FMI vinovat


Ilie Serbanescu: FMI e vinovat pentru situatia dramatica a Romaniei

autor: FrontPress 07.08.2012
Analistul economic Ilie Şerbănescu a comentat pentru Ghimpele declaraţia şefului misiunii FMI, Erik de Vrijer, la începutul întâlnirii de marţi dimineaţa cu preşedintele interimar, Crin Antonescu, de la Palatul Cotroceni, conform căreia este “puţin îngrijorat” pentru situaţia României. Acesta a criticat chiar dur Fondul Monetar Internaţional, considerat vinovatul principal al situaţiei dramatice în care se află ţara noastră.
“FMI-ul ce să zică? Face parte din scenariul lor de a-i responsabiliza pe alţii, nu pe sine. FMI-ul vede paiul din ochii politicienilor, dar nu vede bârna din ochii lui. Situaţia dramatică în care se află România este produsul exclusiv al programului pe care l-a conceput FMI pentru România. Aceasta este părerea mea”, a declarat Ilie Şerbănescu.
“FMI-ul este ultimul care ar trebui să aibă legitimitatea de a vorbi despre aşa ceva. Nu resping ideea că o instabilitate politică, sau o turbulenţă politică nu are efect asupra economiei, dar întâi trebuie să vedem în ce fază este economia, cum era înainte de aceste întâmplări. Era bine? Era minunat şi a intervenit această turbulenţă politică şi a stricat lucrurile? Nu aş zice. Haideţi să facem o socoteală. Invetiţiile directe străine se prăbuşiseră mult de tot cu mult timp înainte, nu are nicio legătură cu această turbulenţă politică care are două luni. Haideţi să analizăm lucrurile corect. Situaţia era foarte proastă, iar evenimentele acestea politice o fac puţin mai proastă. Jocul acesta de glezne al lui Isărescu, să fim serioşi, el nu mai poate să ţină cursul şi aruncă vina asupra politicienilor”, a continuat acesta.
“Ca să fim sinceri, suntem puţin îngrijoraţi în legătură cu această situaţie şi, de asemenea, de impactul pe care actuala situaţie politică îl are asupra economiei”, a spus şeful misiunii FMI în cadrul întâlnirii cu Crin Antonescu. El a salutat însă intenţia oficialilor români de a-şi menţine agnajamentele cu instituţiile financiare internaţionale.
Ilie Şerbănescu, pentru scurtă vreme ministru al reformei în timpul guvernului Victor Ciorbea, a făcut în ultimii ani o serie de afirmaţii tăioase contra sclavagismului financiar şi împotriva înstrăinării resurselor naturale şi a sectoarelor strategice ale industriei naţionale. El a mai acuzat la începutul anului Uniunea Europeană că practică un “colonialism economic” faţă de ţara noastră. Deasemenea, în toamna anului 2011, România a fost catalogată drept o “anexă bananieră” a UE. Sursa: FrontPress.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu