim la
trecut: Textila, Tehnolemn, Tabac, Telecom, Celuloză și Oțel, Tehnomet,
Știința, CSA, Calor, Universitatea, Petrom, Comtim, Bayern, Voința,
Termo, Frola, Tipomic și BC Golf. Cazuri aparte sunt grupările Electrica
(funcționează doar la nivel de juniori), Poli 2002 (situație incertă),
Top Alumino (devenită CS Dumbrăvița) și Informatica (ultima oară în
Municipiu).
Poli – în acte, UMT – dispărută
Singurele două echipe care au
reprezentat Timișoara în primul eșalon în această perioadă, Poli și UMT,
n-au scăpat nici ele de „epidemia” care a lovit fotbalul din oraș după
1990. Dacă gruparea alb-violetă e momentan înscrisă în Liga a II-a,
șansele de continuare a activității fiind, totuși, aproape nule, UMT a
aruncat prosopul în urmă cu patru ani. Acum, din vechea arenă a
„zebrelor” n-a mai rămas aproape nimic, spațiul stadionului urmând să
devină o simplă anexă a ștrandului din vecinătate.
Auto și CFR, singurele supraviețuitoare
Din multitudinea de echipe care existau
în Timișoara în momentul Revoluției, doar două au reușit să
supraviețuiască. În Freidorf, Auto își continuă politica de creștere de
jucători, echipa fiind ținută în viață, de ani buni, la nivelul Ligii a
IV-a, de eforturile președintelui Radivoi Miatov. În același eșalon
regăsim și CFR-ul care, chiar dacă a trecut printr-o schimbare de
societate în 2009 (CFR 1933), a reușit să se mențină la suprafață și să
continue tradiția începută acum aproape 80 de ani în zona Gării Mari.
Doar patru stadioane, în primele trei ligi
La modul în care se prezintă situația în
acest moment, putem constata că numai patru arene din oraș găzduiesc
fotbal în primele patru eșaloane. Nou-formata ACS Poli va evolua în Liga
a II-a pe „Dan Păltinișanu”, fosta Flacăra Făget a luat în primire
arena „Colterm”, iar în „D” avem varianta arenei din Freidorf, unde
evoluează Auto, sau cea de la Gara Mare, terenul propriu al CFR-ului.
Piramida fotbalistică a Timișoarei în sezonul 1990/1991
Divizia A: Politehnica
Divizia B: CFR, Progresul
Divizia C: UMT
Divizia D: Auto FZB, Elba, Azur, Modern, Electromotor, Dacia, Șoimii, Mănușarul
Divizia B: CFR, Progresul
Divizia C: UMT
Divizia D: Auto FZB, Elba, Azur, Modern, Electromotor, Dacia, Șoimii, Mănușarul
Piramida fotbalistică a Timișoarei în sezonul 2012/2013*
Liga I: -
Liga a II-a: ACS Poli
Liga a III-a: FC Flacăra
Liga a IV-a: CFR, Auto
*Conform situației din 8 august 2012. De Gabriel Toth – Druckeria
Liga a II-a: ACS Poli
Liga a III-a: FC Flacăra
Liga a IV-a: CFR, Auto
*Conform situației din 8 august 2012. De Gabriel Toth – Druckeria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu